În perioada 16 februarie – 10 martie 2013, la Kibbutz Beeri vor fi expuse lucrări realizate sub titlul „Spiritul Săpânței” – proiect româno-israelian de artă tradițională și contemporană, inițiat de prof. Haim Maor în colaborare cu ICR Tel Aviv.
Proiectul „Spiritul Săpânței” și-a propus să evidențieze unele trăsături comune ale artei contemporane israeliene și ale artei tradiționale românești. Lucrările (picturi, desene, fotografii documentare, înregistrări video) au fost realizate în perioada august-septembrie 2012 la Săpânța, și au fost prezentate într-o expoziție organizată la Galeria Lina - Sinagoga Bistrița, de către Fundația Societatea de Concerte Bistrița, cu sprijinul Ambasadei Statului Israel la Bucureşti, în colaborare cu Centrul Cultural Municipal Bistriţa, Comunitatea Evreilor Bistriţa-Năsăud, cu sprijinul Primăriei Municipiului Bistriţa.
Expoziţia cuprinde lucrări ale artiștilor israelieni Haim Maor și Nora Stanciu, precum și ale artistului popular Dumitru Pop Tincu, continuatorul tradiției fondatorului „Cimitirului vesel”, Stan Pătraş.
Timp de o lună, cei trei artişti au lucrat în comun la Proiectul „Spiritul Săpânţei”, concretizat în lucrări ce fac apel la memorie, comemorare, artă şi folclor.
Vernisajul este inclus în Festivalul Darom Adom, care are loc anual în zona de sud a Israelului. Mai multe detalii despre Festival: www.habsor.co.il/daromadom/ (în limba ebraică).
Programul galeriei: joi 17:00-19:00, vineri 09:00-13:00, sâmbătă 11:30-14:30 sau cu programare la tel 0547918049 (Ziva Yellin, curator).
Mai multe detalii despre galerie: www.gallerybeeri.co.il (în limba ebraică)
Lucrările sunt transportate în Israel cu sprijinul Tarom (www.tarom.ro).
Mai multe detalii despre prof. Haim Maor: http://www.maorart.com/
Mai multe detalii despre Săpânța: http://www.sapanta.ro/