"Buzunarul cu pâine" ridică în picioare spectatorii din Londra

Institutul Cultural Român din Londra şi-a încheiat calendarul de evenimente pe 2009 cu un proiect special de prestigiu: două reprezentaţii ale piesei Buzunarul cu pâine, cu Oana Pellea si Mihai-Gruia Sandu. Prezentată deja în Franţa, Maroc, Liban si Elveţia, piesa scrisă de Matei Vişniec s-a jucat în premieră la Riverside Studios din Londra, pe 11 şi 12 decembrie, cu casa închisă.
Aşteptată cu interes în aceeaşi măsură de publicul român, dar şi de cel britanic, drama realistă Buzunarul cu pâine a impresionat prin măiestria actoricească şi textul inteligent.
Prezent în sală, ambasadorul României în Marea Britanie, Dr. Ion Jinga, le-a transmis actorilor mesajul „suntem onoraţi să vă avem la Londra". Reacţiile după spectacol au fost elogioase: „vă mulţumim că ne-aţi dat ocazia să vedem doi mari actori români pe scena londoneză", „spectacolul mi-a plăcut enorm, a fost minunat", „o performanţă incredibil de bine jucată".
Reprezentaţiile au fost anunţate în majoritatea revistelor şi portalurilor de teatru britanice: Evening Standard, TimeOut London, westlondonliving.co.uk, visitlondon.com, movestage.co.uk etc.
Buzunarul cu pâine este o piesă... realistă. Simplă prin situaţia dramatică, piesa devine universală, în sensul cel mai dureros, prin felul în care se dezvoltă. Morala acestei fabule atinge partea invizibilă a laşităţii noastre, atât de caracteristică naturii umane.
Din cauza filozofării excesive pe tema virtuţilor şi frumuseţii acţiunii, personajele mele rămân paralizate tocmai atunci când ar trebui neapărat să acţioneze." (Matei Vişniec)

Actorii completează: „Vorbeşte despre noi. Aşa cum suntem. Cinici şi superficiali. Inteligenţi şi penibili. Generoşi şi laşi. Noi cu toate cele ale noastre. Bune şi rele. Într-o lume îngheţată în vorbe. Nemişcată. O lume caraghioasă şi tristă în acelaşi timp. Un text emoţionant. Vişniec undeva între Caragiale şi Beckett. Şi ce atâtea cuvinte!...".
Piesa a câştigat Marele Premiu la Festivalul de Comedie Românească de la Bucureşti.

Oana Pellea este câştigătoare a numeroase premii şi se bucură de o impresionantă carieră internaţională, jucând în filme precum: I really hate my job (UK, 2007), Children of Men (nominalizat pentru 3 Oscaruri, 2006), Youth Without Youth (regizat de Francis Ford Coppola, 2007) şi Stare de fapt (Romania, 1996). Mai multe detalii la oanapellea.com. Oana a fost cucerită de această piesă şi s-a îndrăgostit de rolul sau.
De ce Buzunarul cu pâine? Pentru că textul este „inteligent şi emoţionant şi pur şi simplu îmi face mare plăcere să exist în această piesă".

Mihai-Gruia Sandu este un binecunoscut actor român şi profesor în cadrul UNATC din Bucureşti. Cele mai cunoscute roluri sunt în piese shakespeariene precum Hamlet, Visul unei nopţi de vară şi Câinele Gradinarului de Lope de Vega. A jucat în filme precum: Restul e tăcere (2007), True True Lie (2006), Incubus (2006) şi Modigliani (2004). De ce Buzunarul cu pâine? Pentru că „piesa aduce bucurie spectatorului, o bucurie care vine din înţelepciunea pe care o acumulăm de-a lungul vieţii, deci... bucuraţi-vă!"

Matei Vişniec este scriitor, poet şi jurnalist, născut în Romania şi stabilit la Paris. Îşi începe cariera internaţională în 1992 cu piesa Les chaveaux a le fenetre, jucată la Paris şi Petit boulot pour vieux clown la Bienala de Teatru de la Bonn. Ulterior, Vişniec a avut peste 20 de piese jucate în Franţa, Germania, USA, Danemarca, Austria, Polonia, Finlanda, Italia, Turcia şi Brazilia.
După căderea comunismului, Vişniec a devenit unul dintre cei mai jucaţi dramaturgi ai României.
Piesa sa Du sexe de la femme comme champ de bataille dans la guerre en Bosnie a fost montată la Young Vic Theatre din Londra în noiembrie 2000 şi a primit recenzii foarte bune în ziarele şi revistele britanice, printre care şi The Guardian.
De ce Buzunarul cu pâine? Pentru că „se aseamănă cu o bijuterie preţioasă, şlefuită de talentul extraordinar a doi actori".

În anexă imagini de la spectacol © ICR Londra.