Arte Marţiale/Arte Parţiale la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca

La invitaţia Muzeului de Artă clujean, un muzeu ce doreşte a fi şi un loc al dezbaterilor de idei, Artele Marţiale descind la Cluj marţi, 15 septembrie 2009, ora 18.00 şi devin Parţiale.

Invitat la Arte Parţiale va fi Ioan Sbârciu, parţial artist, parţial om politic. Sau, dimpotrivă, artist total şi om politic total. Figură centrală a lumii artistice clujene, Ioan Sbârciu, rector preşedinte al Universităţii de Artă şi Design (UAD) din Cluj şi totodată senator în Parlamentul României, este singurul invitat de pînă acum al Artelor Marţiale cu care poate fi abordată problema relaţiei artei cu puterea, direct din perspectiva artistului care reprezintă puterea. Organizator şi administrator redutabil, Ioan Sbârciu (sub rectoratul căruia UAD a devenit ceea ce este azi, probabil cea mai activă instituţie de învăţămînt artistic superior din România) ne poate lămuri ce ia şi ce aduce arta în politică şi ce ia sau ce aduce politica în artă, dacă politica artei i-a facilitat deprinderea artei politicii şi dacă saltul de la artă la politică este determinat de resimţirea unei limite, a unui neajuns al artei la ora actuală, sau el a fost efectul unor considerente de alt ordin.

„Pe scena artistică românească Clujul n-are rival: el este arbitrul incontestabil al lui cum şi ce trebuie făcut pentru a fi văzut. Bine văzut, înţeles, vândut. Politica artei se etalează în toată splendoarea ei la Cluj, cu facţiunile, direcţiile şi tendinţele ei. Scena artistică a Clujului, bogată, frumoasă şi bună, este stăpânită în tensiune şi indiviziune de o Universitate de Artă şi Design mică dar viguroasă, plină de avânt şi pricepere curriculară, de un Muzeu de Artă pus pe fapte mari, este tutelată teoretic de revista Idea, fanion incontestabil al ideilor de bine în arta şi cultura momentului, şi este totodată mediul de cultură al celui mai puternic brand vizual autohton al momentului, celebra şcoală de gri de la Cluj, ajunsă deja bunică eroină, copleşită în doar cîţiva ani de vreo patru valuri active şi lucrative de nepoţi grizonaţi, trecuţi şi ei, la început, prin sita UAD, sub lupa lui Ioan Sbârciu.

Ioan Sbârciu, senator, fost rector şi acum preşedinte al UAD Cluj, dintotdeauna pictor, va fi călăuza Artelor Marţiale pe parcursul unei dezbateri în care vom încerca să dezlegăm împreună aceste mistere de nepătruns ale Clujului politico-artistic, ale artei româneşti prinsă între reţelele de putere şi discursurile globale ale timpului şi faptele locale ale momentului." – Erwin Kessler

Marţi, 15 septembrie, cu Ioan Sbârciu, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, Artele Marţiale sunt (im)Parţiale: de vorbă cu artistul despre putere şi cu puterea despre artist, în încercarea de a contura sentimentul clujean al artei.

Moderator: Erwin Kessler.