„The First Beijing International Language and Culture Expo”

În perioada 11-14 septembrie 2017, ICR Beijing, urmarea invitației primite de la Institutului Confucius din cadrul Beijing Language and Culture University (BLCU), a participat la evenimentul „The First Beijing International Language and Culture Expo” cuo expoziție de obiecte tradiționale românești și cu două spectacole de muzică și dans popular prezentate de artiștilor Ansamblului Artistic Profesionist „Doina Gorjului” din Târgu-Jiu, naistul Păducel Laviniu-Gabriel și dansatorii Pițigoi Rodica și Albu Costel-Ionuț.

Evenimentul a avut loc la Centrul Internațional de Expoziții China.

„The First Beijing International Language and Culture Expo” este parte integrantă a evenimentului de proporții mari „China Beijing International Cultural and Creative Industry Expo” (ICCIE), ediția a 12-a, organizat de Ministerul Culturii, Administrația de Stat pentru Presă, Publicații, Radio, Film și Televiziune din China și Primăria Municipiului Beijing.

Cea de-a 12 ediție a evenimentului are menirea, pe lângă să promoveze cultura chineză, integrarea industriilor culturale și creative ca linie principală, modelarea industriilor culturale și creative pentru dezvoltarea noilor avantaje, să promoveze și schimburile culturale cu străinătatea, precum și să dezvolte cooperarea cu țările străine.

„The First Beijing International Language and Culture Expo” este organizat de Comisia de Cultură și Limbă Beijing, Consiliul pentru Promovarea Comerțului Internațional, Institutul Confucius, Asociația Traducătorilor din China, cu sprijinul Comisiei Naționale pentru Limbă și al Comisiei Naționale a Republicii Populare Chineze pentru UNESCO, cu scopul de a promova schimbul internațional de limbă și cultură și de a favoriza dezvoltarea industriei lingvistice. La acest eveniment, sunt invitați să participe reprezentanți UNESCO, ambasadori, oficiali guvernamentali, experți și cercetători chinezi și străini din douăzeci de țări.

În cadrul evenimentului, sute de participanți au avut ocazia să asculte muzica populară românească, chiar să îndrăgească dansurile noastre tradiționale, precum să și admire frumoasele piese ale Culturii Cucuteni, parte din expoziția „Cultura Cucuteni - Cultura Yangshao, întâmplare sau destin comun?”, proiect care s-a desfășurat cu succes în perioada 23.05. – 22.06.2017, la sediul ICR Beijing.

România posedă un important și complex tezaur folcloric, cunoscut prin frumusețea și marea lui varietate, iar obiectele expuse constituie o parte din acest tezaur, alături de cântecele și dansurile populare prezentate în cadrul acestui eveniment.

Participarea la acest important eveniment de proporții mari, cu un număr imens de participanți din China și din diferite țări, este o oportunitate pentru ICR Beijing să crească vizibilitatea institutului și să promoveze valorile culturale românești, prezentând elemente tradiționale, autentice și pur românești, o perspectivă asupra bogăției și tradiției culturale românești.