Angliştii români se reunesc la Londra pentru Conferinţa Internaţională Shakespeare

Institutul Cultural Român din Londra organizează, în perioada 14-15 noiembrie 2014, în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timişoara şi Societatea Română de Anglistică şi Americanistică, Conferinţa Internaţională Shakespeare - “Shakespeare: Adaptation, Reception, Translation”, aflată la cea de-a doua ediţie.
Evenimentul, găzduit de sediul din 1 Belgrave Square al ICR Londra, este organizat în parteneriat cu prestigiosul Centru Shakespeare al King’s College Londra, un centru universitar de elită dedicat studiilor modernităţii timpurii şi shakespearologiei, şi reuneşte, pe lângă anglişti români, cercetători şi personalităţi academice din cele mai valoroase departamente de literatura engleză ale mai multor universităţi din România, Marea Britanie, Irlanda, Franţa, Italia, Turcia, Polonia, Japonia, Statele Unite ale Americii şi Emiratele Arabe Unite.

Invitatele speciale ale ediţiei acestui an a conferinţei sunt două dintre cele mai cunoscute nume pe scena mondială a studiilor shakespearologice: Prof. Sonia Massai de la King’s College şi Prof. Susan Bennett de la Universitatea Calgary din Canada. Prima autoare va prezenta, în plenul conferinţei, lucrarea intitulată “Shakespeare With and Without his Language”, în timp ce a doua invitată va susţine o expunere cu titlul “Romeo and Juliet in Baghdad (and in Stratford, London and Quatar)”.

Printre participanţii la reuniune se numără câţiva dintre cei mai influenţi anglişti din România, precum profesorii Pia Brânzeu şi Reghina Dascăl de la Universitatea de Vest din Timişoara, Mădălina Nicolaescu şi George Volceanov de la Universitatea din București, Adrian Radu de la Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj, Monica Chesnoiu de la Universitatea “Ovidius” din Constanţa şi Emil Sârbulescu de la Universitatea din Craiova.