Literatură

1 Mar 2024 - 1 Mar 2024

Proiect româno-elvețian, de Mărțișor, la ICR New York

Institutul Cultural Român din New York marchează, de 1 martie, una dintre cele mai mari sărbători ale calendarului identitar românesc - Mărțișorul - cu o seară de performance, poezie și fotografie, care deschide și o serie de proiecte speciale ce vor fi organizate

9 Nov 2023 - 16 Nov 2023

Amplu turneu de lansare în Statele Unite a volumului de memorii semnat de Dennis Deletant, unul dintre cei mai reputați specialiști străini în istoria României

„Nici un universitar străin nu a urmărit în ultimele decenii ororile și bogăția istoriei României din secolul XX așa cum a făcut-o Dennis Deletant”, spune Robert D. Kaplan despre „În căutarea României. O aventură personală din ‘65 până azi”,

2 Nov 2023 - 2 Nov 2023

Scriitoarea și artista româno-americană Kat Mustatea reprezintă România la European Literature Night 2023/ Noaptea Literaturii Europene 2023, festivalul literaturii europene de la New York

Joi, 2 noiembrie 2023, Kat Mustatea, scriitoare și artistă de origine română, o voce unică a dramaturgiei contemporane din Statele Unite, va participa, alături de scriitori, traducători și performeri din Austria, Republica Cehă, Estonia, Franța, Germania, Lituania,

1 Nov 2023 - 1 Nov 2023

Scriitoarea de origine română Domnica Rădulescu invitată la „Conferințele Leon Feraru Online”

Joi, 1 noiembrie 2023, ICR New York difuzează o nouă ediție a Conferințelor Leon Feraru Online, a cărei invitată este Domnica Rădulescu, profesor universitar la Universitatea Washington and Lee din Virginia, autoare de cărți de ficțiune apărute la edituri

23 Jun 2023 - 23 Jun 2023

Scriitorii româno-americani Adrian Sângeorzan și William Maz își lansează cele mai recente volume la ICR New York

ICR New York organizează vineri, 23 iunie 2023, un eveniment literar care îi va avea ca protagoniști pe scriitorii româno-americani Adrian Sângeorzan și William Maz. Cu ocazia acestui eveniment, cei doi autori își vor lansa cele mai recente cărți publicate în

3 Apr 2023 - 14 Apr 2023

Mircea Cărtărescu, turneu de promovare a traducerii în limba engleză a romanului „Solenoid” în America de Nord

În perioada 3 – 14 aprilie 2023, ICR New York organizează turneul de lansare a ediției în limba engleză a romanului „Solenoid” de Mircea Cărtărescu, apărută la Editura Deep Vellum, în toamna anului trecut, în traducerea lui Sean Cotter. Turneul va cuprinde

24 Feb 2023 - 24 Feb 2023

“SHATTERED: SYMBOLIC GESTURE”. ARTIȘTII REACȚIONEAZĂ LA AGRESIUNEA RUSIEI

Vineri, 24 februarie, la un an de la invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia și de la atacul bruta lal armatei ruse asupra națiunii ucrainene, ICR New York se alătură Institutului Ucrainean din America pentru a sărbători curajul și rezistența poporului ucrainean

16 Nov 2022

„Noaptea Literaturii Europene” de la New York reafirmă solidaritatea scriitorilor cu Ucraina

„Noaptea Literaturii Europene” / “European Literature Night”, unul dintre cele mai importante proiecte ale asociației institutelor culturale europene din New York, EUNIC NY, va avea loc miercuri, 16 noiembrie, reunind nu mai puțin de 11 scriitori și traducători

6 Oct 2022

Adriana Cârcu și Ioana Ieronim citesc la ICR New York

Una dintre direcțiile principale de acțiune ale ICR New York, pe lângă stimularea traducerilor americane din literatura română, este promovarea cărților românești sau cu subiect românesc apărute, în ultima perioadă, în spațiul nord-american, pentru a oferi

24 May 2022 - 24 Jun 2022

Serie online „Primul meu american: întâlniri și portrete transatlantice”/ Bogdan Coșa

În 19 aprilie, ICR New York și Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) reiau seria colaborărilor fructuoase derulate de-a lungul ultimilor doi ani cu un nou proiect online intitulat „Primul meu american: întâlniri și portrete transatlantice” / “My First

21 Jun 2022

Serie online „Primul meu american: întâlniri și portrete transatlantice”/ Adriana Babeți

În 19 aprilie, ICR New York și Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) reiau seria colaborărilor fructuoase derulate de-a lungul ultimilor doi ani cu un nou proiect online intitulat „Primul meu american: întâlniri și portrete transatlantice” / “My First

21 May 2022 - 21 May 2022

Filosoful Costică Brădățan le explică new-yorkezilor virtuțile neașteptate ale eșecului

Costică Brădățan, profesor la Texas Tech University, una dintre cele mai originale voci din filosofia contemporană, participă, în 21 mai, alături de alți importanți gânditori și intelectuali ai momentului, la „Noaptea ideilor”, un maraton nocturn de dezbateri