Dialogul poetic a fost moderat de Ema Stoian, referent principal în cadrul ICR Beijing. În deschiderea întâlnirii,Liviu Țăranu, directorul ICR Beijing,a transmis un mesaj de bun venit oaspeților, de apreciere a evenimentului și de încurajare a eforturilor celor care traduc proză și lirică românească, susținând dialogul cultural dintre cele două țări.
A urmat o prezentare a celor mai frumoase momente din vizita în România a poetului Bei Ta,cu obiceiurile și tradițiile românești care l-au inspirat în a scrie poezie și care au fost cuprinse în cel mai recent volum al său intitulat „A selection of European Chinese Poetry”.
Apoi, oaspetele de onoare al serii, George Vulturescu, poet, publicist, și editor român,fondator, editor si realizator al revistei „Poesis” din Satu Mare, a vorbit despre experiența colaborării cu poeții chinezi, recitând totodată și unul dintre cele mai recente ale sale poeme. Au urmat alți 30 de poeți din toată China, unii dintre ei vizitând anterior România, în perioada 2016-2019, fiind premiați la festivalurile de poezie românești. O parte din studenții aflați în public au recitat poeziile despre România scrise de poeții chinezi, precum și despre China.
În total, seara de poezie a reunit peste 60 de participanți, pe lângă invitații speciali fiind prezenți studenți chinezi la licență și la masterat, cu specializare în limba română și studenți români aflați la studii în China. La final, s-a făcut schimburi de cadouri (cărți, artă, caligrafie etc.) din partea poeților, care au socializat la un cocktail oferit de gazde