Colinde româneşti în Italia, la Padova, Scorzè şi Azzano Decimo, în interpretarea grupului „Feciorii satului” din Cuzap (jud. Bihor)

Colinde româneşti în Italia,
la Padova, Scorzè şi Azzano Decimo,
în interpretarea grupului „Feciorii satului” din Cuzap (jud. Bihor)

Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, Consulatul General al României la Trieste, Departamentul de Studii Lingvistice şi Literare al Universităţii din Padova, Societatea de studii româneşti „Miron Costin”, Universitatea din Oradea, Facultatea de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării, Şcoala Doctorală de Istorie, Centrul de Studii Interdisciplinare „Silviu Dragomir” din Oradea al Academiei Române, Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea, în parteneriat cu Primăria Comunei Popeşti (jud. Bihor) şi Parohia Cuzap, organizează în Italia o serie de concerte de colinde tradiţionale în interpretarea grupului „Feciorii satului” din Cuzap (jud. Bihor), manifestări culturale la care sunt aşteptaţi atât românii din diaspora, cât şi un numeros public italian. Programul va cuprinde colinde autentice ce datează din vechime, culese din satele bihorene Cuzap şi Voivozi, transmise în lumea rurală din generaţie în generaţie şi conservate prin cultura orală vreme de secole.

Grupul „Feciorii satului” din Cuzap va interpreta colinde tradiţionale româneşti, vineri 1 decembrie 2023, la Padova: în Complexul „Beato Pellegrino” al Universităţii din Padova, la ora 18:00; în Catedrala Sf. Maria, la ora 19:45; în Bazilica Pontificală Sf. Anton din Padova, la ora 20:45; în Biserica Sf. Iustina, la ora 21:30.

Sâmbătă, 2 decembrie 2023, de la ora 13:00, în Sala „Senator Eugenio Gatto” din Scorzè va avea loc recitalul de colinde româneşti al „Feciorilor satului” din Cuzap, co-organizat de Associazione Ricreativa Culturale Locus onlus, manifestare culturală desfăşurată sub patronajul Primăriei Scorzè (VE).

În aceeaşi zi, sâmbătă 2 decembrie 2023, de la ora 17:30, recitalul de colinde româneşti va fi susţinut degrupul „Feciorii satului” din Cuzap şi la Teatrul Orăşenesc „Marcello Mascherini” din Azzano Decimo (PN), spectacolul desfăşurându-se subpatronajul administraţiei locale a urbei italiene.

* * *

În localitatea Cuzap, comuna Popeşti, în nord–estul judeţului Bihor, se mai păstrează încă o veche tradiţie de Crăciun, atestată şi în alte areale din spaţiul românesc: „cetele de feciori”. Satul Cuzap este aşezat în bazinul hidrografic al râului Bistra, într-o frumoasă depresiune situată la marginea vestică a Munţilor Plopişului, subdiviziune a Munţilor Apuseni. Poziţia oarecum izolată a satului, în raport cu principalele drumuri ce se întind de-a lungul văii Crişului Repede şi a văii Barcăului, şi existenţa unei mase compacte de populaţie românească au făcut ca obiceiul colindatului de Crăciun, sub forma cetelor de feciori, să se păstreze neîntrerupt la Cuzap până în prezent. Colindatul se circumscrie perioadei sărbătorilor de iarnă şi oscilează ca dată şi durată între începutul Postului Crăciunului (15 noiembrie) şi începutul Postului Mare. Colindatului i se atribuia în trecut efecte binefăcătoare: sporul recoltelor, belşug, sănătate, prăsirea vitelor. Pe durata Sărbătorilor de iarnă, colindatul excludea cântecul şi jocul. Obiceiul colindatului prin „cetele de flăcăi” are o răspândire inegală în spaţiul românesc: în Transilvania şi anumite zone din Oltenia şi Muntenia este încă viguros, în timp ce în Moldova şi Banat îmbracă forme mai modeste. În modul în care se desfăşoară în prezent, obiceiul cetelor de feciori din Cuzap reprezintă o îmbinare de elemente foarte vechi cu altele mai noi, indicând un amplu proces de amalgamare a tradiţiilor şi obiceiurilor româneşti legate de perioadele celor mai importante Sărbători creştine.

Ceata de feciori din Cuzap poartă numele de „Feciorii satului”. Din ceată fac parte băieţii începând de la vârsta pubertăţii (aprox. 14–15 ani) şi până la căsătorie. În cazuri excepţionale, în ceată sunt integraţi şi bărbaţi căsătoriţi. Începutul Postului Crăciunului marchează alegerea reprezentanţilor feciorilor. Ceata este condusă de un „birău” şi un „borbirău”, termeni împrumutaţi din regionalismele privitoare la administraţia locală. Colindatul începe în seara de Ajun a Crăciunului, de la biserică şi casa preotului. Sunt colindaţi apoi toţi locuitorii satului, până a doua zi dimineaţa. Repertoriul cetei de feciori cuprinde colinde specifice, repetate în fiecare casă: „Şi ne lasă gazdă-n casă”, Scris-o Domnu”, „Colinda fetei”, „Colinda de ieşire” şi altele. Ceata feciorilor este însoţită de muzicanţi (instrumentişti) care aduc în fiecare casă cântecul, jocul şi voia bună. Fetele tinere ce urmează a se căsători pregătesc un colac fecioresc, iar feciorii joacă fetele. Gazda răsplăteşte feciorii pentru colindă cu vin, colaci şi bani. Colacii fecioreşti sunt duşi la biserică, unde în ziua de Crăciun are loc o slujbă specială. Din banii adunaţi, feciorii organizează o petrecere timp de trei zile, cu muzică şi dans, la care ia parte întreaga comunitate. Petrecerea se încheie cu „danţul hurdăului” (al butoiului), după care ceata se destramă şi se reorganizează cu prilejul Sărbătorilor din anul următor.