Pianistul și compozitorul de jazz Sorin Zlat la Blue Note Jazz Festival din New York

Sorin Zlat, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați jazz-ari români, creator al unui sunet care încorporează influențe de post-bop, latino, flamenco, funk, folclor românesc și muzică de avangardă, va concerta în data de 4 iunie, 2022 în cadrul seriei European Sounds Series a Blue Note Jazz Festival din New York. Recitalul, susținut împreună cu un trio american format din Ashley

Pezzotti (voce), Gianluca Renzi (contrabas) și Colin Stranahan (tobe) va cuprinde compoziții din cele mai recente albume ale sale, cum sunt The Land of Dreams și Endurance, dar și piese foarte

noi, care vor constitui materialul unui album aflat în pregătire. 

Proiect important al EUNIC New York de mai mulți ani, secțiunea European Sounds Series organizată în cadrul exclusivistului Blue Note Jazz Festival a adus peste Ocean, la edițiile

anterioare, muzicieni europeni cu totul remarcabili. Anul acesta, România participă, alături de instrumentiști și trupe din: Elveția, Estonia, Spania, Franța, Polonia, Austria, Slovacia, Cehia,

Finlanda, Lituania și Germania. Prezența cvartetului condus de Sorin Zlat la Blue Note Jazz Festival este organizată de Institutul Cultural Român din New York, cu sprijinul EUNIC New York și al Delegației Uniunii Europene la Organizația Națiunilor Unite.

Sorin Zlat - pianist, clarinetist, Yamaha jazz artist și compozitor, deținătorul a numeroase premii naționale și internaționale, este unul dintre cei mai reprezentativi pianiști de jazz ai noii generații de

artiști români, care în ultimii ani a primit distincții precum Marele Premiu în cadrul Competiției de Jazz din Jacksonville, Florida (2015), Marele Premiu în cadrul Competiției de Jazz din Monaco

(2013), Marele Premiu în cadrul Competiției de Jazz de la Vilnius (2016), Titlul de Yamaha Jazz Artist Worldwide (2020). Invitat la numeroase festivaluri, Sorin Zlat a concertat pe aceeași scenă

alături de Chick Corea, Chucho Valdez, Joey Alexander, Wynton Marsallis, Brandford Marsallis, Lee Ritenour, Gregory Porter, Howard Levy & The Fleckstones, Kamasy Washington și mulți alții.

Datorită meritelor sale, Sorin Zlat a fost distins cu premii și distincții precum: Muzicianul Anului din partea Galei de jazz pentru anii 2014, 2015, 2016 și 2019, Premiul pentru Jazz din partea

Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (2015), titlul de Cetățean de Onoare al orașului Bacău, Premiul Institutului Cultural Român pentru concertele susținute în afara României.

În prezent artistul se bucură de o bogată activitate concertistică în Europa, SUA și Asia cu apariții ce includ prestații în cluburi celebre precum Birdland și Smalls din New York, Music Village și

Jazz Station din Bruxelles, Vortex, Pizza Express, Ronnie Scott’s Jazz Club din Londra, Kings Place, Clubul Nardis din Istanbul, Clubul Jazz Cafe din Montreux, Clubul B-flat din Berlin sau

participarea la festivaluri internaționale si naționale printre care se numără: Montreux Jazz Festival, Jacksonville Jazz festival, Izmir Jazz festival, Bruxelles Jazz Festival, Pera Fest Istanbul, Getxo International Jazz Festival din Spania, Monaco Jazz Festival, Seoul Jazz Festival, Berlin Jazz Fest, London Jazz Festival, Bucharest Jazz Festival, Sibiu Jazz Festival, Ploiești Jazz Festival, Timisoara

Jazz Festival etc. A colaborat cu muzicieni precum: Howard Levy, Ashley Pezzotti, Woody Witt, Rick Margitza, Gianni Gagliardi, Riley Stone Lonergan, Gianluca Renzi, David Craig, Daniel

Dufour, Dennis Marks, Clyde Connor, Mikele Montolli, Andy Trim, Cătălin Milea, Michael Acker, Iulian Nicolau, Răzvan Cojanu, Laurențiu Ștefan, Alex Man sau Luiza Zan.


VEZI AICI.