Participarea spectacolului „FORME” la Wanderlust Festival 2026, susținută de Institutul Cultural Român

În contextul promovării creației teatrale românești pe plan internațional, Institutul Cultural Român sprijină participarea Asociației ZBENG cultural la Wanderlust Festival 2026, organizat de ASSITEJ Mongolia, în perioada 14–25 aprilie 2026.

Proiectul, coordonat de Direcția Relații Internaționale din cadrul ICR, vizează prezentarea spectacolului de teatru pentru public foarte tânăr „FORME”, printr-un număr de 15 reprezentații, în cadrul festivalului desfășurat în colaborare cu alte centre asiatice sub egida ASSITEJ International – cea mai importantă rețea profesională dedicată teatrului pentru copii și tineret.

Despre proiect și contextul festivalului

Wanderlust Festival 2026 face parte din inițiativa internațională „Wanderlust Touring Theater Festivals – Mongolia, Indonesia, and Nepal”, care urmărește creșterea accesului la cultură pentru publicul tânăr, în special în zonele cu acces limitat la infrastructură culturală.

Festivalul are un caracter itinerant și va include 12–14 spectacole susținute de artiști mongoli și internaționali, prezentate în 24 de localități (soum-uri) din provinciile Orkhon și Bulgan. Evenimentul răspunde unei nevoi acute de acces la artele spectacolului pentru copii și tineri, în condițiile în care o mare parte a populației tinere din Mongolia trăiește în mediul rural.

Participarea românească

Asociația ZBENG cultural, activă în domeniul teatrului pentru publicul tânăr, va reprezenta România prin spectacolul „FORME”, dedicat educației timpurii și recomandat copiilor începând cu vârsta de 2 ani.

Spectacolul este realizat de o echipă artistică formată din:

  • Lorena Copil – scenariu
  • Delia Gavlitchi – regie
  • Alina Mișoc, George Sfetcu și Oana Nemeș – interpreți

Pe lângă cele 15 reprezentații programate, artiștii români vor participa la ateliere și întâlniri profesionale organizate în cadrul programului Next Generation Mongolia (NGM), facilitând schimburi de experiență și consolidarea dialogului intercultural.

Despre Asociația ZBENG cultural

Asociația ZBENG cultural are ca obiectiv dezvoltarea și activarea publicului tânăr prin proiecte artistice inovatoare. Fondată în 2017 sub denumirea MiniREACTOR, în cadrul platformei Reactor de creație și experiment din Cluj-Napoca, organizația și-a redefinit direcția în 2023, orientându-se către cercetare artistică, interdisciplinaritate și implicare comunitară.

Portofoliul său include peste 30 de producții dedicate publicului foarte tânăr, precum și proiecte conexe în domeniul educației culturale, teatrului de animație, producțiilor audio și outdoor.

Context organizatoric

ASSITEJ International reunește peste 80 de centre naționale și promovează mobilitatea artiștilor, schimburile interculturale și accesul copiilor la creații artistice contemporane. Festivalurile afiliate acestei rețele constituie platforme esențiale pentru circulația internațională a spectacolelor dedicate publicului tânăr.

Organizatorii festivalului asigură costurile de cazare, mesele și transportul local al artiștilor participanți.

În contextul actual, perioada de desfășurare a fost actualizată pentru intervalul 14–25 aprilie 2026, iar locațiile au fost stabilite în Erdenet (provincia Orkhon) și Saikhan soum (provincia Bulgan). Totodată, numărul reprezentațiilor susținute de partea română a fost extins de la 10 la 15.

Site-ul evenimentului: https://wanderlustfestival.art/mon/