FESTIVALUL NAŢIONAL DE TEATRU, ediţia a 27-a. „Polina” – Proiecția de film și conferința de presă. Angelin Preljocaj și Juliette Binoche în România

Festivalul Naţional de Teatru propune, în penultima zi a ediţiei a 27-a, un eveniment special: proiecţia filmului „Polina / Polina – danser sa vie” o producţie franceză realizată în 2016 de Angelin Preljocaj şi Valérie Müller, bazată pe romanul grafic „Polina” scris de Bastien Vivès. Premiera mondială a avut loc în cadrul celei de-a 73-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia şi s-a bucurat de participarea balerinei Anastasia Shevtsova şi de aportul actorilor Juliette Binoche şi Niels Schneider.  Filmul spune povestea unei tinere balerine din Rusia, care pleacă în Franţa pentru a-şi urma visul. Iată un scurt sinopsis:

Moscova, începutul anilor '90. Polina are opt ani şi dă dovadă de talent la balet. În ciuda condiţiei sociale precare, e admisă la şcoala profesorului Bojinsky, ai cărui balerini desăvârşiţi ajung la Bolshoi. Conştient de talentul ei, profesorul o face să dea totul şi, la doar 18 ani, Polina e acceptată la prestigiosul teatru. Aici îl cunoaşte pe Adrien, un şarmant balerin din Franţa. El o va face să descopere nu doar dragostea, ci şi o nouă formă de dans, mai contemporană şi expresivă, o formă de dans care îi va schimba viaţa o dată pentru totdeauna.

Pelicula marchează debutul în lungmetraj al celebrului coregraf Angelin Preljocaj, care mărturisea în legătură cu resorturile ce l-au determinat să iniţieze acest proiect cinematografic: „M-a interesat foarte tare drumul ei. Felul cum fragilitatea şi slăbiciunile unui om pot deveni o trambulină pentru creativitate şi succes. De când am început să dansez, am văzut o mulţime de dansatori. Unii foarte talentaţi, alţii mai puţin. Se pare că aceia foarte talentaţi nu au mereu cariere strălucitoare. Unii uimesc de-a dreptul, apoi flacăra lor se stinge – este valabil atât pentru dansatori, cât şi pentru coregrafi. Unii actori îşi iau puterea din longevitate, încăpăţânare şi anduranţă. Când a apărut romanul grafic, mi s-a părut foarte realist din acest punct de vedere“.

La rândul său Valérie Müller, co-regizoare al filmului, referindu-se la adaptarea romanului grafic care stă la baza scenariului „Polina – danser sa vie”: „Dincolo de arta grafică minunată, ceea ce mi s-a părut fabulos la romanul grafic al lui Bastien Vivès a fost faptul că a evitat complet clişeele pe care le întâlnim de obicei în poveştile despre dansatori faimoşi, mai mereu victime anorexice ale rivalităţii şi competiţiei. De exemplu, suntem în mijlocul unor tineri care muncesc şi se lovesc de probleme morale şi fizice. Îi vedem trăind şi distrându-se. E ceva foarte real.”

Cea de-a 27-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru prilejuieşte întâlnirea cu publicul şi presa a trei dintre creatorii acestui eveniment cinematografic: proiecţia filmului „Polina / Polina – danser sa vie” va avea loc în prezenţa regizorilor Valérie Müller şi Angelin Preljocaj şi a actriţei Juliette Binoche. https://fnt.ro/2017/polina-proiectie-de-film/

Iată programul desfăşurării evenimentelor de duminică, 29 octombrie, în spaţiile Institutului Francez din Bucureşti:

Ora 13.30Proiecţie pentru presă – la cinematograful Elvire Popesco;

Ora 16.00Proiecţie specială în cadrul FNT 2017 – dedicată publicului – la cinematograful Elvire Popesco;

Ora 18.00Conferinţă de presă cu participarea actriţei Juliette Binoche şi a regizorilor Angelin Preljocaj şi Valérie Müller, moderată de Marina Constantinescu (în Atrium-ul Institutului Francez)

Jurnaliștii care doresc să participe la proiecția de film de la ora 13.30 și la conferința dedicată presei, sunt rugați să se înscrie la adresa pamela@uniter.ro, pana vineri 27 octombrie.

Vă aşteptăm în Festival !

...................................................................................................................................................

Relaţii presă FNT Pompilius Onofrei Mobil: 0744 346 720, Pamela Bojog-Pricopie Mobil: 0735 156 983 Mail: pamela@uniter.ro

UNITER: George Enescu 2-4, București, Tel: 021/ 315 36 36 Fax: 021/ 315 00 48

FESTIVALUL NAŢIONAL DE TEATRU, ediţia a 27-a. EDIŢIE DESFĂŞURATĂ SUB ÎNALTUL PATRONAJ AL PREŞEDINTELUI ROMÂNIEI 20 – 30 octombrie 2017

Organizatori, parteneri

PRODUCĂTORI: UNITER – Uniunea Teatrală din România Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti

PROIECT CULTURAL FINANŢAT DE: Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale

CO-PRODUCĂTORI: Primăria Municipiului Bucureşti PRIN ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti

SPONSOR PRINCIPAL: BRD - GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE

CU SPRIJINUL: ICR- Institutul Cultural Român ITI / Institutul Internaţional de Teatru

EVENIMENT REFLECTAT DE: Televiziunea Română

PARTENERI DE TRADIŢIE: Societatea Română de Radiodifuziune RFI România

PARTENER MEDIA PRINCIPAL ADEVĂRUL

SPONSORI: Farmexim Domeniile Blaga

MAŞINA FNT Mercedes Benz

PARTENER PRINCIPAL: MOL România

EVENIMENT VĂZUT DE: Radio Guerrilla

PARTENERI INSTITUŢIONALI Teatrul Odeon Teatrul „L.S. Bulandra”Teatrul „C.I. Nottara” Teatrul ACT Teatrul Metropolis Teatrul Mic Teatrul de Comedie Teatrul Excelsior Teatrul „Ion Creangă” Centrul de Teatru Educaţional Replika Linotip - Centru Independent Coregrafic Teatrul de Artă Teatrul LUNI de la Green Hours Teatrelli - Creart Spice Pub & Club Muzeul Naţional al Literaturii Române Librăria Humanitas Cişmigiu Ateneul Român Fundaţia Lowendal Muzeul Colecţiilor de Artă Kube Mussette Artmark

PARTENERI CULTURALI: SMART FM Radio Clasic

PARTENERI MEDIA INTERNAŢIONALI: Radio Europa Liberă Deutsche Welle

PARTENERI MEDIA: Marie Claire Harper’s Bazaar Femeia Cosmopolitan Beau Monde Style Ziarul Metropolis Phoenix Media MediaTrust Alist Magazin Unica Avantaje Psychologies