Ediție aniversară a Festivalului Internațional Rencontres Musicales ENESCO și a Concursului de Canto Georges Enesco, organizată cu sprijinul ICR Paris

Institutul Cultural Român de la Paris şi Societatea Muzicală Franceză „George Enescu”, cu sprijinul SEAM, în parteneriat cu Ambasada României la Paris și sub înaltul patronaj al Delegaţiei României pe lângă UNESCO, Paris, organizează cea de-a 10-a ediţie a festivalului și concursului muzical „Rencontres Musicales Enesco” (Întâlnirile Muzicale Enescu), în perioada 9-20 octombrie și în data de 20 noiembrie 2023, în diverse săli din Paris. La această ediţie aniversară intitulată Enescu și muzica lumii, răspunzând invitației organizatorilor și a Institutului Cultural Român, Cvartetul Varèse concertează în 9 octombrie la Espace Bernanos, Auditorium, 4 Rue du Havre, Paris. În 13 octombrie, în aceeași locație, va avea loc, în parteneriat cu Asociația Româno-Italiană ProPatria, concertul susținut de violonista Irina Mureșanu, câștigătoare a Bursei George Enescu 2023, acordată de Institutul Cultural Român, și de pianista Dana Ciocârlie.


Evenimentul este conceput ca un festival de muzică franceză şi românească din secolele XX şi XXI, sub egida căruia se desfășoară, între 16 și 20 octombrie, Concursul internațional de artă vocală „Georges Enesco” care are două secțiuni: „Tineri cântăreți profesionişti” şi „Mari amatori de artă vocală”. Probele eliminatorii și semifinala concursului au loc la Conservatorul Rahmaninov și la Sala Bernanos între 16 și 19 octombrie. Finala secțiunii „Tineri Cântăreți Profesioniști” a Concursului de Canto Georges Enesco se desfășoară cu acompaniamentul Orchestrei Colonne, istoric legată de numele lui George Enescu, deoarece în 1899, aceasta a cântat în premieră la Paris Poema Română a tânărului compozitor Enescu. Dirijor va fi Maestrul Pierre-Michel Durand.

În cadrul festivalului, vor avea loc Gala Laureaților Concursului de Canto Georges Enesco din Paris și a Concursului Instrumental și de Compoziție George Enescu de la București, organizate în data de 20 noiembrie, în parteneriat cu prestigiosul Automobil Club de France, care pune la dispoziție sala de concerte și saloanele de primire pentru acest important eveniment muzical. Este o colaborare reînnoită pentru a patra oară. Invitată la Gala Laureaților este pianista Adela Liculescu.

Cele 11 premii acordate în cadrul competiției de canto Georges Enesco 2023 însumează 16 500 de euro și vor fi jurizate de soprana Leontina Văduva (președinta juriului), mezzosoprana Viorica Cortez, Mihai Irimia – directorul Operei din Brașov, Marc Korovitch – directorul muzical al orchestrei Colonne, Herve Oleon – artist liric și vicepreședinte al Asociației J. Massenet, Henri Nafilyan – compozitor și membru al Consiliului de Administrație al SEAM, Bettina Brentano – directoarea agenției artistice Adagio-Artists, Jerome Gay – directorul Operei din Toulon și președinte al Génération Opéra, Christophe Ghristi – directorul Teatrului Capitol Toulouse, Julien Benhamou – director muzical al Festivalului Aix-Provence și Eric Rouchaud – directorul Teatrului Imperial Compiègne. Marele Premiu „George Enescuˮ, în valoare de 3 000 de euro, este acordat de Institutul Cultural Român. Societatea muzicală franceză „Georges Enesco” şi Asociaţia Noesis, prin finanţare SEAM – Societatea editorilor şi autorilor de muzică din Franţa acordă Marele Premiu „Operaˮ (2 500 euro), al doilea Mare Premiu „Opera” (2 000 euro), al treilea Mare Premiu „Opera” (1 500 euro) și Marele Premiu „Muzica Contemporanăˮ (2 500 euro).

Premiul „Rol sau Concert” la Opera din Brașov este oferit laureatului ales de domnul Mihai Irimia. Premiul special „Jules Massenet” este acordat de Asociaţia „Jules Massenet”, Marele Premiu „Viorica Cortez” și Premiul special „Leontina Văduva”, Premiul special al compozitorului Henry Nafilyan și Premiu special sunt acordate de Génération Opéra (Centrul francez de formare a artistilor lirici) și are fiecare o valoare de 1 000 de euro.

Programul general al Festivalului:

Luni, 9 octombrie 2023, ora 20.00

Concert Cvartetul Varèse

Francois GALICHET, vioara I, Constance RONZATTI, vioara a II-a

Jacques PEREZ, violă, Thomas RAVEZ, violoncel

În program:

George Enescu – Cvartetul al II-lea

Igor Stravinski – Trei piese pentru cvartet

Henri Nafilian – Cvartetul nr. IX

Jessie Montgomery – Strum

Loc de derulare: Espace Bernanos, Auditorium , 4 Rue du Havre, Paris

Vineri, 13 octombrie 2023, ora 20.00

Recital vioară-pian Irina Mureșanu și Dana Ciocârlie

Programul conține proiectul Strune infinite pentru care violonista Irina Mureșanu a obținut Bursa George Enescu acordată de Institutul Cultural Român. La acest program se adaugă și extrase din proiectul Patru corzi în jurul lumii inițiat, de asemenea, de Irina Mureșanu.

Vasile Filip – Suita Românească

Tiberiu Olah – Sonatina

Constantin Silvestri – Sonata a II-a

Stan Golestan – Lăutari

Françoise Chaleveaux – Serenadă

Pascal Zavaro – Fezzan

Reza Vali – Calligraphy no. V

Loc de derulare: Espace Bernanos, Auditorium, 4 Rue du Havre, Paris

16 - 20 octombrie 2023, Concursul de canto Enesco

- 16 octombrie – probele eliminatorii pentru profesionişti

- 17 octombrie – probele eliminatorii pentru profesionişti

- 18 octombrie – semifinala profesioniști

- 19 octombrie – finala amatori

- 20 octombrie – finala profesionişti

Finala Concursului de canto Enesco va avea loc în data de 20 octombrie, la ora 18:00 la sala Colonne, 94 bulevard August Blanqui.

Interpretează: finaliştii

Invitaţi: ORCHESTRA COLONNE, condusă de Pierre Michel Durand

Probele eliminatorii și semifinala concursului se desfășoară la Conservatorul Rahmaninov și la Sala Bernanos.

Luni, 20 noiembrie 2023, ora 20.00 Gala Laureaților

Gala Laureaților Concursului de Canto Enesco Paris și a Concursului Instrumental și de Compoziție George Enescu de la București va avea loc pe 20 noiembrie, în parteneriat cu prestigiosul Automobil Club de France, cu participarea laureaților Concursului de Canto Enesco Paris 2023 și a pianiștilor Thomas Palmer,  Adela Liculescu - laureată a Concursului Instrumental George Enescu 2021 de la București și Alina Pavalache – directoarea Rencontres Musicales ENESCO.

 

Loc de derulare: Sala de concerte a Automobil Club Paris

Descriere:

Societatea Muzicală Franceză „Georges Enesco“ a fost fondată în 1998 sub preşedinţia de onoare a marelui violonist Yehudi Menuhin şi sub preşedinţia artistei lirice Viorica Cortez, care este şi actualmente preşedintă. În peste 20 de ani de existenţă, a organizat direct sau în colaborare cu alte instituţii si asociaţii, evenimente care promovează figura marelui compozitor George Enescu, a muzicii sale şi a culturii muzicale româneşti în general, colaborând cu artişti de mare valoare, precum: violonistul Nicolas Dautricourt, violoncelistul Aurélien Pascal, Cvartetul Enescu, pianiștii Jonas Vitaud și David Levly, violoniștii Remus Azoiței, Tatiana Samouil, pianistele Dana Ciocârlie, Francois Frederic Guy, Mara Dobrescu, Geraldine Dutroncy, Axia Marinescu, Cvartetul « Enescu », artiştii lirici Paul Gay, Jean-Philippe Lafont, Viorica Cortez, Leontina Văduva, Florin Estefan și alții. Artiştii au fost selectaţi de directoarea artistică a Festivalului, Alina Pavalache, împreună cu comitetul de onoare al Asociaţiei Noesis, prezidat de Stéphanie Corvez, şi cu preşedinta Societăţii Muzicale „George Enescu“, Viorica Cortez.

Alina Pavalache, pianistă și vocal coach, este doctor universitar în interpretare muzicală, cu un doctorat la Universitatea de Muzică „George Enescu“ din Iaşi cu lucrarea bidisciplinară (Canto și Pian) intitulată „Corpul uman instrument al vocii și Vocalitatea pianului“. De peste 20 de ani consacră o mare parte a activității și pedagogice și concertistice, colaborării cu parteneri cântăreți de mare prestigiu sau pe cale de afirmare, în concerte si numeroase Master Class. Repertoriul său cuprinde lucrări de la muzica barocă la concertele lui Mozart, Beethoven sau Liszt până la compozitorii contemporani. Alina Pavalache predă la Conservatoriul din Paris „Serge Rachmaninoff”, pian și direcţie de canto, iar de peste 10 ani este manager de proiecte culturale vizând promovarea tinerilor muzicieni români și a muzicii românești în Franța. Din 2006, este directorul artistic al Întâlnirilor Muzicale din Magnoac (Hautes-Pyrénées), iar din 2014 al Întâlnirilor Muzicale Internaţionale „Georges Enesco” Paris. Cu ocazia Centenarului României, Alina Pavalache a primit, din partea Ministerului Românilor de Pretutindeni, premiul 100 pentru Centenar, acordat pentru contribuția la promovarea identității românești și a culturii României în Franța și în lume, iar în luna martie 2020 a primit Premiul Special al Francofoniei, acordat de Radio România Cultural.

Violonista de origine română Irina Mureșanu este laureată a numeroase premii în cadrul mai multor concursuri internaționale prestigioase de vioară, printre care Montreal International, Queen Elisabeth International, UNISA International String, Washington International și Schadt String Competition și a obținut de timpuriu recunoaștere internațională ca remarcabilă solistă și muzician de cameră. Stagiunea 2022-23 a Irinei Mureșanu include un turneu solo în Serbia și Macedonia cu orchestra de coarde „Profundis”, o rezidență de o săptămână la Grand Cayman Arts Festival, un concert de vioară Prokofiev cu Evanston Symphony (Illinois), precum și recitaluri solo și concerte de muzică de cameră la Paris (Franța), Bruxelles (Belgia), Boston și Cape Cod (MA), Dallas (TX), Astoria (Oregon). Mureșanu este, din nou, artistă invitată în cadrul Festivalului Internațional SoNoRo (România), Festival Viv'Alto și Recontres des Musicale Enesco (Franța). Irina Mureșanu a primit recent prestigiosul premiu Fulbright U.S. Scholar, Independent Scholarship, Research and Creativity Award de la Universitatea din Maryland și „bursa Enescu” a Institutului Cultural Român, o rezidență de trei luni la Cité International des Arts din Paris, unde va lucra la „Infinite Strings” – o platformă menită să promoveze muzica românească scrisă pentru vioară în ultimii 150 de ani. De asemenea, este beneficiara grantului instituțional „Grand Challenges” pe trei ani de la Universitatea din Maryland pentru cercetarea „Educație muzicală pentru toți prin AI și Digital Humanities”, pe care o desfășoară la Institutul pentru Studii Avansate de Informatică al Universității din Maryland, unde a fost numită recent profesor afiliat. Programul multimedia aclamat al Irinei Mureșanu pentru vioară solo "Four Strings Around the World" – care celebrează diversitatea culturilor muzicale din întreaga lume prin lucrări ale compozitorilor de pe cinci continente – continuă să fie în centrul atenției. Muzician de cameră și recitalist activ, Irina Mureșanu este membră a Trio-ului din Boston din 2001 și a fost invitată în festivaluri și locații precum Bargemusic din New York, Rockport Festival din Massachusetts, Bay Chambers Concert Series și Bowdoin Festival din Maine, Strings in the Mountains și San Juan Music Festival din Colorado, Maui Chamber Music Festival din Hawaii, Reizend Music Festival din Olanda, Festival van de Leie din Belgia și Rencontres des Musiciennes Festival din Franța și Guadelupa. Irina Mureșanu este o interpretă avidă de muzică nouă, având multe lucrări scrise și dedicate ei. Cea mai recentă lansare a sa "Hybrid, Hints and Hooks", care cuprinde lucrări pentru solo și vioară/pian ale compozitorului român Dan Dediu, a fost lansată în octombrie 2021 la casa de discuri Métier.

Dana Ciocârlie este una din cele mai cunoscute şi talentate pianiste române ale momentului. Dana Ciocârlie a absolvit pian la Colegiul Național de Muzică „George Enescu” iar la Paris a studiat cu Victoria Melki la Ecole Normale de Musique terminându-şi studiile la Conservatorul Naţional Superior de Muzică. Actualmente, Dana Ciocârlie este în curs de a înregistra Integrala celor 25 de concerte pentru pian și orchestră de Mozart alături de Open Chamber Orchestra. În 2018, Dana Ciocârlie făcea parte din cei trei finaliști nominalizați la „Victoriile Muzicii Clasice” / „Victoires de la Musique Classique”, Integrala pentru pian de Robert Schumann numărându-se printre cele 443 de înregistrări prezentate la categoria „Înregistrările anului”. Integrala de Muzică pentru pian a fost înregistrată în perioada 2012-2016 cu prilejul a 15 concerte publice susținute în Palatul Béhague, sediul Ambasadei României la Paris. Proiectul a fost sprijinit de Yamaha, Fundația Safran, Institutul Cultural Român și Ambasada României în Franța. Colecția de 13 CD-uri a apărut în luna septembrie 2017, labelizată „La Dolce Volta”, bucurându-se de aprecieri unanime din partea criticii. Sâmbătă, 21 octombrie 2017, cu prilejul lansării Integralei Schumann, Dana Ciocârlie a susținut la Teatrul Champs Élysées din Paris, un concert dedicat integral lui Robert Schumann: Scene din copilărie op. 15, Carnaval op. 9, Concerto în la minor op. 54. În cadrul emisiunii „Atelierul muzicianului”/„L'atelier du musicien” realizată de Jean-Pierre Derrien, la care a fost invitată în mod frecvent, în perioada 2001-2005, Dana Ciocârlie a fost prezentă pe postul France Musique cu un ciclu de 40 emisiuni consacrate creației lui Robert Schumann. În perioada 2016-2017, Dana Ciocârlie a efectuat un turneu de anvergură în Franța și în străinătate, alături de Philippe Katerine, cu spectacolul-concert „Katerine – Filmul” / „Katerine - Le film”. Talentul său a fost recompensat cu numeroase premii internaționale prestigioase: al doilea Mare Premiu la Concursul Intenațional „Robert Schumann” de la Zwickau, Premiul Special „Sandor Vegh” la Concursul „Geza Anda” din Zurich, Premiul Internațional „Pro Musicis”, Young Concert Artist European Auditions din Leipzig, Concursul „Ferrucio Busoni” din Italia. Dana Ciocârlie este profesor la Școala Normală de Muzică „Alfred Cortot” din Paris și profesor de muzică de cameră la Conservatorul Național Superior de Muzică și Dans din Lyon. În 2017, Dana Ciocârlie a primit titlul de „Artist Yamaha” din partea Yamaha Music Europe GmbH.

CVARTETUL VARESE

Moștenitor al marilor maeștri ai disciplinei sale și întărit de experiența sa scenică, Cvartetul Varèse și-a câștigat recunoașterea dincolo de granițele Franței, obținând premii la cele mai prestigioase concursuri internaționale de cvartete de coarde. Înființat în 2006 la Conservatoire National Supérieur de Musique et Danse de Lyon, Cvartetul Varèse a primit îndrumări muzicale de la cvartetele Debussy, Ravel și Danel, iar ulterior, cu Miguel Da Silva la Geneva. Institutul Internațional de Muzică Instituto Internacional de Música de Cámara de Madrid i-a acordat o bursă pentru a participa la cursuri de măiestrie cu Günter Pichler, concertmaestru al Cvartetului Alban Berg. Cvartetul a concertat pe numeroase scene din Franța și din străinătate Staatsbibliothek, Berlin; Concertgebouw, Bruges; Centro Cultural Caja España-Duero, León; Théâtre National Théâtre National Algérien, Palais de la Culture, Alger; Caliara Hall, Kilkenny; Palazzeto Bru Zane, Veneția; Tokyo, Iwaki; Vredenburg Leeuwenbergh, Utrecht; Palais Montcalm, Québec; Hôtel Soubise, Paris...În iunie 2014, a primit Premiul al III-lea la Concursul Paolo Borciani, precum și Premiul pentru interpretarea unei lucrări contemporane, ca o recunoaștere a prestației sale în Arcadiana de Thomas Adès. Cvartetul a obținut Premiul al II-lea la Concursul Internațional Mozart de la Salzburg și Premiul special pentru cea mai bună interpretare a unei lucrări de W. A. Mozart. Ansamblul a primit, de asemenea, numeroase premii: Premiul I la concurs al Fundației Hans Schaeuble din Zurich, Premiul al III-lea la concursul Franz Schubert, Prix Jeunes Talents la Paris, Grand Prix al Academiei Ravel din Saint-Jean-de-Luz și Premiul special pentru cvartet de coarde la concursului Musiques d'Ensemble din Paris. De asemenea, a câștigat cel de-al doilea premiu ADAMI la Concursul Internațional de Muzică de Cameră de la Lyon și Premiul Lions Rotary.

Membrii Cvartetului Varèse

François Galichet și-a început studiile de vioară la Conservatorul din Rouen. A continuat studiile muzicale la Paris unde a studiat cu Catherine Montier și Jacques Ghestem care l-a îndrumat pentru admiterea la Conservatorul național de muzică și dans de la Lyon, unde s-a perfecționat cu Vladimir Nemtanu și Kazimierz Olechowski, dezvoltând și perfecționând sunetul și tehnica violonistică. În următorii patru ani, a câștigat primul său premiu, fiind aclamat în unanimitate. A fondat Cvartetul Varèse împreună cu Thomas Ravez.

Constance Ronzati este violonistă în Orchestra Națională a Franței. A început să cânte la vioară la vârsta de cinci ani, iar trei ani mai târziu a intrat la Conservatoire National de Région de Boulogne-Billancourt. Și-a perfecționat abilitățile la Conservatoire National de Région de Paris cu Suzanne Gessner înainte de a se alătura clasei lui Régis Pasquier la Conservatoire National Supérieur de Musique et de Danse din Paris în 2007, apoi cea a lui Alexis Galpérine. Și-a obținut diploma de Master cu distincția „Foarte bine” și se află în prezent la al treilea ciclu „specializare în muzică contemporană” la Conservator. Cariera sa artistică a determinat-o, printre altele, să cânte în numeroase ansambluri și orchestre precum Ensemble Inter-contemporain, Capitole de Toulouse, ansamblul 2e2m și ansamblul Cairn. De asemenea, se dedică muzicii de cameră atât prin investiția instrumentală și muzicală, cât și prin implicarea în Cvartetul Voce la festivalul Coeur en Musiques. Din 2012, este concertmaster al Cvartetului Tosca.

Jacques Perez este violonist. După absolvirea Conservatorului din Lyon și pregătire la Montreal, s-a îmbogățit prin diverse colaborări internaționale, participând, de exemplu, la turneul american al pianistului Lang-Lang și la Festival de La Folle jour de Nantes, înainte de a se alătura Cvartetului Varèse în iunie 2010.

Thomas Ravez a fost interesat de lumea muzicală încă de la o vârstă fragedă, fiind născut într-o familie de muzicieni. A început să cânte la violoncel la Conservatorul din Château-Thierry, înainte de a continua să studieze cu Marc-Didier Thirault la Conservatorul din Reims. A lucrat apoi cu Jean Marie Gamard și cu Erwan Fauré și a intrat în clasa violoncelistei Anne Gastinel la Conservatorul național de muzică și dans de la Lyon. În același an, a fondat Quatuor Varèse, cu care a început o carieră internațională. Thomas a concertat pe numeroase scene din Franța și din străinătate: Palais Montcalm, Quebec; Théatre du Chatelet, Paris; Staatsbibliothek, Berlin; Caliara Hall, Kilkenny; Palazzeto Bru Zane, Veneția...Împarte în mod regulat scena cu numeroși artiști de prestigiu, precum Anne Queffélec, Victor Julien-Laferrière, Edgar Moreau, Pierre Génisson, Raphaël Merlin, Cvartetul Danel, Pierre Fouchenneret...

În domeniul cameral, a beneficiat de sfaturile muzicale a numeroși mari muzicieni: Natalia Prischipenko, Marc Danel, Guillaume Sutre și Vaclav Remes, acestea fiind decisive pentru dezvoltarea maturității sale muzicale, una dintre cele mai importante întâlniri și colaborări fiind cea cu Günter Pichler, prim-violonistul Cvartetului Alban Berg.

ADELA LICULESCU

Adela Liculescu a început să cânte la pian la vârsta de patru ani și deja la opt ani își făcea debutul la Filarmonica Gasteig din München. Adela a câștigat încă de atunci recunoașterea ca una dintre cele mai active pianiste ale generației sale, atât ca solistă, cât și ca muzician de cameră. Adela Liculescu a obținut premii de top la numeroase concursuri internaționale de pian de renume: Concursul Internațional de Pian George Enescu București 2021 (II), Prix du Piano Bern 2018 (I și premiul publicului), Concursul Internațional de Pian Brahms Pörtschach 2017 (I și premiul publicului), Concursul Internațional de Pian Brahms Detmold 2017 (I) și Concursul Bösendorfer Viena 2015 (I). A fost distinsă cu mai multe distincții, de exemplu Premiul "Sărbătorim Beethoven" la Gala de premiere a Radio România Cultural 2020 (cu ocazia jubileului de 250 de ani al compozitorului) și Premiul „Studentul anului la categoria Arte” la Gala Ligii Studenților Români din Străinătate, care a avut loc la Palatul Parlamentului București în 2016. În calitate de solistă, a susținut concerte alături de orchestre în săli precum Filarmonica din Berlin, Filarmonica din Sankt Petersburg sau Teatrul de Concerte al Palatului Schönbrunn din Viena. În România, a susținut concerte cu orchestre din București (Ateneul Român, Sala Radio, Palatul Prezidențial Cotroceni) și la Filarmonicile din Cluj, Iași, Sibiu, Craiova și Târgu Mureș. Printre orchestrele cu care a colaborat se numără Orchestra Simfonică din Berlin, Orchestra Simfonică St. Petersburg Chamber Philharmonic Orchestra, Orchestra de Cameră din Viena, Filarmonica Alma Mahler din Viena, Orchestra Filarmonicii George Enescu din București, Orchestra de Cameră Radio București, Orchestra Regală de Cameră din România, Orchestra de Cameră Dogma din Germania, iar printre dirijorii cu care a apărut în concert se numără personalități muzicale precum John Axelrod, Sascha Goetzel, Ștefan Vladar, Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Mykola Diadiura, Tiberiu Soare, Rafael Haeger, Teresa Riveiro-Böhm etc. A susținut recitaluri solo în locații precum Viena (Musikverein, Konzerthaus, MuTh - sala de concerte a Wiener Sängerknaben), München (Filarmonica Gasteig), Londra (Saint Martin-in-the-Fields), București (Ateneul Român și Sala Radio), precum și în multe alte săli de concerte din Europa, America și Asia. În 2018 a avut un turneu de recitaluri și cursuri de măiestrie în China, în calitate de artist Bösendorfer. Adela este un muzician de cameră foarte activ. Este pianista cvintetului Philharmonic Five, cu membri ai Filarmonicii din Viena. Cu acest ansamblu de cameră are o serie cu trei concerte pe sezon la Konzerthaus Viena. Printre orchestrele cu care a colaborat se numără Orchestra Simfonică din Berlin, Orchestra Filarmonicii de Cameră din Sankt Petersburg, Orchestra de Cameră din Viena, Filarmonica Alma Mahler din Viena, Orchestra Filarmonicii George Enescu din București, Orchestra de Cameră Radio București, Orchestra de Cameră Regală din România, Orchestra de Cameră Dogma din Germania. Alte performanțe cu acest grup cameral includ un concert în deschiderea Festivalului de la Salzburg 2021 și difuzarea unei lucrări camerale în filmul de pauză al Concertului de Anul Nou al Filarmonicii din Viena 2023. De asemenea, Adela a fost invitată, alături de alte câteva ansambluri camerale, la festivaluri de renume, precum Lockenhaus Kammermusikfest Austria, Villa Musica Festival / Schloss Engers Germania, Carintischer Sommer Austria, Arizona Chamber Music Festival SUA, Aurora Festival Suedia etc. Adela a absolvit cu distincție pianul și muzica de cameră la Universitatea de Muzică și Artă Interpretativă din Viena și a urmat o pregătire suplimentară în compoziție, teorie muzicală și dirijat la aceeași universitate. În prezent, este doctorandă la Universitatea de Muzică și Artele Spectacolului din Graz. Principalii mentori în parcursul său artistic sunt Milana Chernyavska, Avedis Kouyomdjian, Martin Hughes, Stefan Mendl, Johannes Marian, Mihai Ungureanu, Walter Krafft și Csíky Boldizsàr și Mariana Ilie. Adela Liculescu a fost bursieră a Fundației Thyll-Dürr din Elveția, a Fundației Tokyo, a Societății Beethoven din Viena și a Academiei de Muzică din Liechtenstein. Din 2018 este artist oficial Bösendorfer.

Întâlnirile Muzicale Georges Enesco Paris s-au născut din ideea promovării operei muzicale a compozitorului și de asemenea a creațiilor muzicale contemporane ale noilor generații de compozitori români și francezi. Această a zecea ediție se înscrie în estetica programării edițiilor precedente aducând spectatorilor descoperirea unui repertoriu vocal și instrumental contemporan și modern, în special român și francez și, de asemenea, lucrări de compozitori internaționali.