
Reprezentanța Institutului
Cultural Român de la Madrid, în colaborare cu Consulatul României de la
Sevilia, cu Asociaţia Be Sepharad-Legado Sefardí, cu Consiliul Local din
Andaluzia şi sub auspiciile Ambasadei României în Regatul Spaniei, organizează
expoziţia „Bucureștiul sefard. O istorie de peste 500 de ani în 100 de imagini”,
în perioada 21 decembrie 2018- 4 ianuarie 2019.
Expoziția „Bucureștiul sefard. O istorie de peste 500
de ani în 100 de imagini” își propune să recupereze și să redea publicului povestea
în mare măsură uitată a Bucureștiului sefard, al cărui patrimoniu fizic este,
din păcate, pe cale de dispariție (prin demolări sau schimbarea aparenței și
destinației), la fel ca și comunitatea care l-a creat (din care nu mai există
astăzi nici 50 de persoane, incluzând familiile mixte). Prin fotografii mai
vechi și mai noi precum și prin materiale de arhivă, preluate din cărțile Istorii
și imagini din Bucureștiul evreiescși Personaje și povești
din Bucureștiul sefard publicate de Felicia Waldman & Anca Ciuciu
Tudorancea (Noi Media Print, București, 2011/2016), panourile expuse
documentează cei peste 500 de ani de istorie a evreilor spanioli care inițial
au traversat iar mai apoi s-au și stabilit în București, aducând cu ei negoțuri
inedite, dar și instituții comunitare, aşezăminte educaționale și organizații
culturale, de care de multe ori au beneficiat și evreii Ashkenazi, veniți în
urma lor dar deveniți curând mult mai numeroși, însă cu mai puține posibilități
financiare, și chiar românii (prin donațiile făcute de bancherii sefarzi
Academiei Române și Universității din București pentru burse și premii de care
au beneficiat multe personalități majoritare).
Loc:
Sala de expoziţii Santa Inés, str. Doña
María Coronel nr. 5, 41003 Sevilla
Orar:
De marţi până joi: de la 18.00 la 21.00;
Vineri şi sâmbătă: de la 11.00 la 14.00 şi de la 18.00 la 21.00;
Duminică: de la 11.00 la 14.00;
Lunea şi sărbătorile legale: închis.
Inaugurarea expoziţiei va avea loc în data de 21 decembrie la ora 11:00,
eveniment la care va participa Directoarea Reprezentanţei Institutului Cultural
Român de la Madrid, dna Maria Floarea Pop, Consulul României la Sevilia, dl
Radu Cătălin Mardare, Preşedinta Asociaţiei Be Sepharad-Legado Sefardí, dna
Pepa Rull, un consilier al Consiliului Local din Andaluzia şi un reprezentant
al Guvernului din Sevilia.
Programul activităţilor organizate cu ocazia
itinerării expoziţiei:
21 decembrie 2018
11:00-11:30 Inaugurarea Expoziţiei;
11:30-12:30 Prezentarea activităţilor culturale.
Recital de muzică. (Pepa Rull, Preşedinta Asociaţiei Be Sepharad-Legado
Sefardí);
12:30-13:30 Vizitarea expoziţiei.
22 decembrie 2018
12:00-13:00 Proiecţii audiovizuale;
18:00-20:00 Conferinţe tematice: Istoria sefarzilor, limbă şi diasporă;
20:00h Recital de poezie şi lectura mai multor texte în limba ladino şi
cântece sefarde.
Prezintă:
• Pepa Rull (Preşedinta Be Sepharad-Legado Sefardí);
• Prof. Dr. Cristóbal José Álvarez López, Universitatea Pablo de Olavide.
28 decembrie 2018
12:00-13:00 Proiecţii audiovizuale;
18:00-20:00 Conferinţe tematice: Aportul evreilor sefarzi la cultura ţărilor în
care s-au stabilit. Sefarzii în Imperiul Otoman (Balcani). Sefarzii în România şi în timpul celui
de-al doilea război mondial. Sefarzii în faţa fenomenului Shoá sau al
Holocaustului: Elie Wiesel, supravieţuitor de la Auschwitz, Premiul Nobel
pentru Pace.
Prezintă:
• Pepa Rull (Preşedinta Be Sepharad-Legado Sefardí);
• Prof. Dr. Cristóbal José Álvarez López. Universitatea Pablo de Olavide;
• Prof. Dr. José Cruz Díaz. Universitatea Hispalense din Sevilia. Co-directorul
Seminarului permanent al Holocaustului, al Shoá şi al antisemitismului din
cadrul Universităţii Pablo de Olavide din Sevilla.
29 decembrie 2018
12:00-13:00 Proiecţii audiovizuale;
13:00-14:00 Conferinţe tematice: Istoria şi experienţele familiior de evrei convertiţi din Sevilia
şi ale sefarzi din exil. Memoria şi întoarcerea la origini.
Prezintă:
• Pepa Rull (Preşedinta Be Sepharad-Legado Sefardí);
• José Antonio Suárez. Revista „Saber Más”.
19:00 Discuţie liberă pe tema: Memoria urmaşilor sefarzi în România. Sefarzii
români vorbesc cu locuitorii din Sevilia, (videochat).
Reîntâlnirea cu cultura sefardă. (Pepa Rull, Preşedinta Be Sepharad-Legado Sefardí);
Recital de muzică sefardă (Ian Pomerantz).