Biblioteca ICR Madrid vă recomandă: „De la latină la română” de Marius Sala

Biblioteca ICR Madrid va recomanda De la latina la romana de Marius Sala

Titlul cărții: De la latină la română

Autor: Marius Sala

Traducere în limba spaniolă: Valeria Neagu

Editura: Univers enciclopedic

ISBN: 978-973-8240-65-0

Anul apariţiei: 2002


Cu ocazia sărbătoririi Zilei Limbii Române (31 august) în această săptămână vă recomandăm un eseu despre evoluția limbii române din latină, o istorie a limbii române. Această evoluție se analizează din mai multe perspective (lexic, formarea cuvintelor, morfologie, sintaxă, fonologie) realizând o comparare sistematică a evoluției limbii române cu cea a celorlalte limbi romanice. De asemenea, lucrarea subliniază situațiile în care limba română ocupă un loc aparte în ansamblul romanic, o poziție considerată uneori doar aparent bizară.


Marius SALA (1932-2018) a fost un reputat academician și lingvist, cu o prodigioasă carieră internațională, vicepreședinte al Academiei Române în perioada 2006-2014, director al Institutului de Lingvistică „Iorgu Iodan - Al. Rosetti“ vreme de peste 20 de ani și membru corespondent al Academiei Regale Spanione (Real Academia Española) (1978). Cercetările sale au vizat domeniile: lingvistică romanică, hispanistică, istoria limbii române, lingvistică generală, dialectologie română, onomastică, etc. Este autorul unei impresionante opere științifice, de peste 300 de lucrări, studii, articole, cărți de autor sau în colaborare, publicate în țară și în străinătate, dintre care putem remarca: Estudios sobre el judeo-español de Bucarest (1970), Contribuţii la fonetica istorică a limbii române (1970, publicată în limba franceză în 1976) șiLenguas en contacto (1997, ediţie în limba română în 1998).

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=pfbid02eC22sGbZ7c8ktQJK4uao4WV9tyeu7yAXmWRCo9RxyyhGbEyYLGHx9oaCXcA942aCl&id=127956797221667



Puteți găsi cartea în biblioteca noastră, atât în spaniolă cât și în română:

https://bit.ly/3Q4emNA

https://bit.ly/3vGtoRG


Vă așteptăm!