Premiul Național Constantin Brâncuși, decernat de ICR sculptorului Aurel Vlad, la Târgu Jiu

Institutul Cultural Român i-a decernat joi, 27 octombrie, Premiul Național ”Constantin Brâncuși” 2021 sculptorului Aurel Vlad, pentru lucrarea „David și Goliat” din expoziția „Re: Metal”, care a avut loc la Reșița, în decembrie 2021. Trofeul Premiului Național ”Constantin Brâncuși”, realizat de artistul plastic Mihai Țopescu, i-a fost înmânat câștigătorului în cadrul manifestărilor prilejuite de împlinirea a 84 de ani de la inaugurarea Ansamblului monumental „Calea Eroilor”, care au avut loc în apropierea Mesei Tăcerii din Târgu Jiu. Evenimentele au fost organizate de Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”, Consiliul Local și Primăria Municipiului Târgu Jiu, în parteneriat cu Institutul Cultural Român și Muzeul Național „Constantin Brâncuși”.

Premiul Național „Constantin Brâncuși” constituie atât o apreciere a valorii artistice, cât și o recompensă morală și materială pentru lucrări originale care pun în evidență creativitatea autorilor și contribuie semnificativ la îmbogățirea patrimoniului cultural național și universal.

Lucrarea „David și Goliat” a artistului Aurel Vlad are 6 metri înălțime și este realizată în Reșița, pornind de la macheta construită de artist și continuând tradiția lucrului în metal. „Îmi este dat s-o fac”, apreciază sculptorul despre lucrarea monumentală, metaforă a veșnicei lupte dintre bine și rău, binom care sub o formă sau alta face parte integrantă din viața noastră, a fiecăruia.

Aurel Vlad s-a născut în 1954, la Galați. În 1984, a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, secția sculptură. Din 2005 este Doctor în Arte Vizuale și conferențiar universitar la Universitatea Națională de Arte București. Premii și distinctii: 1986 - Bursa „Dimitrie Paciurea"; 1990 - Premiul pentru sculptură al Uniunii Artistilor Plastici din România; 1998 - Marele Premiu al Salonului Municipiului București; 2000 - Ordinul Național „Pentru Merit" în grad de Comandor; 2002 - Premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române pentru sculptură; 2003 - Premiul al III-lea la Simpozionul Internațional de Sculptură din Fuente Palmera, Spania; 2009 – Marele Premiu „Constantin Brâncuși”, Bienala de Pictură, Sculptură, Arad; 2010 - Marele Premiu „Constantin Brâncuși” - Bienala de Pictură, Sculptură, Timișoara; 2011 - Diploma de Excelență și Premiul pentru Cultură al „Centrului Cultural George Apostu, Bacău”; 2014 - Premiul pentru excelență în artă, acordat de Uniunea Artistilor Plastici din România; 2016 - Premiul „Constantin Brâncuși”, acordat de M.L.N.R. și Academia Română.

Centrul de Cercetare de la Târgu-Jiu organizează anual, în parteneriat cu ICR, o serie de evenimente artistice şi culturale dedicate operei şi vieţii marelui sculptor Constantin Brâncuşi, şi anume: simpozion de creaţie plastică, editare de albume de artă, rezidenţe de creaţie artistică, evenimente street-art şi acordarea acestui premiu.

Manifestările ocazionate de aniversarea Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” au început în dimineața zilei de 27 octombrie, în apropierea Mesei Tăcerii, în prezența iubitorilor de cultură și de Brâncuși. Evenimentul a cuprins expoziții de fotografie, sculptură și pictură, precum și recitaluri de muzică și poezie. Cu aceeași ocazie, a fost decernat și premiul Bursa Brâncuși, care i-a revenit sculptorului Ioan Aurel Mureșan, pentru expoziția „Ultransilvania” 2021, de la Muzeul de Artă din Craiova.