În data de 3 septembrie 2015 pe site-ul Radio China Internațional a apărut un articol despre recitalul susținut de renumitul violonist român Alexandru Tomescu la Beijing. În cele ce urmează afișăm conținutul articolului:
Alexandru Tomescu îţi spun bine ai venit la Beijing şi îţi mulţumesc pentru că ai acceptat să avem acest dialog, care va face ca emisiunile redacţiei în limba română de la Radio China Internaţional să sune şi mai frumos. Cu ce ocazie, de această dată, în China?
Este o ocazie foarte specială. Anul acesta, Institutul Cultural Român a decis că a venit momentul să deschidă acest avanpost aici în Asia şi mă bucur foarte mult că au ales exact Beijingul. Este, după părerea mea, cea mai fericită, cea mai potrivită alegere şi, de asemenea, am fost foarte onorat că m-au ales pe mine să fiu primul muzician care ţine un concert aici pentru Institutul Cultural Român. Eu am mai cântat de numeroase ori în China, fie la Shanghai cu Orchestra Naţională Radio în turneu, fie la Xiamen şi chiar lucrări foarte pretenţioase. Adică Concertul nr. 2 de Bartok, care nu se cântă în fiecare zi nici chiar în România.
În timpul documentării mele pentru acest dialog, am descoperit că pe lângă pasiunea pentru muzică, o altă pasiune a ta de mai mulţi ani este Asia. Ai învăţat singur limba coreeană şi apoi ai început să studiezi limba chineză. Cum s-a născut fascinaţia ta pentru cultura chineză şi cum merge studiul limbii chineze?
Mulţi prieteni, atunci când mă văd zâmbind aşa, zic că eu sunt chinez de-a dreptul. Cine ştie ce gene or fi în codul meu ADN. În orice caz, eu m-am simţit şi mă simt întotdeauna foarte bine, foarte în largul meu aici în Asia şi am fost mereu fascinat nu doar de limbile asiatice, ci şi de cultura asiatică. Chiar aveam de gând, la un moment dat, să deschid un centru cultural dedicat Asiei, la Bucureşti. Sigur, am citit foarte mult şi din Mircea Eliade, el avea la rândul lui o relaţie cu totul specială cu Asia şi atunci când îţi propui să cunoşti un popor nu doar la nivelul limbii, ci când începi să citeşti puţin şi despre istoria lui, când începi să citeşti puţin şi literatura, când urmăreşti filmele, dintr-o dată îţi dai seama că lucrurile care ne apropie şi lucrurile care ne unesc sunt mult mai numeroase decât cele care ne despart. Şi cunoscând mai bine ceea ce se întâmplă aici, în această zonă a planetei, dintr-o dată începi să înţelegi lucrurile în nuanţele lor. Pentru multă lume, în România, Asia înseamnă aşa, la modul general, China, dar sunt o mulţime de culturi foarte diferite, foarte contrastante, o mulţime de limbi foarte diferite la rândul lor. La început, înainte să învăţ limba coreeană, într-adevăr, şi mie îmi sunau toate la fel. Dar atunci când ai câteva noţiuni, dintr-o dată altfel, altfel percepi toate aceste lucruri. Mă rog, limba coreeană am învăţat-o dintr-o necesitate. E foarte frustrant să fii în Asia şi să nu poţi comunica cu nimeni, să nu poţi citi nimic, să nu te poţi face înţeles. Şi eu nu aveam acest proiect în minte. Pur şi simplu am cumpărat un ghid de conversaţie. Ghidul, la ultima pagină avea alfabetul coreean şi, mă rog, limba coreeană este foarte uşor de învăţat faţă de limba chineză, a fost relativ uşor. Însă odată ce am atins un nivel satisfăcător, aşa, pentru un amator am abordat un proiect mult mai ambiţios. Sigur, iniţial, vroiam să învăţ limba chineză cantoneză, dar în România e mai uşor să găseşti profesori de limba chineză mandarină. Şi de fiecare dată când petrec mai mult de două sau trei săptămâni legate acasă îmi propun, mă apuc iarăşi serios să învăţ limba chineză, să reuşesc şi eu să mă exprim. Dar viaţa mea profesională fiind foarte încărcată, având foarte multe concerte, de fiecare dată trebuie să întrerup cursurile şi lucrul acesta deocamdată este un impediment. Dar pot să vă spun că, în linii mari, dacă am un carneţel la mine şi, mă rog, ştiu vreo 20-30 de caractere chinezeşti, eu cred că pot să mă descurc de bine de rău. Chiar m-am descurcat. Am călătorit cu trenul, am cumpărat bilete de tren, am comunicat cu oameni care nu vorbeau nimic altceva decât limba chineză. Şi scrisul este salvator.
Cum descoperi China astăzi, spune-mi cum ai fost primit aici, primele tale impresii?
China este o ţară extrem de dinamică inclusiv în ceea ce priveşte domeniul cultural. Dacă în Europa trebuie luate decizii dureroase cum ar fi închiderea unor teatre de operă sau orchestre sau filarmonici, în Germania cam un sfert cred din orchestre s-au închis, în China este exact opusul. Se înfiinţează noi filarmonici, se construiesc săli de concerte. Chiar această sală de aici de concerte a Conservatorului din Beijing ar sta foarte bine, mă gândeam eu, la Bucureşti. Ar fi foarte frumos dacă am putea să o teleportăm, că Bucureştiul aşteaptă de 25 de ani naşterea unei săli de concerte măcar asemănătoare cum e asta. Îi spuneam doamnei Anca Gheorghe, managerul meu, că poate nu avem neapărată nevoie de pupitru, de sunet de ultimă generaţie, poate n-avem nevoie, nu ştiu, nici de grilele acelea de lumini, sala, cu acustica asta atât de bună şi cu atmosfera asta foarte caldă dată de folosirea lemnului. M-am bucurat foarte mult de faptul că au venit mulţi tineri, mulţi studenţi, am văzut multe cutii de vioară însoţite de posesorii lor în sală. A fost un concert maraton, o oră şi jumătate fără pauză, dar cel puţin eu personal nu am simţit lungimea lui, am avut un sprijin absolut remarcabil din partea Elenei (n.r. Elena Racu, referent principal în relaţii la Institutul Cultural Român din Beijing), a tradus absolut tot ce am spus fără nici cea mai mică ezitare.
Cum ţi s-a părut publicul chinez? Există diferenţe vizibile între publicul de aici şi cel din alte ţări ale lumii în care ai concertat până acum?
Eu cred că publicul din China are avantajul de a asculta pentru prima dată multe dintre lucrările muzicii clasice şi eu cred că este un avantaj, fiindcă este o altă prospeţime şi o altă deschidere. Pe de altă parte, am întâlnit foarte mulţi spectatori chinezi care vorbeau fluent limba română. Unul dintre dânşii mi-a spus că a studiat vioara în România acum 60 de ani. Am rămas absolut impresionat. Am simţit sala foarte bine, lumea a ascultat cu maximă atenţie şi am avut un public, cum spuneam, foarte, foarte tânăr. Au fost şi copii de 5-6 ani care au avut răbdare să stea să asculte nişte lucrări pentru vioară solo care nu sunt uşoare nici pentru adulţi.
Cum vezi muzica clasică chineză?
Când un chinez îşi propune să împlinească ceva, atunci chiar îi reuşeşte şi sunt realmente impresionat de ascensiunea incredibil de rapidă şi de dinamică a muzicienilor, a soliştilor chinezi pe de-o parte, dirijori, interpreţi şi pe de altă parte a ansamblurilor chinezeşti. Uitaţi, acum, Festivalul "George Enescu", spre exemplu, după ani de negocieri a reuşit să-l aducă pe pianistul Lang Lang în concert la ediţia din 2017. Şi cum concertul e programat să fie la Ateneul Român, mă întreb cum o să ajungă biletele. Sigur, am colaborat cu mulţi muzicieni chinezi sau de origine chineză şi întotdeauna am relaţionat în modul cel mai fericit şi cel mai bun.
Se bucură muzica clasică de mai mult respect aici în China, decât în Europa, ce părere ai?
Da, cred că muzica clasică e tratată mai serios în primul rând de către muzicieni. Să vă spun o legendă care circula pe vremea studenţiei mele. În clipa în care noi ne plângeam că nu sunt suficiente săli de studiu la Conservatorul din Bucureşti, ni se spunea, gândiţi-vă la studenţii chinezi de la Conservatorul din Beijing, care nu numai că nu sunt săli, mă rog, nu erau acum 30 de ani săli de studiu suficiente, ci nu mai erau nici locuri pe holuri ca să studieze unul lângă altul şi toţi studiau de rupeau vioara în două. Eu am trăit, am experimentat personal şi direct această seriozitate a abordării muzicii în clipa în care Filarmonica din Xiamen m-a invitat să cânt ca solist alături de ei şi prima surpriză a fost atunci când din întreaga listă de concerte pe care le-am trimis-o, care cuprindea alegeri foarte populare, Brahms, Ceaikovski, Beethoven, Mendelssohn, lucrările din repertoriul larg de vioară, au preferat să aleagă un concert de secol XX, un concert pentru care eu am întâmpinat dificultăţi în a-l programa în România, Concertul nr. 2 de Bela Bartok şi am simţit nevoia să mă asigur, Bela Bartok, ştiti că ..., da, exact, Bela Bartok vrem să cântăm şi nu ştiam la ce să mă aştept. Iar surpriza pe care am trăit-o la prima repetiţie a fost fantastică. La prima repetiţie totul a decurs perfect, de la cap la coadă. Un concert extrem de dificil de cântat pentru orice orchestră, fără nici cel mai mic incident. Deci, eu cred că potenţialul şi viitorul muzicii clasice se găseşte aici în China. De aici vom vedea nişte lucruri remarcabile în anii care vin.
Ştiu că ai cântat în mai multe locuri neconvenţionale, nu doar în sălile de concerte şi nu pentru a atrage atenţia, ci pentru a transmite un mesaj. Dacă ar fi să alegi un astfel de loc, aici, în Beijing sau în China, care ar fi acela?
Locul contează mai puţin pentru mine cât contează acea relaţie, acel schimb de energii care se petrece între artist, cel care cântă şi cei care ascultă. Pentru mine aceasta este sala de concert. Cineva care cântă şi altcineva care ascultă. Atunci când totul este înconjurat de nişte pereţi care reflectă sunetul la modul cel mai fericit, când sunt condiţii bune, când este cald şi aşa mai departe, e cu atât mai bine, dar dacă nu, orice alt loc este propice pentru muzică. Atunci când am cântat în locuri mai puţin obişnuite în România, am făcut-o pentru a atrage atenţia asupra lor şi pentru a le aduce la viaţă într-un mod muzical. Muzica întotdeauna are această capacitate de a însufleţi şi de-a da substanţă unor locuri şi asta am trăit-o de fiecare dată.
Cum poate supravieţui muzica clasică într-o lume parcă tot mai lipsită de valori?
Da, trăim într-o lume poate nu neapărat lipsită de valori, ci valorile tind să se schimbe şi în ziua de astăzi, poate, oamenii vor mai mult şi mai repede. Ori muzica clasică are calitatea de a fi un punct de stabilitate, un punct la care să te poţi raporta atunci când totul trebuie să fie pe fast forward. Muzica clasică îşi are propriul său ritm şi una dintre marile calităţi ale unei sonate să zicem de Johann Sebastian Bach este aceea că te scoate din acest ritm din ce în ce mai grăbit al zilei de astăzi şi te duce în ritmul muzicii. Muzica are capacitatea de a schimba, de-a accelera sau de-a încetini trecerea timpului şi chiar în cazurile în care interpretul este foarte inspirat are capacitatea de-a opri curgerea timpului, de-a suspenda acest lucru pentru câteva secunde. Deci, eu cred că locul muzicii în viaţa noastră nu este în niciun fel ameninţat, ba din contră devine din ce în ce mai important şi mai încărcat de semnificaţii, fiindcă noi ca oameni întotdeauna vom avea nevoie de artă, de o dimensiune spirituală a existenţei noastre, iar muzica împlineşte foarte multe dintre aceste nevoi.
Aş vrea să-mi povesteşti pe scurt cum au fost cei 5 ani pe care i-ai petrecut alături de vioara Stradivarius.
Sunt chiar mai mult de 5 ani, în 2013 am susţinut un al doilea concurs şi am obţinut-o pentru alţi 5 ani, deci o voi avea în mâini până în 2018. Desigur, este visul oricărui violonist să ţină în mâini o vioară construită de Stradivari, fiindcă reprezintă perfecţiunea. Punct. Oricât de mult s-au străduit oamenii, lutierii, oamenii de ştiinţă şi mai ales cu toate aparatele de măsură pe care le avem în ziua de azi, secretul lui Stradivari nu a reuşit să fie încă dezlegat şi când ţii în mâini un astfel de obiect, într-adevăr e copleşitor să ştii că ţii în mâini o parte din patrimoniul spiritual al omenirii. Sigur, multă lume întreabă care este valoarea, care este valoarea viorii. Pentru mine ca violonist vioara este nepreţuită, fiindcă la orice sumă ar fi ea asigurată, dacă ea dispare sau este distrusă, nimic, nicio sumă, oricât de mare ar fi ea, n-o va putea înlocui.
Te-ai gândit vreodată să părăseşti definitiv România?
Eu cred că foarte mulţi dintre cei care trăiesc în România au astfel de fantezii poate chiar o dată pe zi, chiar şi cei care trăiesc în Bucureşti. Dar, în acelaşi timp, de fiecare dată, îmi dau seama că acolo este locul meu, fiindcă în România sunt atât de multe lucruri de făcut. Dacă noi vrem ca România să se schimbe în bine, trebuie ca noi înşine, în primul rând, să ne iubim realmente ţara şi să fim gata să facem lucruri pentru România, aşa cum eşti gata să faci lucruri pentru o persoană pe care o iubeşti. E adevărat că viaţa în România nu este uşoară, este o provocare, dar îmi plac provocările şi sper ca generaţiile care vin, copiii mei, copiii noştri, să poată trăi într-un loc mai bun şi mai frumos.
Spiritul Crăciunului se simte, deja, chiar şi aici în China. Ce vei face, anul acesta, de Crăciun?
Dacă nu intervine ceva neprevăzut, voi fi acasă alături de fetiţa mea şi de soţia mea şi de restul familiei mele.
Cum era Crăciunul copilăriei tale?
Am trăit Crăciunul în cele mai diverse feluri. Nu o singură dată s-a întâmplat să am concerte de Crăciun, deci, aşa ca artist, trebuie să fii întotdeauna pregătit pentru neprevăzut, dar am amintiri foarte, foarte plăcute. Îmi plăcea că pe vremea când eram eu copil, nu era Crăciun unde să nu ningă şi erau zăpezi din acelea de jumătate de metru cel puţin. Noi, copiii le aşteptam cu mare interes fiindcă se închideau şcolile ...
Cum se vede marele violonist român, Alexandru Tomescu peste 10 ani?
Momentul pe care-l aştept cel mai mult peste 10 ani e să o văd pe fiica mea mare. Va fi foarte mare, acum are doar 10 luni ... Cred că voi locui în continuare în România şi peste 10 ani, adică nu cred, sunt sigur. Mai am încă nişte proiecte majore de dus la bun sfârşit, proiecte legate de turneele Stradivarius, programe de vioară solo, programe cu orchestra pe care chiar vreau să le fac. Iar cred eu că, undeva, peste 10 ani, va fi momentul în care mă voi dedica tot mai mult activităţilor pedagogice, fiindcă îmi dau seama că este foarte important într-adevăr să împlineşti ceva, să atingi nişte performanţe în domeniul tău, dar în acelaşi timp este bine să pregăteşti şi generaţia viitoare pentru ca lucrurile să meargă mai departe.
Îţi doresc mult succes în toate proiectele tale şi te mai aşteptăm în China.
Sigur. Cu multă plăcere.
Felicia Nina Gherman
Radio China Internaţional - secţia de limba română
Beijing, 15 decembrie 2015
Articolul poate fi citit la următorul Link: http://romanian.cri.cn/221/2015/12/25/1s166096.htm