Data: 14 iulie 2021.
Ora: 19.00.
Artiști participanți: Alexander Hausvater, Beatrice Ungar, jurnalistă și traducătoare a volumului, Daniel Plier, Sorin Postolache.
Online (platforma Zoom).
Join Zoom Meeting
https://us02web.zoom.us/j/81238962384?pwd=M2Ezd1QzMFZYUmllNUxuc1pHRmNOUT09
Meeting ID: 812 3896 2384
Passcode: 671326
ICR Berlin a demarat în anul 2018 seria de prelegeri, intitulată „În dialog” („Dialogos”). Această serie aduce în atenția publicului larg specialiști români și internaționali din diverse domenii; literatură, istorie, sociologie, teatru, etnologie, arte vizuale, studii curatoriale, antropologie, studii culturale sunt câteva dintre domeniile abordate. Până în prezent au participat la seria „În dialog”, între alții, artista Elena Katz, istoricul de artă Marie France Rafael, artista Cătălina Florina Florescu, antropologul Anne Pirwitz, arhitecta Simona Grüter Bîrgăoanu scriitorul Catalin Mihuleac, artista Dana Fabini, scriitorul și diplomatul Oleg Serebrian și politologul Anneli Ute Gabanyi.
Alexander Hausvater, născut în anul 1949 la Bucureşti, a emigrat în anul 1959 împreună cu familia în Israel, unde a urmat cursurile Universității Tel Aviv. Din 1967 s-a mutat la Dublin unde a studiat literatura dramatică, debutând ca regizor cu spectacolul „Năzdrăvanul Occidentului”de John Millington Synge. În 1977 Universitatea McGill din Montreal i-a oferit o bursă doctorală care i-a permis să-şi fondeze propria companie artistică Neo-Mythos,prin care să descopere mitologia secolului său şi să reinventeze legendele trecutului. Au urmat Montreal Theatre Lab (1973-1979), apoi conducerea departamentului de teatru de la CBC (Canadian Broadcasting Corporation), a Teatrelor de l’Archipelle (1989-1998) şi Échiquier (1979-1985), precum şi a festivalului de teatru experimental La Quinzaine Internationale du Théâtre de Québec (1983-1986). În Canada, a regizat peste 150 de spectacole, în toate colțurile țării. Este profesor, povestitor de teatru şi mentor al artiştilor în devenire, prin cursuri şi ateliere susţinute la Universitatea Québec, Şcoala Naţională de Teatru, Colegiul St. Hyacinthe, Univeritatea McGill, Universitatea Concordia din Montréal, Universitatea Laval, Conservatorul de Artă Dramatică, Polyvalente Baldwyn Cartier, din Québec, Universitatea Ottawa, Universitatea Winnipeg, Universitatea Ann Arbor, din Michigan şi Institutul Lunacearski, din Moscova.
A făcut teatru radiofonic şi tv, a scris cărţi, scenarii pentru film şi scenă (Le Décameron, Solzenitsyn, Comrade Pioneer, The Crime and Punishment Show, La Dernière Mazurka), a adaptat, a modificat, a redescoperit texte şi a fost el însuşi actor de cinema.
Teatrografia sa include producţii realizate la teatre importante din Canada (The Sybil,Ghelderode Revisited,Barefoot in the Dark,Medeea,Goya,Trotsky,The Seagull, Hamlet, Metamorphoses, L’Artist de la Faim, Le Décaméron, A deLEARium Parade, Révolutionetc.), Irlanda (Les Chaises,The Playboy of the Western World), Israel (The Peacock, Antigone, The Flies, Witches,Dialogue etc.), S.U.A (Brecht on Brecht,Comrade Pioneer,Stop Watch etc.), Polonia (Goya), Olanda (Richard III) etc.În România a montat și regizat spectacole la Teatrul Odeon, București: …au pus cătuşe florilor de Fernando Arrabal (1991), La Ţigănci de Cristian Popescu, după Mircea Eliade (1993), Pericledupă Shakespeare, în 1995, la Teatrul Vasile Alecsandridin Iaşi, unde a creat o adevărată şcoală neconvenţională de teatru, oameni şi artişti, prin spectacole ca: Teibe şi demonul ei de Isaac Bashevis Singer (1998), Roberto Zucco de Bernard-Marie Koltés (1999), Livada de vişini de A.P. Cehov (2000), Nô. Cinci poveşti de dragoste de Yukio Mishima (2002), Salomeea, după un scenariu propriu (2004), Athénée Palace Hotelde R.G. Waldeck, Iulius Caesar de William Shakespeare (2011), Adam şi Eva după Liviu Rebreanu (2012) etc. La Teatrul Toma Caragiu,din Ploieşti, a regizat Nebunul şi călugăriţade S.I. Witkiewicz (1999), Don Perimplin şi Belisa de Federico García Lorca (2001); la Teatrul Naţional din Bucureşti – Machinal de Sophie Treadwell (2000); la Teatrul Radu Stanca, din Sibiu – Canibalii, adaptare după George Tabori (2001); la Theatrum Mundi – Pietonul şi furia,scenariu propriu după Eugène Ionesco, la Teatrul Ioan Slavicidin Arad – Gheaţă şi orhidee de Robert McDonald (2003), Amoc de Stefan Zweig (2008); la Teatrul Evreiesc – Direct din Amsterdam: Aneee Frank!, adaptare de A. Hausvater după F. Goodrich, A. Hackett, Otto Frank, Biblie, Talmud, Cântarea Cântărilor (2004); la Teatrul Regina Maria, din Oradea – Noaptea de 16 ianuarie de Ayn Rand (2004); la Teatrul German de Stat din Timişoara – Regele Cymbelin, după Shakespeare (2004), Judecata de Barry Collins (2007) etc.
Cele mai recente spectacole ale sale sunt Balcanicele, de Jules Tesca, o tragedie contemporană pusă în scenă la Teatrul Tony Bulandra, din Târgovişte, şi comedia feerică neconvenţională Mult zgomot pentru nimic(2015), de la Teatrul Ioan Slavici, din Arad, Dumnezeul răzbunării la Teatrul Evreiesc de Stat (2017), Kuni Lemel la Yiddishspiel Tel Aviv (2018), Israel, Mazurca la Teatrul Dramaturgilor Români (2019).
Dincolo de spectacolele pe care le-a pus în scenă de-a lungul timpului, acesta a publicat și o serie de cărți: Experimentul P. (teatru), Integral, 2019, Captiv în mine (teatru, film), Integral, 2019, Ce dacă – 2 povestiri (chineză, engleză, germană, română), Integral, 2019, Decameronul (teatru), Tracus Arte, 2008, Tovarășul pionier (teatru), Tracus Arte, Chopin. Ultima Mazurka (teatru), Tracus Arte, 2008 , Athenee Palace Hotel (teatru), 2008, Solzhenitsyn (teatru), Playwrights Canada, 1979.
Pentru activitatea sa a obținut numeroase premii, printre care Premiul UNITER pentru întreaga activitate, Ordinul Național Steaua României în grad de Cavaler, cărora li se adaugă și premii și nominalizări pentru spectacole.
Volumul ”Ce dacă” - aprecieri critice: „Cartea minunată a regizorului Alexander Hausvater ne cucerește prin faptul că ne investește cu demnitatea de cititori căutători de sens. Oarecum, autorul mi-a părut la început un fel de descendent rebel al povestirilor hasidice. Cele care aduceau lumii parabole născute în comunitățile răspândite și care, uneori, în expresia lui Martin Buber sau S.Y. Agnon, au produs adevărate capodopere ale înțelepciunii, alteori chiar creatoare ale unei gândiri paradoxologice. Dar copilul Hausvater nu vrea să ne împingă spre acțiuni de reflecție programatică, spre teme importante pentru comunitate, ordonate și indexate cu semnele înțelepciunii. Personajul central, povestașul, evadează continuu, căutând să scape de suferință sau de stagnare. Copilul se luptă cu timpul, nu vrea să devină matur, nu vrea să aleagă între profesii, mereu se teme de finitudine și caută o ușă întredeschisă, spre o nouă experiență. Uneori, dă drumul fanteziei, dar evadarea rămâne în „rama” poveștii, vrea să aducă existența mai aproape de sufletul lui și poate chiar mai aproape de noi. Nu o singură cărare este pierdută, obsesie devenită modă în secolul al XX-lea prin care le pierdem și care trebuie reinventate prin poveste. Aceasta poate deveni o obsesie pentru literatura sau teatrul care urmează să se nască în secolul al XXI-lea și unde rebelul Alexander Hausvater este și pionierul care le caută, le găsește și ni le arată cu generozitate prin tot ceea ce face. Volumul de față este o capodoperă și merită citit, inițiind o experiență catharctică, dar și un experiment intelectual.” Vasile Dâncu (fragment din prefața la cartea Ce dacă, 2017)
