Cu sprijinul
Institutului Cultural Român și al partenerilor săi, spectacolul – document Dosarele
Siberiei va ajunge joi, 19 octombrie 2023, la Bruxelles, în cadrul celui
mai amplu turneu realizat până acum de actorii Teatrului Național Mihai
Eminescu din Chișinău.
În regia lui Petru Hadârcă, spectacolul este realizat după memoriile victimelor comunismului deportate în ținuturile
îndepărtate ale Gulagului sovietic, redând experiența dramatică
prin care a trecut populația de la Est de Prut, în urma pactului Ribbentrop-
Molotov din 1939 și a ocupării sovietice a Basarabiei.
Jocul
artistic, măiestria actorilor, coregrafia expresivă și proiecțiile digitale
transmit, cu emoție și empatie,
un mesaj puternic despre durerea și reziliența umană, accentuând importanța
prezentării trecutului și a menținerii unei memorii vii, pentru ca generațiile
actuale și viitoare să învețe din lecțiile istoriei.
Statisticile
arată că numărul victimelor, care au trecut prin suferințele și teroarea
regimului sovietic, este impresionant.După cum afirmă Petru Hadărcă, ,,aceste cifre au suflet”,
așa încât este importantă păstrarea amintirilor și conștientizarea pericolelor
pe care le pot genera regimurile totalitare:,,Foarte puțini din cei care au trecut prin suferințele
și teroarea regimului sovietic mai sunt printre noi, cei mai mulți au plecat în
lumea celor drepți. Ei, probabil, nu mai au nevoie de nimic de la noi, nici
măcar de amintirea noastră. De aceste amintiri avem nevoie noi și, mai ales,
copiii și nepoții noștri. Avem nevoie pentru a înțelege și conștientiza că ura,
violența și teroarea nu pot crea o lume bună cu oameni fericiți (....) Fiecare
spectator este o inimă și o conștiință aprinsă în amintirea sufletelor inocente
chinuite în ținuturile îndepărtate ale Siberiei și Kazahstanului, în GULAG-ul
sovietic.”
Scenografia este semnată de Irina Gurin. Scenariul este realizat de
Petru Hadârcă și Mariana Onceanu, după memoriile Margaretei Spânu-Cemârtan
și ale lui Ion Moraru.
Piesa a obținut numeroase premii în Republica Moldova și în
România, cum ar fi Gala Premiilor UNITEM din 2020 și Premiul pentru regie și
scenariu în teatru - document la Gala revistei culturale „Rinocerul” din
București, în 2021.
Sprijinirea reprezentației de la Bruxelles de către
Institutul Cultural Român accentuează importanța integrării Republicii Moldova
în acțiunile și inițiativele de cooperare culturală ale Uniunii Europene și,
implicit, a susținerii parcursului european al Republicii Moldova.