Conferinţa internaţională „Mit și realitate în istoria evreilor din România. Secolul 20”, Universitatea Tel Aviv. 6-7 noiembrie 2011

Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Universitatea Tel Aviv (Centrul Goldstein-Goren pentru Studierea Diasporei) și A.M.I.R. (Organizația Unitară a Evreilor din România), vă invită la conferința internațională cu titlul: „Mit și realitate în istoria evreilor din România. Secolul 20". Evenimentul va avea loc la Universitatea Tel Aviv în zilele de 6 și 7 noiembrie 2011.
Program:
[pdf] http://www.icr.ro/files/items/8946_1_pliant%20conferinta%20TAU.pdf, [doc] A se vedea Documente ataşate
Hartă campus: http://www2.tau.ac.il/map/unimaple1.asp
După căderea comunismului a avut loc un adevarat reviriment în ce priveste studiile iudaice, subiect tabu în România până în anul 1990. S-au înființat diverse centre academice de studiere a istoriei și culturii evreiești (BA și MA), numeroși tineri optând pentru această specializare, chiar și în alegerea subiectelor pentru doctorat.
Conferinţa își propune să aducă în atenția publicului tânăr israelian teme mai puțin frecvente în istoriografia română și israeliană referitoare la istoria comunității evreiești din România, și, respectiv, la comunitatea israelienilor originari din România. În același timp, conferința dorește să ajute la deschiderea unor oportunități de cercetare în ce privește istoria recentă a României.

Vor participa specialişti în domeniul istoriei și sociologiei de la universităţi și institute de cercetare din SUA (Radu Ioanid), România (Adrian Cioflâncă, Anca Ciuciu, Damiana Oțoiu, Andrei Muraru) şi Israel (Raphael Vago, Leon Volovici, Zvi Hartman, Alexander Avraham, Ronit Fisher, Gabriel Gurman).

Conferinţa se adresează cadrelor universitare şi studenţilor, publicului specializat, dar si publicului obişnuit al ICR TA.

pliant conferință programul conferinței comunicat de presă comunicat de presă comunicat de presă