Expoziție de fotografie și lungmetraje românești prezentate de ICR la Festivalul de Film European și Valori Democratice din Spania

Institutul Cultural Român de la Madrid participă, în al patrulea an consecutiv la Festivalul de Film European și Valori Democratice / Festival de Cine Europeo y Valores Democráticos (FESCIVAL), desfășurat sub umbrela EUNIC Madrid, la Segovia, în colaborare cu Fundación Valores Democráticos. Dincolo de dimensiunea sa europeană, evenimentul (https://fescival.com/) are în primul rând valoare didactică și se desfășoară în localitatea istorică La Granja de San Ildefonso, în perioada 15-20 octombrie 2025.

Cele 33 de filme din 19 țări, cu un total de 43 de proiecții sunt difuzate în versiune originală, iar filmele românești sunt proiectate în după următorul program: The Secret of Pin-Up Island,r. Alecs Nastoiu (2024, 107`) - miercuri, 15 octombrie, ora 18.00, la Cine Artesiete; Nasty, dir. Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu, Tudor D. Popescu (2024, 107`) - joi, 16 octombrie, ora 20.00, la Cárcel Centro de Creación; Trei kilometri până la capătul lumii / Tres kilómetros al fin del mundo, dir. Emanuel Pârvu (2024, 105`) difuzat joi, 16 octombrie, ora 20.30, la Cine Artesiete. Proiecțiile sunt urmate de discuții și colocvii cu studenții pe marginea filmelor vizionate. În paralel au loc prezentări, mese rotunde și sesiuni de masterclass.

ICR Madrid este printre inițiatorii Festivalului de Film European în 2022, organizat de EUNIC Madrid în colaborare cu Fundación Valsaín Para la Promoción y Defensa de los Valores Democráticos (Fundația Valsaín Pentru Promovarea și Apărarea Valorilor Democratice). Directorul artistic al festivalului este Eliseo de Pablo, regizor, director artistic al multor festivaluri de film in Spania și Mexic, scriitor și jurnalist. Directorul artistic asigură selecția de calitate a filmelor, distribuirea lor și coordonarea logistică în diferite săli și centre culturale, precum și legătura cu instituțiile locale. Prin amploarea festivalului, calitatea parteneriatului extins și de nivel înalt, precum și datorită scopului didactic, acest format se diferențiază de alte festivaluri de film internaționale și dorește să creeze continuitate și să fie un punct de referință în Spania.

Clusterul EUNIC Madrid (https://eunic-madrid.eu/) funcționează din 2008. A fost înființat de Alianța Franceză, British Council, Centrul Ceh din Madrid, Forumul Cultural Austriac, Institutul Goethe, Institutul Francez, Institutul Cultural Român, Institutul Iberoamerican din Finlanda și Institutul Italian, cu scopul de a organiza proiecte culturale orientate spre problemele sociale actuale și de a crea un spațiu de reflecție în favoarea unei culturi vii, tolerante și deschise în Spania, Europa și în lume.

Tot în cadrul FESCIVAL ICR Madrid prezintă expoziția de fotografie „Pieţe din Europa şi istoriile lor” realizată de profesorul Cătălin D. Constantin la Colegiul Arhitecților din Segovia. Deschisă în perioada 15 octombrie - 30 noiembrie 2025, expoziția are loc sub auspiciile Ambasadei României în Regatul Spaniei. Vernisajul de vineri, de 17 octombrie 2025, ora 12.00 va avea loc în prezența autorului expoziției, conferențiar univ. dr. Cătălin D. Constantin, care va susține o prezentare cu tema „Pietele europene și cinematografie”. Expoziția cuprinde 35 de imagini aeriene realizate cu o dronă profesionistă, reprezentând pieţe urbane din peste douăzeci de ţări europene. Este primul proiect care asociază un număr mare de imagini ca portret unic, reprezintând rezultatul unei îndelungate documentări pe care profesorul univ. dr. Cătălin D. Constantin a făcut-o pentru cea de-a doua teză de doctorat, susţinută la UAUIM, sub coordonarea arh. Sorin Vasilescu. Expoziţia a călătorit în 11 ţări ca proiect mai amplu, cu o dublă latură, arhitecturală şi antropologică. Este însoțită de un eseu filmic, de o carte pe aceeași temă și de un catalog în limba spaniolă.

Expoziția „Pieţe din Europa şi istoriile lor” are loc de luni pînă vineri, între orele 9.00 și 14.00, la Castilla y León, iar intrarea pentru publicul interesat este liberă.