Prezentarea cărții „Die Roma” de Madeline Potter

Prezentarea cărții „Die Roma” de Madeline Potter

Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu” din Berlin vă invită la lansarea și prezentarea volumului „Die Roma: Eine Geschichte von Identität und Widerstand” de Madeline Potter, care va avea loc în data de 20 martie, ora 18:00, la sediul European Roma Institute for Arts and Culture (ERIAC), adresa Reinhardtstrasse 41-43, 10117, Berlin. Autoarea va intra în dialog cu Dr. Anna Mirga-Kruszelnicka, Director Executiv al ERIAC. Evenimentul are loc cu ocazia Zilei Mondiale a Poeziei - celebrată anual pe 21 martie, la inițiativa UNESCO - pentru a sărbători autorii și creația literară romă, și este organizat în parteneriat cu Ullstein Publishing House și European Roma Institute for Arts and Culture (ERIAC). „Die Roma: Eine Geschichte von Identität und Widerstand” a fost publicată de Propyläen Verlag în martie 2026, în traducerea Wandei Jakob.

Volumul „Die Roma: Eine Geschichte von Identität und Widerstand” construiește o istorie a romilor din Europa și America de Nord, modelată de secole de rezistență și supraviețuire, și împletită cu memoriile autoarei. De la Anglia Tudorilor până în România contemporană, de la Germania nazistă până în Franța secolului XXI, cartea prezintă comunitățile rome și luptele lor. Madeline Potter arată cum ura profund înrădăcinată față de această minoritate a persistat de-a lungul secolelor. Mai presus de toate, ea celebrează forța și reziliența romilor și capacitatea lor de a rezista și de a supraviețui. „La fiecare pas al călătoriei mele, am întâlnit poveștile puternice ale celor care au rezistat marginalizării și ale căror vieți continuă să ne inspire și astăzi.”

Madeline Potter combină propria biografie de femeie romă cu cercetarea de arhivă. Ea contracarează vechiul clișeu al „poporului călător” prin exemple concrete, precum cel al boxerului Johann Rukeli Trollmann, campion german la categoria semigrea, căruia naziștii i-au retras titlul, sau cel al lui Carmen Amaya, dansatoarea romă spaniolă considerată cea mai mare dansatoare de flamenco din lume la mijlocul secolului al XX-lea. Așa cum remarcă Yaron Matras, autorul volumului „I Met Lucky People: The Story of the Romani Gypsies”, aceasta este „o carte care va inspira și va informa. Madeline Potter ne ajută să pătrundem în atmosfera comunităților rome prin poveștile unor personalități marcante, oferindu-ne o experiență captivantă și revelatoare care traversează locuri și perioade diferite și oferă o înțelegere profundă asupra culturii și istoriei.”

Madeline Potter este cercetătoare și scriitoare. În prezent, cercetează și predă la Universitatea din Edinburgh. Este specializată în literatura gotică a secolului al XIX-lea. Născută în 1989, a crescut ca femeie romă în România postcomunistă a anilor 1990. Ulterior s-a mutat în Regatul Unit pentru a studia, unde a obținut titlul de Doctor în Filologie Engleză. Scrie despre istoria și cultura romă. Cea mai recentă publicație a sa, The Roma: A Travelling History, a fost publicată de The Bodley Head în 2025 în Regatul Unit, urmată de ediția din Statele Unite, publicată de HarperCollins.

Mai multe informații despre autoare și lucrările sale: https://www.madeline-potter.com/books

Publicația va putea fi achiziționată în cadrul evenimentului prin Langer Blomqvist.