Institutul Cultural Român de la Budapesta decernează anual „Premiul de Excelenţă Culturală" şi „Premiile Media".
Instituit în 2007, Premiul de Excelenţă Culturală este acordat unei pesonalităţi ungare, în scopul consolidării dialogului cultural reciproc dintre România şi Ungaria. Primul „Premiu de Excelenţă Culturală" i-a revenit scriitorului Peter Esterházy. „Premiile media" au încununat în 2007 carierele jurnaliştilor Cselényi László (preşedintele Duna TV) şi Eva Iova Simon, redactor şef al revistei „Foaia Românească" din Gyula. În 2008, distincţia de excelenţă culturală i-a fost acordată lui Zoltán Kocsis, pianist, compozitor şi dirijor de renume. Premiul Cultural i-a revenit lui György Dragomán, romanicer şi dramaturg, în timp ce Premiul Media i-a fost acordat lui Miklos Sükösd, cercetător media. 2009 a stat sub semnul aniversării a 20 de ani de la căderea Cortinei de Fier, acordându-se cu această ocazie 4 premii media aniversare. În cadrul unei ceremonii desfăşurate la Hagyományok Háza, Premiul de excelenţă culturală i-a fost înmânat profesorului István Rév, director al Open Society Archive, iar Premiul cultural actorului şi regizorului Róbert Alföldi, director al Teatrului Naţional de la Budapesta. Trofeele premiilor oferite de Institutul Cultural Român de la Budapesta au fost realizate în bronz de sculptorul Peter Jecza.