CANNES 2018 | Romanian Short Waves

ROMANIAN SHORT WAVES

Un program de scurt-metraje româneşti prezentate în cadrul Short Film Corner de către asociatia Secvenţe, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Paris.



Din 2008 până azi, programul Romanian Short Waves prezintă la Cannes 120 minute de scurt-metraje româneşti. Romanian Short Waves este un program produs de Asociaţia Secvenţe şi susţinut şi în acest an de Institutul Cultural Român de la Paris. Filmele selectate în programul Romanian Short Waves de Asociaţia Secvenţe participă la „Short Film Corner”, secţiune non-competitivă a Festivalului de Film de la Cannes. Filmele pot fi vizionate la toate bornele digitale ale festivalului, precum şi într-o proiecţie specială într-una din sălile de proiecţie ale Palais des Festivals.

Prin promovarea filmelor independente și a celor de școală, Romanian Short Waves a condus la o mai mare vizibilitate a producţiilor româneşti în faţa selecţionerilor festivalurilor. Cele 14 filme de scurt-metraj selectate pentru ediţia din acest an a programului Romanian Short Waves sunt: Prima Lovitura de Peter Kerek, Omul Care Tine Liftul de Sergiu Lupse, Blocul 5 de Ioana Băilă, Cel Mai Bun Client de Chivrica Serghei, Granite de Andra Chiriac, Salix Caprea de Valeriu Andriuta, 500 de Bogdan Albu, Lapsus de Ana Margineanu, Miss Sueno de Radu Potcoava, Sarbatoritul de Sabin Dorohoi, Vampirismus de Saffioti et Nardulli, Splendida Moarte Accident de Sergiu Negulici, In the Frame de Zavadovsky et Gnatiuc, Scris / Nescrcris de Adrian Silisteanu.

O parte din aceste filme va fi proiectată în 18 mai la ora 15:00 în sala Palais F.

« Cannes Court Métrage » reuneşte doua entităţi - Short Film Corner şi Competitia (în urma căreia juriul scurt-metrajelor decernează Palme d'Or) - într-o dinamică complementară pentru a oferi o imagine globală a tinerei creaţii mondiale şi, pentru a stimula creativitatea protagoniştilor săi, reunindu-i în jurul unor ateliere şi conferinţe, organizate în cadrul Palais des Festivals.


Comunicat presa Romania la Cannes 2018