Alliance Francaise din Seghedin,împreună cu Filala Seghedin a ICR Budapesta organizează un program cultural pentru a celebra Ziua Mondială a Muzicii. Evenimentul va avea loc în curtea sediului celor două instituții,Dugonics tér 2 și va fi organizat în parteneriat cu Teatrul independent Pinceszínház.
Ziua Mondială a Muzicii, cunoscută și ca „La Fête de la musique” (festivalul muzicii), este sărbătorită anual pe 21 iunie. Lansată inițial în Franța în 1982, această sărbătoare a fost adoptată de mai multe state din diferite continente devenind astfel o sărbătoare mondială.