Regizorul Cristian Mungiu invitat cu filmul Graduation/Bacalaureat, la New York Film Festival, ediția a 54-a

Regizorul Cristian Mungiu invitat cu filmul GraduationBacalaureat, la New York Film Festival, editia a 54-a Regizorul Cristian Mungiu invitat cu filmul GraduationBacalaureat, la New York Film Festival, editia a 54-a Regizorul Cristian Mungiu invitat cu filmul GraduationBacalaureat, la New York Film Festival, editia a 54-a

ICR New York, alături de compania americană de distribuție IFC Films, susține prezența cunoscutului regizor Cristian Mungiu la unul dintre cele mai importante festivaluri internaționale de profil din Statele Unite, respectiv la New York Film Festival, aflat la cea de-a 54-a ediție.

Bacalaureat, cel mai nou film semnat de Cristian Mungiu, laureat cu Premiul pentru Regie, la Festivalul de Film de la Cannes (mai 2016), acordat ex-aequo regizorului român și regizorului francez Olivier Assayas (Personal Shopper), va participa la festivalul internațional de film de la New York. Proiecțiile pentru acest film la NYFF, conform site-ului oficial, vor fi în datele de 11 și 12 octombrie 2016. În cadrul acestui festival, după fiecare vizionare a filmului său, Cristian Mungiu va susține două sesiuni de Q&A.

Festivalul are loc în perioada 30 septembrie - 16 octombrie 2016, la Lincoln Center, și este organizat de către The Film Society of Lincoln Center, având numeroși parteneri importanți, dintre care amintim: The New York Times, HBO, NYC Media & Entertainment, Film Struck, The Village Voice, The Hollywood Reporter, canalul de televiziune ABC, Variety, New York Public Library for the Performing Arts.


Filmul este distribuit în SUA de compania americană IFC Films.

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=VimmuogOOks

Vedeți link-ul: http://www.filmlinc.org/nyff2016/films/graduation/

Premii internaționale câștigate de Cristian Mungiu:


Premiul pentru regie la Festivalul de Film de la Cannes (2016), pentru filmul Bacalaureat

Premiul pentru cel mai bun scenariu la Festivalul de Film de la Cannes (2012), pentru filmul După dealuri

"Cel mai bun regizor european", pentru filmul 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, premiu oferit de Academia Europeană de Film, 2007

Marele Premiu "Palme d'Or", la Festivalul de Film de la Cannes (2007), pentru filmul 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile

Premiul acordat de Administrația Educației Naționale din Franța la Festivalul de Film de la Cannes (2007), pentru filmul 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile

Premiul acordat de către Federația Internațională a Presei Cinematografice la Festivalul de Film de la Cannes (2007), pentru filmul 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile

Marele Premiu la Festivalul Internațional de Film Transilvania (2002), pentru filmul Occident

Premiul pentru cel mai bun regizor la Festivalul Dakino (2000), pentru scurt-metrajul Zapping