Biblioteca ICR Madrid vă recomandă: Dumnezeu s-a născut în exil, de Vintilă Horia

Titlul cărții: Dumnezeu s-a născut în exil

Autor: Vintilă Horia

Traducere în limba spaniolă: Rafael Vázquez Zamora

Editura: Espasa-Calpe

Anul apariţiei: 1968


Iarna se apropie oare de capăt? Nu sunt deloc sigur. Nu te poți încrede în nimic în ținutul ăsta. Oricum, iată că s-a ivit soarele. Mâinile mele se pot mișca iarăși. Am fost nevoit să-mi abandonez notele secrete, căci era prea frig ca să pot scrie.


Pe 4 aprilie 1992 ne părăsea Vintilă Horia, una dintre marile personalități ale exilului românesc în Spania, motiv pentru care cartea acestei săptămâni îi aparține. În Jurnalul apocrif al lui Ovidiu, exiliat ilustru al Romei imperiale, ajungem la Tomis, vechea Dacia, unde cunoaștem obiceiurile și tradițiile dacilor și trăim cu omul agitat de furtunile timpurilor noastre, cu nimicitoarea sa nostalgie pentru patrie, pentru aerul dulce al țării natale.

Vintilă Horia (Segarcea, România, 18 decembrie 1915 - Collado Villalba, Madrid, Spania, 4 aprilie 1992) a fost scriitor, una dintre marile personalități ale exilului românesc în Spania căruia, în 1960, i s-a atribuit premiul Goncourt pentru cartea Dumnezeu s-a născut în exil, premiu la care a trebuit să renunțe. Vintilă Horia a trăit în Spania din 1952 până la moartea sa. Dintre numeroasele cărți în spaniolă, putem remarca Marta, o la segunda guerra (El Buey Mudo, 2010), O femeie pentru Apocalips (Guadarrama, 1968) sau La séptima carta (El Buey Mudo, 2010).


Puteți găsi cartea în biblioteca noastră, atât în spaniolă cât și în română:

Catálogo en línea Biblioteca Instituto Cultural Rumano (bibliotecaicrmadrid.net)

Catálogo en línea Biblioteca Instituto Cultural Rumano (bibliotecaicrmadrid.net)

Vă așteptăm!