Rezidenţă în diplomaţie culturală la Institutul Cultural Român de la Londra

Institutul Cultural Român lansează Rezidenţa în diplomaţie culturală. Acordată cetaţenilor români şi moldoveni, prin concurs, rezidenţa în diplomaţie culturală este un program de instruire practică şi coaching cu durata de 3 luni, derulat în cadrul ICR Londra şi al unei instituţii britanice partenere. Programul are următoarele obiective:
 să dezvolte cunostinţe, aptitudini şi abilităţi cruciale de management cultural, în gestionarea proiectelor culturale pe plan naţional şi internaţional, precum şi în diplomaţie culturală;
 să se familiarizeze cu standardele şi practicile care caracterizează una dintre cele mai sofisticate şi concurenţiale pieţe culturale din lume;
 să se iniţieze în procedurile şi practicile de lucru adoptate în acţiunile de diplomaţie culturală ale Institutului Cultural Român.

Instruirea va începe cu un stagiu intensiv de pregătire teoretică și practică la ICR Londra şi într-o instituţie culturală britanică parteneră, după care bursierii vor lucra, în regim normal, alături de echipa ICR Londra, la proiecte culturale pe diferite domenii: film, teatru, muzică, literatură, dans, cultură tradiţională etc.

Programul oferă trei rezidenţe anual, în valoare de 4500 Euro/persoană (acordate în trei tranşe lunare de 1500 Euro fiecare). Cheltuielile de cazare, la sediul din 1 Belgrave Square, Londra, sunt acoperite de ICR. În prima sesiune din 2011 se va acorda o rezidenţă de trei luni, iar cei interesaţi se pot înscrie la concurs până pe data de 20 iunie 2011, ora 12.00 (ora României).
Criterii de eligibilitate:
 cetăţenie română sau moldovenească;
 studii superioare. Specializări în management general sau management de proiect la instituţii de învaţământ superior naţionale sau internaţionale reprezintă un avantaj;
 experienţa în managementul de proiect sau managementul cultural;
 limba engleză la nivel avansat. Demonstrarea abilităţilor prin rezultate bune la teste internaţionale recunoscute reprezintă un avantaj;
 buna familiarizare cu activitatea ICR şi ICR Londra.

Informaţii privind procedura de înscriere, documentele necesare şi criteriile de eligibilitate la: www.icr-london.co.uk/ro/diplomatieculturala.php