Gherasim Cârtiţă din Ţara Lăpuşului aduce horea în grumaz la ICR

Ultimii rapsozi, program organizat de Institutul Cultural Român, propune, în această lună, o specie aparte a muzicii ţărăneşti din Maramureş: horea în grumaz. Miercuri, 26 martie 2008, de la ora 18, Gherasim Cârtiţă, din Ţara Lăpuşului, va hori la ICR (Aleea Alexandru nr.38, Bucureşti).
La 74 de ani împliniţi, Gherasim Cârtiţă îşi construieşte fluierele cu care cântă ca nimeni altul, horeşte, joacă, scrie poezii, lucrează cu ziua. Badea Gherasim sapă fântâni, zideşte temelia caselor, îngrijeşte animalele. Pentru el, ca de altfel pentru ţăranul român în general, cântatul nu este o meserie.

Horea, spune Grigore Leşe, este un cântec de dor, de singurătate, uneori, foarte rar, şi de revoltă. Ea nu se cântă la petreceri; prin ea nu-ţi exprimi bucuria sau fericirea ci jalea, suferinţa, dorul, întristarea, iubirea neîmplinită sau trădată. A nu se confunda cu hora care denumeşte un dans.

Ţara Lăpuşului poate fi considerată „ţara horii în grumaz". În Lăpuş toţi rapsozii, indiferent dacă aceştia sunt femei sau bărbaţi, horesc în registrul acut. De ce? Pentru că horitul este o răbufnire. Nu poţi răbufni horind în registrul grav, nu poţi striga în registrul grav. Cântecul are un caracter războinic. Atunci când exprimă dorul, revolta, timbrul vocal seamănă cu sunetele emise de tulnic, bucium,trâmbiţă.

Interpretarea horilor ne duce cu gândul la cântarea psalmodiată. Emiterea inflexiunilor guturale, care conferă specificitate genului şi totodată îi atestă arhaismul, dau horilor în grumaz o aură de mister
(...).

Ultimii rapsozi
, program lunar al Institutului Cultural Român iniţiat de Grigore Leşe, îşi propune familiarizarea publicului citadin cu folclorul autentic – atât cel tradiţional românesc, cât şi cel al minorităţilor din România. Sunt prezentaţi oameni care cântă aşa cum o făceau strămoşii lor cu sute de ani în urmă. Un scop al programului este conştientizarea faptului că arta tradiţională, reprezentând o valoare identitară fundamentală, formează un patrimoniu imaterial care trebuie respectat şi păstrat.

Accesul publicului este liber, în limita locurilor disponibile.