Pe 27 septembrie 2025, în contextul celebrării Zilei Europene a Limbilor, EUNIC China Cluster a organizat la Institutul Italian de Cultură din Beijing cea de-a doua ediție a târgului de carte Reading Europe: Books and Publications from the European Union. Evenimentul a reunit institute culturale și reprezentanțe europene din China, oferind publicului un parcurs literar divers prin care au fost puse în valoare bogăția lingvistică și patrimoniul cultural al Europei.
Între orele 10:00 și 14:00, vizitatorii – în număr de peste 300 de participanți – au avut ocazia să descopere și să achiziționeze volume dintr-o gamă variată de literaturi europene, să răsfoiască publicații recente și să primească volume oferite cadou. Alături de ICR Beijing, au participat institute și centre culturale din România, Austria, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Olanda, Polonia, Spania, Elveția, Ucraina și Ungaria, precum și Delegația Uniunii Europene în China.
Contribuția ICR Beijing a constat în prezentarea, în limbile chineză și engleză, a unor titluri reprezentative din literatura română – ficțiune și non-ficțiune, istorie, turism, muzică, literatură pentru copii și materiale educaționale – provenind în mare parte din selecția prezentată la Beijing International Book Fair (BIBF) 2025.
Scopul evenimentului a fost de a stimula schimbul și dialogul dintre culturi prin împărtășirea de opere literare, povești și idei care reflectă diversitatea Europei.