
Institutul Cultural Român de la Varșovia continuă promovarea traseului „Via Transilvanica” în Polonia, în orașul Jastrzębie-Zdrój, din Voievodatul Silezia. Astfel, în perioada 1-30 mai, la biblioteca din localitate vor fi expuse planșele care prezintă deja binecunoscutul traseu, iar pe 8 mai va avea loc prezentarea „Via Transilvanica – o călătorie extraordinară prin România”, susținută de Martyna Duda, autoare a unui ghid de călătorie despre România și coordonatoare a portalului „ProjektRumunia.pl”.
După prezentare, participanții vor avea ocazia să vizioneze filmul documentar Oamenii drumului – Terra Banatica regizat de Mircea Gherase (66').
Accesul este liber și gratuit.
Traseul creat de Asociația Tășuleasa Social, cu sprijinul a peste 10.000 de voluntari, proiectul pune în valoare un traseu turistico-cultural de 1400 de kilometri, care traversează România de la nord la sud și străbate 7 ținuturi, zone etnografice particulare, care evidențiază diversitatea etnică și culturală a României.
Expoziția reunește informații despre traseu, despre zonele etnografice pe care le traversează și elementele de patrimoniu construit și natural de pe traseu, dar și valorile pe care acest proiect dorește să le transmită, punând accent pe dezvoltarea unui turism sustenabil, în directă legătură cu istoria și poveștile locului, și pe implicarea civică.
Puternic vizuală și prezentată în limbile polonă și engleză, expoziția va încuraja publicul polonez să descopere diversitatea culturală a României și patrimoniul ei natural.
Expoziția, realizată în colaborare cu Asociația Tășuleasa Social, a fost prezentată până în prezent la Poznań, Varșovia, Cracovia, Wieliczka, Racibórz, Rypin, Katowice și Białystok.