Expoziția „Păsările lui Brâncuși – Zbor spre infinit” este dedicată motivului zborului în creația brâncușiană și evocă cicluri esențiale precum Măiastra(1910–1918), Pasărea în spațiu (1919–1940), Pasărea în văzduh, studiile autonome de Pasăre și Golden Bird(1919–1920), lucrări aflate astăzi în colecțiile unor prestigioase muzee internaționale. Concepută ca un parcurs hermeneutic asupra procesului de esențializare formală, expoziția analizează structurile constitutive ale limbajului plastic brâncușian: reducția formei la arhetip, verticalitatea ca ax ontologic, relația dintre suprafață și lumină, unitatea dintre volum și soclu, precum și zborul ca figură conceptuală a transcendenței și continuității. Forma sculpturală este astfel înțeleasă ca o dinamică deschisă, care depășește limitele obiectului și se prelungește simbolic „în cer, în piedestal și în pământ”, după cum afirma artistul.
Structura expozițională include un dispozitiv mural documentar bilingv (chineză–engleză), care integrează: cronologia estetică a biografiei artistului; contextualizarea inițierii seriei „Păsărilor” în economia operei; enumerarea lucrărilor majore și a muzeelor care le găzduiesc; analiza episodului juridic din portul New York (procesul din 1926–1928 privind statutul lucrării Bird in Space, moment definitoriu pentru recunoașterea sculpturii moderne în Statele Unite); reproduceri din presa epocii și imagini documentare; schițe ilustrând procesul de esențializare formală; precum și referințe la comanda realizată în anii 1930 pentru Maharajahul Yeshwant Rao Holkar al Indore (India), pentru care Brâncuși a executat două variante în marmură ale ciclului Pasărea în spațiu, destinate palatului acestuia. Parcursul abordează totodată materialele privilegiate de artist (marmură, bronz polisat, lemn), motivele românești și relația structurală dintre volum și soclu.
„Păsările lui Brâncuși – Zbor spre infinit”-Introducere
În octombrie 1926, lucrarea Pasărea în văzduh („Bird în Space”), împreună cu alte 19 sculpturi realizate de Constantin Brâncuși, a ajuns la New York. Autoritățile vamale au refuzat să recunoască sculptura drept operă de artă și au aplicat o taxă vamală de 40%, clasificând-o drept „obiect banal”, încadrat în categoria ustensilelor de bucătărie. Cazul a atras atenția colecționarei de artă Gertrude Vanderbilt Whitney, fondatoarea Whitney Museum of American Art. În 1927 a început celebrul proces Brâncuși contra Statelor Unite, care a ridicat o întrebare esențială pentru lumea artei: ce anume definește o operă de artă originală? Această dezbatere a adus numele lui Brâncuși în centrul atenției lumii artistice.
Brâncuși s-a născut și a crescut într-o familie simplă de țărani din Hobița, Gorj. La nouă ani a plecat de acasă și a învățat singur să citească și să scrie, iar după ani lungi de ucenicie în ateliere de boiangerie, prăvălii și birturi, a reușit să economisească suficienți bani pentru a se înscrie la Școala Națională de Arte Frumoase din București, unde s-a remarcat prin talentul său de sculptor în lemn. La vârsta de 30 de ani a părăsit Bucureștiul pentru München, dorind să-și continue formarea artistică. După trei ani petrecuți acolo, a hotărât să meargă la Paris, centrul artei moderne. Se spune că Brâncuși a parcurs o mare parte din drum pe jos, aproape 800 de kilometri. Pentru a traversa Lacul Constanța, și-ar fi vândut ceasul ca să poată plăti o traversare cu vaporul. La Paris s-a înscris la École des Beaux-Arts, unde a studiat timp de doi ani, după care a devenit pentru scurt timp asistentul lui Auguste Rodin. După doar două luni, Brâncuși a părăsit atelierul marelui sculptor, rostind celebra frază: „La umbra marilor copaci nu crește nimic.” În căutările sale artistice, Brâncuși a continuat să simplifice formele, liniile și suprafețele, reducând reprezentarea la esența ei. Cu toate acestea, el nu considera lucrările sale drept abstracte. Spunea adesea: „Sunt imbecili cei care spun despre lucrările mele că ar fi abstracte；ceea ce ei numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nureprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esența lucrurilor.”
Când tribunalul american a decis, în 1928, că Pasărea în văzduh putea fi recunoscută drept operă de artă, Brâncuși era deja un sculptor consacrat, cu lucrări în colecțiile Metropolitan Museum of Art din New York, Tate Gallery din Londra și în numeroase alte muzee și galerii importante din lume. Întrebat cum își apără sculptura drept operă de artă, Brâncuși a răspuns: „Îmi încântă simțul estetic și îmi dă un sentiment de bucurie. Fiind creată de un sculptor, ea conține mai multe elemente, dar este în sine un obiect frumos. Pentru mine este o operă de artă. Ea exprimă ideea de zbor, mai degrabă decât să descrie forma unei păsări anume.” Judecătorul Waite a decis că o sculptură nereprezentativă poate fi considerată operă de artă originală, iar această hotărâre a deschis calea unei noi înțelegeri juridice a artei, care includea și formele abstracte. El a consemnat în motivarea sa că se dezvoltă o nouă direcție artistică, în care artiștii încearcă să exprime idei abstracte, nu doar să imite obiectele naturii, iar existența și influența acestei mișcări trebuie recunoscute de instanțe. Decizia a avut un impact major asupra mediului artistic din New York și a contribuit la afirmarea și acceptarea artei moderne.
Constantin Brâncuși a devenit astfel unul dintre cei mai importanți sculptori ai secolului al XX-lea, influențând artiști precum Henry Moore, Barbara Hepworth și mulți alții. Prin testament, el a lăsat întregul său atelier statului francez, cu condiția ca acesta să fie păstrat exact așa cum se afla în momentul morții sale. Atelierul Brâncuși, reconstruit lângă Centre Pompidou din Paris, adăpostește astăzi o colecție impresionantă: 137 de sculpturi, 87 de socluri, desene și gravuri originale. Brâncuși a murit în 1957, iar atelierul a fost refăcut fidel și deschis publicului în 1977. Spațiul atelierului este, în sine, o operă de artă. În ultimii ani ai vieții, artistul a încetat să mai creeze sculpturi noi, dedicându-se reorganizării lucrărilor sale pentru a crea o unitate armonioasă între ele. Atunci când vindea o sculptură, o înlocuia adesea cu o replică din ghips.Când pășești în atelierul lui Brâncuși, impresia este una de liniște, simplitate și echilibru. Spațiul transmite o senzație de sacralitate și puritate rară. Este, fără îndoială, una dintre cele mai frumoase și sugestive instalații de artă și sculptură din lume. Pasărea în văzduh(„Bird în Space”), este considerată de mulți drept cea mai reușită reprezentare abstractă a ideii de zbor realizată vreodată. La 6 mai 2005, una dintre aceste sculpturi a stabilit un record mondial, fiind vândută la licitație pentru 27,5 milioane de dolari, devenind cea mai scumpă sculptură autonomă vândută până atunci.
CONSTANTIN BRÂNCUȘI (1876–1957)
1876 – Hobița, România; familie de țărani; origini rurale.
1894 – Școala de Arte și Meserii, Craiova; formare în sculptura în lemn.
1898 – Școala Națională de Arte Frumoase, București; studii de sculptură academică.
1904 – Paris; École des Beaux-Arts.
1907 – Atelierul lui Auguste Rodin; afirmarea independenței artistice.
1910 – Prima Măiastră; pasăre mitică; începutul stilizării verticale.
1913 – Armory Show, New York; recunoaștere internațională.
1916 – Prima Pasăre în spațiu; bronz lustruit; reducerea radicală a formei.
1923 – Pasăre în spațiu; disputa cu autoritățile vamale din Statele Unite.
1927–1928 – Procesul Brâncuși vs. Statele Unite; sculptura abstractă este recunoscută juridic drept operă de artă.
Anii 1930 – Mai multe versiuni ale Păsării în spațiu; marmură și bronz; puritate verticală a formei.
1937–1938 – Ansamblul monumental de la Târgu Jiu; Coloana fără sfârșit; monumentalitate axială.
1952 – Obține cetățenia franceză.
1957 – Moare la Paris; atelierul său este lăsat prin testament statului francez.
"Zborul"
„Măiastra”, inspirată din mitologia românească, este pasărea-regină — o ființă solară și magică, al cărei cântec promite regenerare și tinerețe. E singura lucrare al carei titlu, deliberat intraductibil, convoaca explicit mitologia romaneasca sa participe la proiectul esteticii brancusiene. Si este semnificativ de constatat ca, in intreg cuprinsul creatiei, ciclul de lucrari cel mai cuprinzator il inspira tocmai aceasta legenda autohtona.Versiunea din 1910, sculptată în marmură albă, se află astăzi la Museum of Modern Art (MoMA)din New York, în timp ce alte variante pot fi admirate la Tate Modern din Londra și la Guggenheim din Veneția. Ciclul „Păsări în văduh” (1931–1936) radicalizează această viziune: forma devine tot mai suplă, detaliile dispar, suprafața capătă luciul unei oglinzi, iar legătura cu pământul este redusă aproape până la anulare.
În 1914, Brâncuși instalează versiunea în marmură realizată între 1910–1912 în atelier, pe trei socluri suprapuse. Pe o bază geometrică înaltă fixează un element arhitectural format din două cariatide, pe care probabil le schițase cu câțiva ani înainte, în perioada revenirii sale la fragmentul antic, atunci când trecea la tehnica cioplirii directe. Cele două figuri – una din profil și cealaltă frontală – susțin o arhitravă pe care este așezat al treilea soclu din piatră. În 1913, Brâncuși trimite la Salonul Independenților primul bronz turnat după această marmură albă, instalându-l pe un soclu din piatră alcătuit din două părți. Partea superioară, geometrică, este așezată asemenea arhitravei unui templu pe două cariatide-păsări schițate în basorelief. Astfel, artistul păstrează aluzia la Antichitate, tratamentul inegal al formelor și figurile abia sugerate, care trimit explicit la ideea de fragment. Lucrarea este cumpărată de fotograful american Edward Steichen, care dorește să o instaleze în grădina proprietății sale de la Voulangis. Brâncuși acceptă cu entuziasm această idee, deoarece încă de atunci își imagina realizarea unor opere destinate spațiului exterior. În acest context schimbă soclul, înlocuindu-l cu unul mai mare. Unii au văzut în această instalație o aluzie la monumentele funerare din România, acele coloane înalte terminate cu o pasăre.
Brâncuși reia motivul Măiestrei și îl epurează și mai mult: piciorul este eliminat complet, abdomenul devine mai suplu, iar ciocul se ridică în sus. Nu mai rămâne niciun indiciu morfologic evident, însă artistul reușește să păstreze impulsul vital al primei versiuni, sugerat prin flexibilitatea corpului și prin rotunjimea pieptului care urcă spre gât. În jurul anului 1919, el sculptează Pasărea galbenă, denumită astfel după culoarea marmurei, și realizează mai multe turnări în bronz ale acestei versiuni intermediare, pe care o numește Pasărea de aur. Ulterior, acest titlu va fi atribuit și altor lucrări din seria Păsărilor, fie de critici, fie chiar de artist, ca metaforă a strălucirii bronzului. Prin simplificarea continuă a formei și prin menținerea atentă a echilibrului, Brâncuși se îndepărtează treptat de imaginea Măiestrei – simbol al cântecului magic și al metamorfozelor – reducând forma la o elipsă alungită în spațiu. Întreaga atenție se concentrează asupra expresiei zborului și asupra momentului de tensiune maximă în care pasărea se desprinde de sol pentru a se avânta spre cer. Primele titluri ale acestei serii – Pasărea în eter sau Pasărea în spațiile cerești – confirmă idealul pe care artistul dorește să îl exprime. Pasărea lui Brâncuși devine astfel aproape o rachetă, sprijinită pe sol printr-un punct de contact minuscul, îndelung studiat de artist, care dorește să „suspende” greutatea corpului și să o sprijine pe o bază de abia un centimetru. Rezultatul este o figură aproape abstractă, care îi va surprinde atât pe vameșii americani, cât și pe artiștii academici atunci când o vor vedea expusă sub titlul Pasărea în spațiu.
Procesul „Brâncuși vs. Statele Unite”
Dintre toate lucrările trimise în Statele Unite pentru expoziție, numai versiunea în bronz a Păsării în spațiu, aflată atunci în posesia lui Edward Steichen, atrage atenția vameșilor. Aceștia cer plata unei taxe vamale de 210 dolari, considerând obiectul drept o simplă „piesă de metal”. Într-o scrisoare din 27 ianuarie 1927, Marcel Duchamp, comisarul expoziției, îl informează pe Brâncuși că guvernul american insistă asupra taxei. Artistul decide atunci să intenteze un proces împotriva autorităților vamale, proces care va dura aproape doi ani.
Tribunalul desemnează doi sculptori americani pentru a evalua dacă lucrarea este sau nu o operă de artă. Brâncuși trebuie să explice sensul lucrărilor sale și procesul lor de realizare, demonstrând mai ales că a lucrat personal asupra sculpturii și că aceasta nu este rezultatul unui procedeu mecanic. Dezbaterea devine intensă: mulți critici refuză să accepte că o operă se poate îndepărta atât de mult de reprezentarea realistă. Criticii susțin că sculptura trebuie să respecte definiția prevăzută de legea americană din 1922, potrivit căreia sculptura trebuie să fie realizată manual din materiale precum bronz, marmură sau piatră, sub formă de ronde-bosse sau relief. Pentru funcționarii vamali, Pasărea lui Brâncuși nu se încadra în această definiție. Mulți martori ai procesului afirmau chiar că nu văd nicio asemănare între sculptură și ideea de pasăre, unii comparând forma cu zgârie-nori, șine de cale ferată sau furnale industriale. Presa americană comentează intens cazul și ironizează lucrarea. Un ziar publică imaginea sculpturii sub titlul provocator „If it’s a Bird, shoot it!” („Dacă este o pasăre, împușcați-o!”). Totuși, numeroși susținători îi iau apărarea. Directorul Brooklyn Museum, William Henry Fox, își exprimă admirația pentru opera lui Brâncuși, iar critici de artă precum Forbes Watson sau Frank Crowninshield explică publicului principiile sculpturii moderne și importanța imaginației în creația artistică.
Procesul se încheie la 26 octombrie 1928, când Curtea Vamală decide în favoarea lui Brâncuși, recunoscând lucrarea ca operă de artă. Această victorie juridică și artistică marchează un moment important în definirea statutului artei moderne. Totuși, judecătorul afirmă că sculptura este „abstractă”, ceea ce închide cazul fără a rezolva problema fundamentală a artei moderne. Brâncuși nu se considera însă un sculptor abstract, iar dezbaterea rămâne deschisă. Procesul a avut însă meritul de a provoca o amplă discuție publică despre natura creației artistice și despre statutul operei de artă în epoca modernă.
Axele Gândirii Estetice
• Reducerea formei la esența sa
• Sculptura ca idee, nu ca simplă reprezentare
• Verticalitatea ca principiu metafizic
• Lumina ca element al materiei sculpturale
• Soclul integrat în structura operei
• Influențe: arta populară românească, arta africană, arhaismul și simbolismul
Seria "Păsări"
MĂIASTRA
Măiastră, 1910 — marmură — Philadelphia Museum of Art
Măiastră, 1911 — marmură — Muzeul Național de Artă al României, București
Măiastră, 1912 — bronz — Tate Modern, Londra
Măiastră, 1912–1913 — marmură — Museum of Modern Art (MoMA), New York
Măiastră, 1913 — ghips — Atelierul Brâncuși, Centre Pompidou, Paris
Măiastră, 1917 — bronz — Centre Pompidou, Paris
Măiastră, 1917 — marmură — colecție privată (Europa)
Măiastră, 1918 — marmură — Solomon R. Guggenheim Museum, New York
Măiastră, 1918 — bronz — colecție privată (SUA)
Măiastră (variantă de atelier), c. 1910–1912 — tehnică mixtă — colecție privată
PASĂRE ÎN SPAȚIU
Pasăre în spațiu, 1919–1920 — marmură albă — Philadelphia Museum of Art
Pasăre în spațiu, 1920 — bronz lustruit — Museum of Modern Art (MoMA), New York
Pasăre în spațiu, 1921 — marmură — Centre Pompidou, Paris
Pasăre în spațiu, 1922 — bronz lustruit — Solomon R. Guggenheim Museum, New York
Pasăre în spațiu, 1923 — bronz lustruit — Seattle Art Museum
Pasăre în spațiu, 1925 — bronz lustruit — Metropolitan Museum of Art, New York
Pasăre în spațiu, 1926 — bronz lustruit — Philadelphia Museum of Art
Pasăre în spațiu, 1927 — marmură — Centre Pompidou, Paris
Pasăre în spațiu, 1928 — bronz lustruit — Los Angeles County Museum of Art
Pasăre în spațiu, 1930 — marmură — National Gallery of Art, Washington, D.C.
Pasăre în spațiu, 1931 — bronz lustruit — Norton Simon Museum, Pasadena
Pasăre în spațiu, 1932 — bronz lustruit — colecție privată (SUA)
Pasăre în spațiu, 1933 — marmură — colecție privată (Europa)
Pasăre în spațiu, 1936 — bronz lustruit — Tate Modern, Londra
Pasăre în spațiu, 1940 — bronz lustruit — colecție privată
Pasăre în spațiu, dată necunoscută — bronz lustruit — Peggy Guggenheim Collection, Veneția
PASĂRE (studii autonome)
Pasăre, c. 1919 — ghips — Atelierul Brâncuși, Centre Pompidou, Paris
Pasăre, c. 1920 — bronz — colecție privată
PASĂREA DE AUR
Pasărea de aur, 1919–1920 — bronz, piatră, lemn — Art Institute of Chicago
Lumină și reflexie
Calitatea reflectorizantă a suprafeței lustruite din lucrările lui Brâncuși, precum în Pasărea de aur, era intenționată. Brâncuși dorea ca mediul înconjurător să se reflecte în sculpturile sale lustruite; astfel, în atelierul său, lucrările reflectau alte lucrări ale sale și includeau totodată imaginea celor care le priveau. „Lumina l-a preocupat pe Brâncuși toată viața”, scria Margit Rowell, „atât în sculptură, cât și în fotografie. Fie în strălucirea discretă a marmurei, fie în luciul bronzului lustruit, căutarea sa neobosită a fost să surprindă reflexia luminii: «Nu vedem viața reală decât prin reflexii», scria el în 1919. Lucrările sale invită la un pas suplimentar în interpretarea fenomenului singular al suprafeței foarte lustruite. Dincolo de faptul că strălucirea bronzului pare să transforme substanța lucrării într-o reflexie imaterială, suprafața reflectantă admite atelierul, mediul și întreaga lume senzorială în volumul sculptural, ștergând granițele dintre obiect și împrejurimi și creând unitatea superioară la care aspira Brâncuși.” (Catalog expoziție, Paris – Centre Pompidou și Philadelphia Museum of Art, Constantin Brancusi 1876–1957, 1995, p. 47) Interacțiunea dintre lumină și reflexie pe suprafața acestei lucrări creează o impresie puternică asupra privitorului și completează perfect intenția artistului de a transmite mișcare și zbor în sculpturile sale cu păsări.
Brâncuși a explorat tema păsării în zbor în mai mult de treizeci de versiuni din marmură și bronz de-a lungul a patru decenii. Mai multe detalii deosebite puteți descoperi vizitând expoziția „Păsările lui Brâncuși – Zbor spre infinit”, inaugurată oficial pe data de 1 martie 2026, ora 18.00, la sediul ICR Beijing, în completarea concertului extraordinar "„Brâncuși 150: Sunetul Formelor”, susținut de violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga. Expoziția va rămâne deschisă până la sfârșitul anului 2026. Proiectul este realizat cu susținerea National Gallery of Art, Washington, DC, și a specialistului muzeal Peter Huestis.
Vă așteptăm cu drag!
