În luna noiembrie, Seria "Concertelor Enescu" găzduieşte, în premieră la sediul ICR Londra, concertul Cvartetului "Michelangelo", ansamblu internaţional foarte apreciat de critica din lumea întreagă. Programul prezentat include lucrări de Enescu, Cherubini, Ceaikovski şi Beethoven. Admirat atât pentru virtuozitatea sa, cât şi pentru profunda înţelegere a marilor partituri ale lumii, cvartetul apare în mod constant în Marea Britanie şi va cânta la presigioasa Wigmore Hall la numai două zile după concertul susţinut la sediul ICR Londra.
Cvartetul Michelangelo este compus din: Mihaela Martin (vioară), Daniel Austrich (vioară), Nobuko Imai (violă), Frans Helmerson (violoncel). Format în anul 2002 ansamblul a avut, în mod constant, turnee în Scandinavia, Benelux, Marea Britanie, Germania, Italia şi Japonia, concertând în prestigioase săli precum Concertgebouw, Amsterdam, Théâtre des Champs Elysées, Paris, Tonhalle, Zürich sau Wigmore Hall din Londra. Cvartetul a realizat înregistrări pentru casele de discuri Chaconne şi Pan Classics.
Programul:
Enescu: Impresii din copilărie: Lăutarul
Cherubini: Cvartetul de coarde Nr. 3 în Re minor
Ceaikovski: Cvartetul de coarde Nr. 2 în Fa Major, Op. 22
Beethoven: Cvartetul de coarde în Fa Major, Op. 135
Violonista româncă Mihaela Martin a câştigat premii importante în concursurile internaţionale Ceaikovski şi prima ediţie a Competiţiei de vioară orgaizată în Indianapolis, asigurândi-şi, astfel, o reuşită carieră internaţională. Pe lângă cariera muzicală, artista şi predă în cadrul Musikhochschule, Köln.
Originar din Rusia, Daniel Austrich s-a remarcat pe plan internaţional după câştigarea unor premii în cadrul competiţiilor internaţionale Sarasate şi Paganini. Daniel Austrich a cântat ca solist în cadrul Filarmonicii din Moscova, a Orchestrei Simfonice de Stat din Moscova şi a Orchestrei de Cameră din Zürich.
Japoneza Nobuko Imai este considerată una dintre cele mai importante violiste contemporane. Ea a câştigat importante premii la competiţiile internaţionale din Munchen şi Geneva şi predă la Conservatoarele din Amsterdam şi Geneva.
Combinând pasiunea pentru muzica camerală cu o carieră solo, violoncelistul şi dirijorul suedez Frans Helmerson a cântat alături de mari dirijori şi orchestre internaţionale, participând, de asemenea, la importante festivaluri. Frans Helmerson este professor la Musikhochschule, Köln.
Când: Joi, 1 noiembrie 2012, 7pm
Unde: Institutul Cultural Român din Londra
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.