Domnul Constantin Lupeanu, directorul ICR Beijing, susține o conferință ca profesor invitat la Universitatea Baoding
„În scopul dezvoltării schimburilor artistice ale Universității noastre, în data de 2 mai, domnul Constantin Lupeanu, directorul ICR Beijing, fost însărcinat cu afaceri a. i. al României în China, renumit sinolog, a fost invitat să ne viziteze și să susțină
Conferirea titlului de profesor invitat al Universității Baoding directorului ICR Beijing
La 2 mai 2017, în cadrul unei ceremonii la Universitatea din orașul Baoding, Directorului Institutului Cultural Român de la Beijing, Constantin Lupeanu, i-a fost conferit titlul de Profesor invitat al universității. Ceremonia a avut loc cu prilejul susținerii unei
Prelegere despre cultura românească la Universitatea Baoding
ICR Beijing este pe cale să stabilească un parteneriat cu Universitatea din orașul Baoding, provincia Henan. Pentru început, au fost perfectate o prelegere privind artele plastice în România. În lunile mai-iunie 2017, va fi organizată o expoziție de grafică,
Conferințe despre arta Românească susținute în mediul academic din Beijing
În datele de 12 și 18 aprilie, directorul ICR Beijing, domnul Constantin Lupeanu, a susținut două conferințe în mediul academic din Beijing. Prima conferință a avut loc la Academia Centrală de Artă din Beijing, iar cea de a doua la Universitatea de Studii Străine
Prelegeri despre cultura românească la Academia de Arte din Beijing și
ICR Beijing organizează împreună cu două instituții de învățământ superior de prestigiu, Academia de Arte și Universitatea de Studii Străine din Beijing, o serie de conferințe despre cultura românească. Acestea vor avea loc în zilele de 12 aprilie, la Academia
Conferința „Eternul Brâncuși” la Beijing
Institutul Cultural Român de la Beijing a organizat, în colaborare cu Academia Centrală de Arte și Design din Beijing, Școala Internațională de Arte, conferința „Eternul Brâncuși, un omagiu adus marelui artist român cu scopul promovării adevăratelor valori
Conferința „Eternul Brâncuși” la Școala Internațională de Arte din cadrul Academiei Centrale de Arte și Design din Beijing
Institutul Cultural Român de la Beijing organizează, în colaborare cu Academia Centrală de Arte și Design din Beijing, Școala Internațională de Arte, conferința „Eternul Brâncuși, un omagiu adus marelui artist român cu scopul promovării adevăratelor valori
Tinerii chinezi descoperă România
În datele de 18 și 20 ianuarie 2017, la sediul ICR Beijing au avut loc două prezentări despre România, realizate pentru elevii de liceu, membrii ai Ligii Internaționale „O cale, un drum”.
Participare românească la Primul Simpozionul Internațional de artă de la Yinchuan
ICR Beijing și Fundația INTER-ART au fost parteneri în organizarea „Expoziției de Artă Românească din cadrul Primului Simpozion Internațional de Artă de la Yinchuan, care s-a desfășurat în perioada 5 - 22 septembrie 2016 și în cadrul căreia au participat