- 15 June 2018 - 16 June 2018
- Etichete Eugen Doga ICR Viena Liliana Țuroiu Mihai Eminescu
În impresionanta sală de spectacole a Palatului Schönbrunn, peste 500 de invitați s-au bucurat de concertul maestrului Eugen Doga, organizat în premieră în capitală mondială a valsului, de Asociația Mihai Eminescu. Dedicat memoriei lui Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 - 15 iunie 1889), concertul a cuprins compoziţii pe versurile poetului naţional, ale Veronicăi Micle şi ale lui Grigore Vieru dar şi alte valsuri cunoscute compuse de Eugen Doga. Partener al evenimentului, Institutul Cultural Român continuă, astfel, să omagieze creațiile compozitorului Eugen Doga după ce în urmă cu câteva luni l-a sărbătorit pe maestru în Sala mare a ICR București la împlinirea celor 80 de ani. Renumitul compozitor a fost inclus în lista celor 200 de personalităţi ale lumii şi a compus muzica a peste 200 de filme. Creația lui Doga, inclusă în în coloana sonoră a filmului „Gingaşa şi tandră mea fiară” este considerată ca fiind a patra capodoperă muzicală a secolului XX.
„Îmi amintesc cu plăcere un moment desfășurat la Viena în urmă cu jumătate de an, un eveniment dedicat lui Mihai Eminescu cu ocazia Zilei Culturii Române. Tot atunci, imediat după 15 ianuarie, aveam deosebita bucurie să-l avem oaspete și protagonist al unui eveniment desfășurat în Sala Mare a Institutului Cultural Român de la București, pe maestrul Eugen Doga… Deloc întâmplător, astăzi se întâlnesc pe afiș numele marelui clasic al poeziei românești și numele marelui muzician contemporan de peste Prut, într-un loc cu o semnificație aparte. Lucrurile se leagă, așadar, și la suprafață și în profunzime. Dar despre profunzimi, muzica și poezia sunt cele mai în măsură să ne vorbească”, a declarat președintele ICR Liliana Ţuroiu.
Eugen Doga, supranumit „Maestru în artă, Artist al Poporului şi Om al Mileniului. a urcat pe scenă alături de Orchestra Naţională Simfonică a Companiei „Teleradio-Moldova” de la Chişinău (dirijor Dumitru Cârciumaru) şi de soliştii Mariana Bulicanu (soprano Teatrul Naţonal de Operă din Republica Moldova), Ana Maria Donose (soprană la Opera Națională Română Iași), Dumitru Mâţu (tenor) și Vitalie Advahov (acordeon).
Compozitorul, îndrăgostit de poezia eminesciană dar și de cea a Veronicăi Micle, a oferit publicului o suită de valsuri pe versuri inspirate din creațiile celor doi poeți: Te ştiam numai din nume (versuri Veronica Micle) - Mariana Bulicanu (soprană), De-aş avea (versuri Mihai Eminescu) - Dumitru Mâțu (tenor), Să ţîn încă o dată (versuri Mihai Eminescu) - Dumitru Mâțu, Am plecat făr-de căînţă (versuri Veronica Micle) - Ana Maria Donose (soprană), Floare albastră (versuri Mihai Eminescu) - Mariana Bulicanu și Dumitru Mâțu, Ochiul tău iubit (versuri Mihai Eminescu) - Dumitru Mâțu, O, rămâi (versuri Mihai Eminescu) - Dumitru Mâțu, De-aş putea numai pe-o clipă (versuri Veronica Micle) - Ana Maria Donose, Misterele nopţii (versuri Mihai Eminescu) - Mariana Bulicanu, Aş vrea să viu la tine (versuri Veronica Micle) - Mariana Bulicanu, Ştefan cel Mare (versuri Mihai Eminescu) - Ana Maria Donose, Mariana Bulicanu şi Dumitru Mâțu.
„Aș dori ca dragostea pe care românii o au pentru Eminescu să cuprindă și creațiile mele muzicale pentru că am compus cu multă iubire pentru marele poet național și Veronica Micle, aceste două personalități pe care eu nu pot să le separ, deoarece Eminescu nu ar fi devenit cel care a devenit dacă nu exista iubirea lui pentru Veronica și invers. Unul l-a inspirit pe celălalt în cele mai profunde colțuri ale ființei lor. Îmi doresc să ne înclinăm mai mult asupra poeziilor celor doi și mai puțin asupra vieții lor mult comentată”, a spus Eugen Doga.
La eveniment au participat invitați ai Institutului Cultural Român, Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, Ambasadei României în Republica Austria, Ambasadei Republicii Moldova în Republica Austria, Primăriei oraşului Viena cât și români care trăiesc în Austria dar și vienezi care apreciază cultură română și poezia lui Mihai Eminescu.
Institutul Cultural Român organizează anul acesta peste 400 de evenimente dedicate personalităților culturii române atât din țară cât și în afară granițelor.
Președintele ICR, Doamna Liliana Ţuroiu s-a întâlnit la sfârșitul săptămânii
trecute cu primarul Vienei, Michael Ludwig , un susținător al proiectelor realizate de Asociatia Mihai Eminescu din Viena si ICR. Întâlnirea a avut loc în clădirea Rathaus ce găzduiește Primăria capitalei Austriei, într-o sală cu semnificații istorice. Discuțiile au avut în vedere continuarea proiectelor dedicate Centenarului Romaniei și în mod deosebit posibilitatile de alocare a unor spații de anvergură, în vederea desfășurării viitoarelor evenimente pe care Institutul Cultural Român le va organiza în capitala muzicii. Este cunoscută importanța
pe care Institutul Cultural Român o acordă evenimentelor organizate în
diaspora, astfel, o parte dintre românii care trăiesc în Viena, dar și
austriecii care au dorit să descopere cultura culinară din zonă de vest a
României, s-au bucurat duminică, 16.06.2018, în Michaelerplatz (piața publică de la porțile Hofburg) de gustul celor mai bune bucate din Maramureș
și Satu Mare și au avut prilejul să cumpere produse tradiționale specifice
Banatului și Transilvaniei: țesături, produse din lemn și ceramică, ouă
încondeiate etc. Piața Michaelplatz a răsunat până târziu în ritmuri
populare românești, iar dansurile specifice culturii tradiționale a țării
noastre a adunat sute de privitori în fața scenei de la porțile Hofbourg.
„Am creat un decor unic în inima Vienei, așa cum este numită Michaelerplatz, special pentru un program de promovare a culturii și tradițiilor populare românești. Cu acest prilej, am cunoscut numeroși români care trăiesc în capitala Austriei”, a declarat Michael Ludwig, primarul Vienei.
Credit foto: Sorin Cucui