Maestrul Nicolae Voiculeț va concerta în China

Pentru marcarea Centenarului Marii Unirii, ICR Beijing organizează un turneu al naistului Nicolae Voiculeț în China. Cu această ocazia renumitul muzician român va susține un recital în cadrul vernisajului expoziției „Corneliu Baba”, care va avea loc la „Art Center Quan Shanshi” din orașul Hangzhou în data de 16 noiembrie 2018, iar apoi în data de 20 noiembrie va susținu un concert la Conservatorul din Xian. Alegerea locației a ținut de specificul conservatorului, care la data de 10 iunie 2018 a inaugurat Centrul Internațional de Schimburi Academice pentru Nai, centru care invită periodic specialiști în domeniul naiului pentru a susține masterclasurii și prezentări pentru studenți. Conservatorul este una din primele instituții de învâțământ superior de specialitate deschisă în China, fiind inaugurat în anul 1949. Înainte de concertul de la Xian, maestrul va susține un masterclass pentru studenți.

Expozița „Corneliu Baba” este dedicată marcării Centenarului Marii Unirii (1918-2018) și aniversării a 70 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre R. P. Chineză și România (1949-2019). Totodată prefațează evenimentele culturale pe care ICR Beijing le va organiza în prima jumătate a anului 2019, cu prilejul preluării de către România a Președinției Consiliului UE. Recitalul maestrului Nicolae Voiculeț a fost stabilit în așa măsură încât să răspundă acestor 3 deziderate menționate mai sus.

Concertul din Xian face parte din seria evenimentelor culturale organizate de ICR Beijing pe tot parcursul anului 2018, pentru a cinsti Centenarul Marii Uniri.

Concertul Maestrului Voiculeț se integrează unei familii nobile de activități ale artiștilor români invitați de ICR Beijing, din care amintim, selectiv, Orchestra Română de Tineret, Corul Allegretto, teatrele românești Naționalul Bucureștean, Teatrul de Comedie, Teatrul din Sibiu. Piesa de teatru „Prima zi a ultimei luni”, scrisă de Ilie Cristescu, pe tema Împlinirii a 100 de ani, a fost interpretată în traducere în limba chineză, de o trupă de actori chinezi. Tot acestei galerii impresionante se înscrie tipărirea în limba chineză a „Istoriei românilor” de acad Pop, președintele Academiei Române.

Concertul muzicianului Nicolae Voiculeț din orașul Xian, străveche capitală a Chinei încheie la un înalt nivel calitativ această galerie de artă românească în China, cu ocazia centenarului 1918 - 2018.

Repertoriul concertului este special ales de artistul Nicolae Voiculeț și conține repere ale muzicii românești pure, de la Codex Caioni și Anton Pann, cântecele de curte și lăutărești, la bocitoarele din Poeni și Tulnicăresele din Țara Moților, dar și emoția rafinată a Doinelor și cântecelor de leagăn. România, cu tradiția ei muzicală autentică atât de variată de la un sat la altul, cu muzică lăutărească inegalabilă a Bucureștiului de altădată, este specială și esențială în spațiul european, recunoscută ca adevărat leagăn spiritual Carpato-Danubiano-Pontic, care asigură prin tradiții/obiceiuri și muzica sa recunoscută la nivel mondial, continuitatea patrimoniului cultural european și mondial. Concertul poartă astfel în el secole de istorie, omagiere, bucurie și speranță.

Nicolae Voiculet, artist internațional, dirijor, coordonator muzical și producător, dar înainte de toate un maestru al celui mai mistic instrument al zeilor: NAIUL, promoveză imaginea României, la un înalt nivel de exprimare artistica, devenind astfel Ambasador a-I identității naționale.

Artistul a concertat în fața a peste 65 de lideri de state, zeci de mii de oameni, dar și în evenimente caritabile și umanitare.

Este decorat de Președintele României cu "Meritul Cultural al României în grad de Cavaler".

Artistul promovează imaginea României pe mapamond, de peste 20 de ani printr-o muzică unică și un repertoriu foarte variat, cu genuri muzicale diferite, la un instrument național dar universal, emblematic, mistic, cunoscut și recunoscut la nivel mondial, cu sonorități interpretative inegalabilele.