ROMA. Migrația, tema expoziției „In Between Repetition and Variation” a Luciei Ghegu

Vernisajul expoziției de artă contemporană „In Between Repetition and Variation” a artistei Lucia Ghegu va avea loc în data de 16 septembrie, la orele 18:00, la Galeria de Artă Accademia di Romania in Roma, Intrare Viale delle Belle Arti, 110.

Expoziția este organizată de către Accademia di Romania in Roma, cu sprijinul Institutului Cultural Român, în perioada 16-28 septembrie 2020. Numărul de vizitatori va fi limitat și accesul se va face pe bază de rezervare. Condițiile de vizitare sunt comunicate pe pagina de facebook a evenimentului.

Artista Lucia Ghegu, bursieră „Vasile Pârvan” în 2019 și 2020, a studiat inginerie, arte plastice și design industrial, dar desenul a fost întotdeauna o parte importantă a lucrărilor sale. Alege desenul ca soluție împotriva tendinței de hiper-tehnologizare, fiind o reacție imediată, spontană, o notă rapidă, prin intermediul căreia poate înțelege relațiile dintre ea și lumea exterioară.

Lucrările artistei oferă o viziune introspectivă și radicală asupra relației sale cu familia, casa, interacțiunile umane și spațiile. Lucia Ghegu construiește frecvent case imaginare, cuști, portrete ale membrilor familiei și auto-reprezentări. Istoricul personal a marcat practica sa artistică, aceasta fiind strâns legată de noțiuni precum comunitate și migrație. Concepte ca apartenență, înstrăinare și memorie sunt recurente în lucrările sale. În anii trecuți, practica artistică a Luciei s-a dezvoltat în zona designului de obiect. Artista construiește obiecte care respectă regulile esteticii, dar sunt inutile din punct de vedere al funcționalității. Imposibilitatea îndeplinirii unei anumite funcții, neîndeplinirea funcției de bază sau inutilitatea sunt alte teme recurente in lucrările ei.

Dintre cele mai importante expoziții ale artistei menționăm: Spazi Aperti XVII (Accademia di Romania in Roma), Solar (instalație în situ, Zimnicea), „Dinspre linie și formă” (Fundația Culturală Ilfoveanu, Pitești), „Diploma” (expoziție de grup, Palatul Știrbei, București), „Festivalul Amural” (expoziție de grup, Centrul Multicultural, Brașov), „Diploma” (Palatul Știrbei, București), „Metros de creatividad – libro compartido” (Biblioteca Casa del Parco, Roma), „Puertas y ventanas” (Ciudad Vella Oberta, Valencia), „Desene la palat” (Galeria Casa Artelor, Mogoșoaia).

„Migrația este inseparabilă de istoria ființei umane, mobilitatea fiind o trăsătură definitorie a speciei noastre. Impusă de condiții tragice, din necesitatea hranei, în căutarea libertății, a idealurilor, în îndeplinirea viselor, în cucerirea de noi teritorii, din nevoia disperată a unei vieți mai bune, specia umană, de la originile sale până în prezent, a fost caracterizată de diferite fluxuri migratoare. Să considerăm acest fenomen o problemă contemporană înseamnă să ignorăm o realitate istorică.

Prin fotografii, instalații și desene, îmi doresc să generez întrebări despre noțiunile de identitate, colectivitate, teritoriu și memorie. Fără a raporta o situație, urmăresc să spun o poveste care să dea voce comunității pe care o cercetez și din care, de altfel, fac parte.

Prin acest proiect îmi propun să dezvălui povești despre locuri și oameni, despre modul de negociere, adaptare și apropiere al unor experiențe și nevoi imediate.

Propria experiență la Roma a condus la găsirea unor noi practici artistice de a exprima sentimentul comun al tuturor emigranților: dorul. Acesta s-a concretizat în dispozitive de îmbrățișat, un proiect în curs de desfășurare”, spune Lucia Ghegu.