Scriitori români la Festivalul Review of Small Literatures de la Zagreb

Nouă tineri scriitori din România vor participa, la începutul lunii octombrie, la Festivalul Review of small literatures de la Zagreb, dedicat în acest an literaturii române. Ajuns la cea de-a șasea ediție, festivalul este organizat de clubul literar Booksa împreună cu Institutul Cultural Român, Ministerul Culturii din Croația și Primăria orașului Zagreb. La propunerea criticului literar Carmen Mușat, au fost invitați scriitorii Ștefania Mihalache, Adrian Chivu, Florin Lăzărescu, Doina Ioanid, Adela Greceanu, Matei Florian, Cosmin Perța, Ovidiu Pop și Ana-Maria Sandu.

Fragmente din operele scriitorilor români, traduse în limba croată, vor fi prezentate în catalogul festivalului și pe portalul clubului literar Booksa (www.booksa.hr). Invitații vor susține lecturi pe 1 și 2 octombrie, la sediul clubului literar Booksa dar și în spații neconvenționale din cadrul Centrului Cultural Pogon, amenajat pe amplasamentul unei foste fabrici. Programul festivalului cuprinde, de asemenea, o dezbatere pe tema colaborării literare dintre România și Croația. Alături de participanții din România, la discuții vor participa editori, traducători și oameni de cultură croați precum și studenți ai nou-înființatei secții de limbă și literatură română din cadrul facultății de filologie a Universității din Zagreb.

Review of small literatures este un festival regional de mare impact care prezintă publicului croat scenele literare din țările sud-est-europene, invitând în fiecare an tineri scriitori consacrați ale căror opere nu au fost încă traduse în limba croată.

Anul acesta, festivalul face parte dintr-o serie mai amplă de manifestări culturale intitulată Operation: City, care își propune să recupereze foste spații industriale pentru circuitul cultural, programând, timp de două săptămâni, numeroase expoziții, concerte, lecturi, reprezentații teatrale.