Pentru prima dată la Galați, Festivalul Filmului European ia pulsul Europei

În Anul Centenarului și în Anul european al patrimoniului cultural, Festivalul Filmului European ajunge pentru prima dată la Galați, unde va poposi timp de trei zile, între 11 și 13 mai, la Cinema Prof. Ioan Manole din incinta Casei de Cultură. Accesul la proiecții este gratuit.

Ediția FFE din Galați va debuta vineri, 11 mai, de la ora 19:00, cu filmul Rock'n Roll (Franța, 2017, în regia lui Guillaume Canet), o comedie spumoasă, care îi are, printre protagoniști, pe Marion Cottilard (pe care o vedem interacționând cu partenerul său, Guillaume Canet, însuși regizorul filmului) și Johnny Hallyday.

În selecția de la Galați, un rol aparte îi revine filmului O vară de neuitat / Un été inoubliable (Franța – România, 1994), o bijuterie cinematografică semnată de Lucian Pintilie, cu Kristin Scott Thomas în rolul principal, un film restaurat și inclus în secțiunea FFE Clasic. De neratat este și filmul În întuneric / Aus dem Nichts (Germania, 2017), o dramă psihologică în regia lui Fatih Akin, film premiat în 2017 la Cannes și Golden Globes (unde a luat premiul pentru cel mai bun film străin).

Programul 22.FFE, ediția Galați, la Cinema Prof. Ioan Manole (Casa de cultură):

Vineri, 11 mai – Gala de deschidere a FFE

19:00 Rock'n Roll – Guillaume Canet / Franța / 2017 / 123'

Sâmbătă, 12 mai

15:00 Galben fierbinte – Fikret Reyhan/Turcia / 2017 / 85'

16:30 Emilia – Donatas Ulvydas /Lituania / 2016 / 120'

18:30 O drumeție scurtă Igor Bezinović / Croația / 2017/ 75'

20:00 În întuneric – Fatih Akin /Germania / 2017 / 106'

Duminică, 13 mai

15:00 O vară de neuitat –Lucian Pintilie /România / 1994 / 94'

17:00 L’animale – Katharina Mückstein / Austria / 2018 / 100'

19:00 Western– Valeska Grisebach/Germania / 2017/ 100'

Programul complet al ediției 22.FFE este disponibil pe www.ffe.ro.

Ajuns la ediția cu numărul 22, Festivalul Filmului European ajunge în 2018 într-un număr record de orașe: București (7 – 13 mai), Galați (11 – 13 mai), Tîrgu Mures (18 – 20 mai), Râmnicu Vâlcea (18 – 20 mai), Timișoara (24 – 27 mai), Alba Iulia (25 – 27 mai), Iași (1 – 3 iunie) și Sibiu (1 – 3 iunie). Pe lângă Galați, anul acesta, în premieră absolută, FFE ajunge în alte două orașe noi: Alba Iulia și Râmnicu Vâlcea.

Spot-ul de promovare 22.FFE poate fi vizionat aici: 



Invitație online - Festivalul Filmului European Galați 11-13 mai 2018