Recital cameral ,,Seară de sonate''

Institutul Cultural Român ,,Titu Maiorescu" Berlin organizează în colaborare cu Asociațiile Pro Contemporania și Culture Joy de la București pe data de 30 aprilie, la ora 20.00 un concert cameral cu clarinetistul Petru Pane și pianista Oxana Corjos la  Konzerthaus Berlin, sala mică  (Gendarmenmarkt 2, 10117 Berlin) 

Programul:

Alin Chelărescu | OLA-HORA

Tiberiu Olah | Sonata pentru clarinet solo  “Pasărea Măiastră”

Johannes Brahms | Sonata pentru clarinet și pian nr. 2 op. 120

Francis Poulenc | Sonata pentru clarinet și pian

Programul concertului conține câteva dintre cele mai cunoscute lucrări de gen dedicate acestui instrument: J. Brahms - Sonata pentru clarinet și pian op. 120 nr. 2, ultima lucrare a lui Brahms în genul muzicii de cameră. F. Poulenc - Sonata pentru clarinet și pian, asemenea Sonatei de Brahms, a fost scrisă la finalul vieții compozitorului, fiind dedicată lui Arthur Honegger şi comandată de clarinetistul Benny Goodman, care a prezentat-o în primă audiție la Carnegie Hall, alături de Leonard Bernstein în ipostaza de pianist, la doar câteva luni de la moartea subită a lui Poulenc, în ianuarie 1963.

​Alături de sonatele pentru clarinet şi pian de Brahms şi Poulenc, recitalul conţine ca piesă centrală Sonata pentru clarinet solo de Tiberiu Olah inspirată de celebra sculptură a lui Brâncuşi “Pasărea măiastră”. Considerată una dintre cele mai reușite lucrări scrise pentru acest instrument  fiind inclusă în repertoriul obligatoriu al unor prestigioase concursuri internaționale, Sonata lui Olah întruchipează metafora zborului, a desprinderii de terestru.

Clarinetistul Petru Pane este unul dintre cei mai reprezentativi tineri muzicieni ai generației sale. La doar 18 ani, a obținut 15 premii I la concursuri naționale și internaționale și a concertat ca solist alături de 8 orchestre filarmonice. Pane a debutat ca solist la vârsta de 14 ani, alături de Orchestra Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău, sub bagheta lui Ovidiu Bălan. De atunci și până în prezent a fost invitat alături de orchestre precum Orchestra Națională de Cameră Chișinău, Filarmonica de Stat Sibiu sau Filarmonica de Stat Târgu Mureș etc. și a susținut recitaluri la Londra, Berlin, București precum și în alte orașe ale țării. Pane a fost selecționat pentru poziția de clarinet solo din cadrul Orchestrei Române de Tineret și a cântat în cadrul orchestrei sub bagheta lui bagheta maestrului  Cristian Mandeal, la Festivalul „George Enescu” din București și a lui Gabriel Bebeşeleala Elbphilharmonie Hamburg, la Festivalul Schleswig-Holstein.

Pianista Oxana Corjos provine dintr-o familie de muzicieni însușindu-și primele noțiuni muzicale încă din copilărie. A urmat apoi cursurile Universității Naționale de Muzică din București, unde a studiat cu maestrul Dan Grigore. A fost distinsă cu numeroase premii obținute la concursurile organizate la Roma (1991) și Barcelona (1986). În anul 1992, a fost distinsă cu Premiul „Cella Delavrancea” pentru activitate meritorie desfășurată în domeniul culturii.Considerată una dintre cele mai importante prezențe pianistice ale generației sale, Corjos având o activitate concertistică de anvergură și un repertoriu impresionant fiind apreciată, în mod special, pentru interpretarea celor două concerte de Brahms.  Oxana Corjos a susținut concerte alături de Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, Orchestra Națională Radio, Orchestra de Cameră Radio, precum și cu cele mai reprezentative orchestre filarmonice din țară precum și în Elveția, Republica Moldova, Spania, Macedonia și Italia, colaborând cu mari dirijori precum Cristian Mandeal, Gian Luigi Zampieri, Jan Stulen, Jin Wang, Ilarion Ionescu-Galați, Misha Katz, Petre Sbârcea, Adrian Sunshine, Gheorghe Costin, Emil Simon, Ovidiu Bălan, Corneliu Dumbrăveanu, Cem Mansur, Nicolae Moldoveanu etc.

Informații și bilete: https://www.konzerthaus.de/de/programm/sonatenabend/9039

Rezervări: anmeldung@rki-berlin.de