Concert: Teodora Brody Enache „From Classical To Jazz-Homage to Beethoven"

Concert Teodora Brody Enache From Classical To Jazz-Homage to Beethoven"

 17 decembrie 2020, ora 19.00

Online pe pagina de facebook a RKI: https://www.facebook.com/rumanischeskulturinstitut

si  aici: 

Cu ocazia împlinirii în luna decembrie a 250 de ani de la naşterea lui Ludwig van Beethoven, vocalista Teodora Enache Brody, împreună cu chitaristul Călin Grigoriu, prezintă în premieră, varianta integral vocală a Sonatei Pathétique.

Sonata Pathétique, cunoscută și ca Sonata de pian, nr. 8,in C minor, Op. 13, este una din cele mai celebre compoziții ale lui Beethoven, scrisă în 1798 și publicată în 1799. Lucrarea sa este un omagiu adus prietenului său Lichnowsky, fiind una din cele 7 compoziții dedicate acestuia.

Teodora Mihaela Enache-Brody este una dintre cele mai importante vocaliste de jazz din România, cu o carieră impresionantă, de peste două decenii.

De-a lungul anilor a cântat și înregistrat alături de muzicieni renumiți, cum ar fi: chitaristul Stanley Jordan, basistul Lars Danielsson sau Benny Rietveld, basistul și aranjorul muzical al lui Carlos Santana. A cântat mulți ani cu artiști ai jazz-ului românesc, pianistul Johnny Răducanu, și a cântat de asemenea cu Theodosii Spassov, Daniele Di Bonaventura, Guido Manusardi. A concertat la Montreux Jazz Festival, la Jazz in Marciac, Lugano Jazz Festival, The Iridium New York, The Library of Congress, SUA, șamd.

Cu 14 discuri lansate sub numele ei, de la jazz, klezmer, ethno jazz, la proiecte speciale precum muzicalul „Profetul”, după capodopera lui Kahlil Gibran și o carieră de două decenii, Teodora Brody experimentează acum noi teritorii, îmbinând jazz-ul cu muzica clasică.

Călin Grigoriu este chitarist și compozitor. A absolvit Conservatorul din București și deține un master în muzică de cameră. Compune muzică pentru teatru și film și este îndrăgostit de Bach, Pujol, Led Zeppelin. De câțiva ani, cântă și înregistrează cu Teodora Enache-Brody, colaborarea lor fiind esențială pentru cristalizarea ideilor muzicale ale Teodorei.

Concertul integral poate fi urmărit aici: