Pictură bizantină la Mălainiţa

Institutul Cultural Român, prin Direcţia Români din Afara Ţării, în colaborare cu Asociaţia pentru cultură a Rumânilor din Sârbie „Rumâni Ortodocşi" din Mălainiţa organizează, în Biserica Ortodoxă Sf. Mihail şi Gavril din Mălainiţa, etapa a doua de conferinţe pe teme de artă murală religioasă. Conferinţele vor fi susţinute de către asistentul universitar Mihai Dumitru de la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti (Facultatea de Artă Decorativă, Secţia Artă murală, Departamentul de artă religioasă), în perioada 27 iunie – 30 iulie, şi vor fi urmate de cursuri practice de pictură bizantină, în cadrul cărora se vor picta icoane pe panouri portabile de lemn şi direct pe pereţii bisericii româneşti de la Mălainiţa. Proiectul este destinat etnicilor români din zona Negotin şi Bor, copiilor etnicilor români din Mălainiţa şi urmăreşte consolidarea şi afirmarea identităţii religioase a comunităţii româneşti din Valea Timocului.