„Noi perspective și orizonturi în literatura română din România și Israel” - ICR Tel Aviv

Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România, organizează un nou eveniment în cadrul seriei culturale „Cafeneaua Românească”, cu titlul „Noi perspective și orizonturi în literatura română din România și Israel”. Evenimentul va avea loc joi, 13 decembrie 2018, ora 17.00, la sediul ICR Tel Aviv și va beneficia de participarea criticului literar Răzvan Voncu, directorul de programe externe al Uniunii Scriitorilor din România și redactor-șef al ziarului „România literară”.

În cadrul evenimentului, conf. Răzvan Voncu va susține un studiu comparativ despre dezvoltarea actuală a literaturii române din perspectiva schimburilor culturale bilaterale dintre cele două țări - „Noi perspective și orizonturi în literatura română din România și Israel”.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Program:
Moderator: Cleopatra Lorințiu, director adjunct ICR Tel Aviv
Răzvan Voncu, redactor-șef al ziarului „România literară”, publicist, critic literar și directorul de programe externe al Uniunii Scriitorilor din România: „Noi perspective și orizonturi în literatura română din România și Israel”

Studiu de caz: prezentarea volumului „Reporter – angajatul nimănui”(2018, Editura SAGA) semnat de Roni Căciularu.Participă: Roni Căciularu, autor, Răzvan Voncu, critic literar, și Adrian Grauenfels, editor. Lecturi selective din volum în interpretarea lui Roni Căciularu.

Răzvan Voncu (n. 1969), critic şi istoric literar, este conferențiar universitar doctor la Departamentul de Studii Literare al Facultăţii de Litere, din cadrul Universităţii din Bucureşti și director de programe externe al Uniunii Scriitorilor din România. Predă istoria literaturii române, istoria intelectualității evreieşti din România şi balcanologie. Este autorul a 16 cărţi, dintre care menţionăm: Secvenţe literare contemporane (2001; ed. a II-a, 2010), Orizonturi medievale (2003), Despre Preda (2003), Eseuri critice (2006), Fragmente de noapte (2008), Un deceniu de literatură română (2009), Zece studii literare (2010), Labirintul mărturisirii (2012), O istorie literară a vinului în România (2013), Poeți români de azi(2015), Arhitectura memoriei (2016). A colaborat, din 1989 și până în prezent, la majoritatea revistelor literare de prestigiu în țară: „Luceafărul”, „Viața românească”, „Tribuna”, „Apostrof”, „Contemporanul”, „Cultura”, „Caiete critice”, „Literatorul”, „Poesis”.

În prezent, este redactor-șef al revistei „România literară”. A primit mai multe premii literare și jurnalistice, între care Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru critică, istorie literară și eseu (2017), Premiul Național „Marin Sorescu” (2002), Premiul „Titu Maiorescu” pentru critică literară al Academiei Române (2003), Premiul Național „Tudor Arghezi” – Opera Omnia pentru critică literară (2017) și Premiul Filialei București – Critică, istorie literară și eseu a Uniunii Scriitorilor (2014). A fost tradus în franceză, engleză, italiană, sârbă și macedoneană.

Roni Căciularus-a născut la Bacău, la 8 martie 1939. Este absolvent al Liceului „George Bacovia” din localitate și al Facultăţii de Litere (Filologie) din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi. Lucrarea sa de diplomă s-a intitulat „Reportajul literar şi Geo Bogza”. A fost profesor de limba şi literatura română în perioada 1963-1966 la Şcoala profesională din Hemeiuşi - Bacău. Ca student, dar şi mai târziu, a colaborat la presa locală băcăuană (ziarul „Steagul Roşu”), abordând toate genurile gazetăreşti, contribuind şi la emisiuni de radio, locale şi naţionale. A continuat să scrie şi după plecarea în Israel în 1983. Devine secretarul general al Uniunii Originarilor din România. În această calitate, Roni Căciularu a desfăşurat o amplă campanie de cultivare a limbii şi culturii româneşti, organizând numeroase manifestări culturale. Şi-a continuat, cu succes, activitatea publicistică, în presa de limbă română din Israel, la ziarul „Viaţa Noastră”, dar si la presa băcăuană („Deşteptarea”, „Ziarul de Bacău”, „Observator", „Informaţia Bacăului”).