„ DIVERS/SIMILAR” – Expoziție colectivă de artă contemporană a Uniunii Artiștilor Plastici din Târgu Mureș

 DIVERSSIMILAR -  Expozitie colectiva de arta contemporana  a Uniunii Artistilor Plastici din Targu Mures

DIVERS/SIMILAR”–

Expoziție colectivă de artă contemporană a Uniunii Artiștilor Plastici din Târgu Mureș



În perioada 11 noiembrie - 6 decembrie, o serie de artiști plastici de la Târgu Mureș vor prezenta la Roma opere de artă recent ieșite din atelierele lor de creație. Expoziția reunește un umăr cu adevărat impresionant de 44 artiști, care vor expune simultan la Galeria de artă a Accademia di Romania in Roma și la Accademia d’Ungheria in Roma. Manifestarea – care o are drept curator pe artista Mana Bucur, președinta filialei Uniunii Artiștilor Plastici din reședința mureșeană – este rezultatul colaborării dintre cele două reprezentanțe culturale ale României și Ungariei în Cetatea Eternă, UAP Târgu Mureș și BEC Artem. Expoziția cuprinde un număr de 70 de lucrări de pictură, sculptură, textilele și foto/media.

Proiectul propus de către artiștii mureșeni își propune să facă cunoscută publicului italian creativitatea artiștilor mureșeni care activează în domeniul artelor vizuale și să ofere o panoramă cât mai cuprinzătoare a tendințelor actuale în artele plastice din acest centru cultural european. Particularitatea filialei UAP Târgu Mureș rezidă în faptul că reunește artiști de etnii diferite care reușesc să-și dezvolte spiritul creator într-o atmosferă productivă, organizând evenimente culturale de prestigiu atât în țară, cât și în afara ei. Cei 45 de artiști selecționați pentru a expune pe simezele celor două instituții, Accademia di Romania in Roma și Accademia d’Ungheria din Roma, sunt nume consacrate, dar și tineri artiști deosebit de valoroși aflați la început de drum: Mircea Albu,ÉvaBarabás,Bocskay Vince,Bíró Kálmán Enikő, József Bob,Mana Bucur, Cezar Buliga, Andreea Căbuz, AnnaMária Căbuz, Petre Căpriță, Alexandra Călinescu,Lucia Călinescu, Dorel Cozma,Csíky Szabó Ágnes,Eduard Csupán,Zsolt Fekete, Radu Florea, Mihail Victor Frunză, János Gyarmathy, Levente Herman, László Hunyadi, Mária Hunyadi, Tibor Jakab, Csilla Kákonyi, Levente Kiss, Rozalia Kozma, Botond Kuti, Dénes Kuti, István Makkai, Mircea Moldovan, Dorel David Morar, Gheorghe Mureșan, Dalma Nagy, Călin Ovidiu Pop, Gheorghe Pop, Sarolta Puskai, Csaba Sánta,Crina Rodica Stănescu,Mihai Stoica, Anna Szotyori, Mariana Șerban, Ioan Tămâian, Teona Toderel, Gábor Hunor Veres.

Galeria de artă a Accademia di Romania in Roma (Viale delle Belle Arti, 110) va găzdui vernisajul expoziției, care se va desfășura vineri, 11 noiembrie la ora 18.00, în prezența unora dintre artiștii expuși și a curatoarei, doamna Mana Bucur.

Accademia d’Ungheria in Roma (Via Giulia, 1) va fi gazda încheierii oficiale a expoziției, care va avea loc marți, 6 decembrie 2022 la ora 18.30.

Expoziția va putea fi vizitată timp de 3 săptămâni. Programul la Galeria de Artă de la ARR este: de marți până vineri în intervalele orare 15.00-18.00, iar sâmbăta între 11.00-13.00 și 14.00-18.00.



ACCADEMIA DI ROMANIA DIN ROMA

Tel. +39.06.3201594; e-mailaccadromania@accadromania.it