Peliculele vor fi difuzate în versiune originală, cu subtitluri în limba spaniolă, în cadrul a două categorii: Secțiunea Oficială și Secțiunea Tineri și Copii. Participă 39 de filme din 17 țări, cu un total de 48 de proiecții.
Filmele românești vor fi proiectate în Secțiunea Oficială:
-MMXX, dir. Cristi Puiu (2023, 160`)
- Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii/ No esperes demasiado del fin del mundo, dir. Radu Jude (2023, 163`)
- Libertate, dir. Tudor Giurgiu (2023, 109`)
- Străjerii Deltei/ The Sentries of the Delta, dir. Liviu Marghidan, 2021
Proiecțiile vorfi urmate de discuții și colocvii cu studenții pe marginea filmelor vizionate.
În paralel au loc prezentări, mese rotunde, sesiuni de masterclass și un cineforum. Una dintre aceste mese rotunde este dedicată legăturii dintre Maria Zambrano și Emil Cioran și este susținută de poeta Marifé Santiago Bolaños, doctor în filozofie la Universitatea Complutense din Madrid, alături de J.M. Mouriño, regizorul documentarului María Zambrano y el Método de los claros, ce va fi proiectat pe 21 octombrie, la Universidad de Valladolid, în completarea dezbaterii.
Catalogul festivalului poate fi consultat aici, iar informația completă aici.