Deschiderea unor librării românești în străinătate

Institutul Cultural Român va elabora, prin Direcția Generale a Cooperărilor Exerne, până la 1 septembrie 2013, un proiect privind înființarea de librării românești în străinătate.

Promovarea de publicații (cărți, periodice, ș.a.) la nivel internațional este una dintre căile de realizare a misiunii Institutului Cultural Român de a face cunoscută în lume cultura română. În acest moment, formele principale prin care ICR promovează publicații românești în străinătate sunt transferul către institutele culturale românești din rețea și către biblioteci de referință, precum și participarea la târgurile internaționale de carte.

Costurile înființării unor librării nu sunt mai mari decât cele ale participării la târgurile de carte (aflate, de altfel, în creștere). Librăriile sunt în măsură să asigure accesibilitatea continuă, și nu doar punctuală, pentru cititorii interesați și pot fi un cadru de valorificare a publicațiilor românești competitive.

Sunt avute în vedere, în primul rând, capitale precum Paris, Berlin, Londra, Roma, Madrid.