Biblioteca ICR Madrid vă recomandă: Părintele Dumitru Stăniloae: un urmaș vrednic al patristicii clasice (bio-bibliografie), de Gheorghe F. Anghelescu (traducere în limba spaniolă)

Titlul cărții: Părintele Dumitru Stăniloae: un urmaș vrednic al patristicii clasice (bio-bibliografie)

Autor: Gheorghe F. Anghelescu

Traducere în limba spaniolă: Mihaela Șerban

Editura: Enciclopedică

ISBN: 978-973-450-284-4

Anul apariţiei: 2013


Cu ocazia sărbătorilor pascale, cartea de săptămâna aceasta este o bio-bibliografie a Părintelui Dumitru Stăniloae. Marele teolog român se consideră tributar teologiei patristice sub două aspecte. Pe de o parte, a căutat să depăşească separaţia artificială dintre teologie şi spiritualitate, care a făcut o lungă carieră şi în teologia românească şi să confere învăţăturii noastre de credinţă un conţinut spiritual, potrivit tradiţiei patristice. Pe de altă parte, această învăţătură este interpretată în funcţie de realităţile culturale ale lumii contemporane, aşa cum au procedat şi Părinţii la vremea lor. Patristica nu ne poate oferi răspunsuri pentru problemele cu care se confruntă astăzi Biserica, dar ne oferă metoda de lucru care le-a permis să interpreteze învăţătura de credinţă în funcţie de contextul cultural al epocii lor.

Gheorghe F. Anghelescu (1956) a fost profesor asociat la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti în perioada 1998-2000 şi la Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman în anul universitar 2005-2006. În acest răstimp, a susţinut cursuri de Istoria Filosofiei, Patristică, Filosofia Religiei, Antropologie Religioasă, Ecumenism şi Relaţii Etnico-Religioase. A făcut studii de documentare şi cercetare doctorală în perioada 1994-1996 la Institutul Catolic din Paris şi la Universitatea Sorbonne-Paris IV. Este doctor în filosofie la Universitatea din Bucureşti din anul 1996. Din 1999 este Preşedintele Fundaţiei Ecumenice ,,Pro Axe Mundi". A fost Ministru Secretar de Stat pentru Culte (în perioada 1997-1999). O parte importantă a studiilor sale de cercetare în domeniul teologic a fost dedicată vieții și operei Părintelui Dumitru Stăniloae.



Puteți găsi cartea în biblioteca noastră, atât în spaniolă cât și în română:

Catálogo en línea Biblioteca Instituto Cultural Rumano (bibliotecaicrmadrid.net)

Catálogo en línea Biblioteca Instituto Cultural Rumano (bibliotecaicrmadrid.net)


Vă așteptăm!