„Ipostaze heracliene în basmele româneşti” - conferinţă susţinută la Ateneo Veneto de Anca Meiroşu, bursieră „Nicolae Iorga”

Luni, 27 februarie 2012, începând cu ora 17.30, în Sala Tommaseo a prestigiosului Ateneo Veneto, Anca Meiroşu, beneficiara unei burse „Nicolae Iorga” de cercetare şi formare postuniversitară la Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia va face o prezentare a caracteristicilor basmului românesc şi a relaţiilor acestuia cu mitologia antică, considerând că ipostazele eroului Herakles/Hercule sunt exemplare pentru tema aleasă. Evenimentul de la Ateneo Veneto face parte din tradiţia IRCCU Veneţia, de a fructifica activitatea de cercetare şi creaţie a bursierilor „Nicolae Iorga”, prin desfăşurarea proiectelor propuse de către aceştia în cadrul stagiului de bursă.
Anca Meiroşu, care face parte din actuala generaţie de bursieri, a optat pentru tema „Ipostaze heracliene în basmele româneşti”, datorită preocupărilor în domeniul filologiei clasice şi al Antichităţii greco-romane.
Prelegerea sa de la Ateneo Veneto are ca scop familiarizarea publicului italian cu elemente de cultură şi civilizaţie românească, pornind de la premisa că basmele româneşti reiau, într-o formă transparentă, mitologeme antice (greceşti, importate ulterior de romani), aparţinând tezaurului comun de spiritualitate greco-romană moştenit de întreaga Europă. Insistând asupra elementelor comune miturilor antice şi basmelor româneşti, relatoarea va demonstra teza sa prin analiza ipostazelor pe care le-a dobândit în folclorul românesc unul dintre eroii principali ai mitologiei, Herakles/Hercule.
Acest adevărat exerciţiu de istorie a mitologiei şi folclor comparat va propune publicului şi o reflecţie de ordin general privind transformările pe care le suferă în societatea contemporană imaginea eroilor mitologici, inclusiv Hercule, datorate în principal procesului de „desacralizare” generat, de pildă, de desenele animate, reclame, cinematografie.
Anca Meiroşu este bursieră „Nicolae Iorga” la Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică din Veneţia, în perioada 1 octombrie 2010 – 31 iulie 2012, în domeniul „literatură şi studii literare”, cu proiectul intitulat „Leopardi şi Antichitatea greco-romană”. Este absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti (secţia italiană-latină), precum şi a masterului de romanistică (secţia de filologie clasică) din cadrul aceleiaşi facultăţi. Colaborează de doi ani la revista „Convorbiri literare”, în cadrul rubricii „Antichităţi actuale”.