În perioada 9 octombrie – 29 noiembrie 2015, Galeria de Artă Contemporană BWA Sokół din Nowy Sącz, în colaborare cu filiala românească a Tranzit.org, organizează expoziţia colectivă Austeria, proiect româno-polonez, cu participarea unor artişti din Europa Centrală şi de Sud-Est, Asia şi Statele Unite ale Americii.
Expoziţia a fost inspirată de ecranizarea povestirii lui Julian Stryjkowski, Austeria, şi abordează problematica toposului culturii regiunilor în contextul artei contemporane. Conceptul expoziţiei a fost elaborat de curatoarele Anna Smolak (Polonia) şi Raluca Voinea (România), printre artişti implicaţi numărându-se: Anca Benera & Arnold Estefan (România), Eduard Constantin (România), Mihaela Drăgan şi Elena Albu – muzician (România), Monika Drożyńska (Polonia), Aslan Gaisumov (Cecenia), Agnieszka Kalinowska (Polonia), Yuri Leiderman (Ucraina), Nicoleta Moise (România), Ana Prvacki (SUA), Maya Sumbadze (Georgia), Ferhat Özgür (Turcia), Alicja Żebrowska şi Jacek Lichoń (Polonia). Expoziţia va fi însoţită de un catalog bilingv, care va include texte ale unor cunoscuţi istorici şi specialişti ai artelor vizuale.