Institutul Cultural Român şi Fundaţia Calea Victoriei organizează miercuri, 21 octombrie, ora 18.00, dezbaterea „Trădarea intelectualilor", pornind de la cartea lui Julien Benda - La Trahison des clercs (1927) /Trădarea cărturarilor. Desfăşurată în cadrul programului „Pro şi contra la ICR", dezbaterea va avea loc la sediul ICR din Aleea Alexandru nr. 38 şi va fi moderată de Ştefan Vianu. Participă: Andrei Cornea, Cătălin Avramescu, Florin Ţurcanu, Sorin Cucerai.
Ce este un intelectual? Există oare o incompatibilitate între faptul de a fi intelectual şi pasiunile politice? Când şi cum decade ideea în ideologie? Este cel care renunţă la căutarea dezinteresată a adevărului în favoarea propovăduirii unui „adevăr" ideologic un trădător sau un trădat?
Cătălin Avramescu este doctor în filozofie al Universităţii din Bucuresti, membru al Grupului pentru Dialog Social. Specialist în filozofie politică şi morală, a publicat eseuri şi studii de teorie politică şi istoria ideilor. Este conferenţiar la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, unde este titularul cursurilor de istorie a gândirii politice, filozofie politică şi etică. Este autorul volumului Filosoful crud. O istorie a canibalismului (Ed. Humanitas, 2003), publicat şi în SUA la Princeton University Press, în 2009.
Andrei Cornea este eseist, istoric al artei, traducător, publicist, filosof. Licenţiat în istoria şi teoria artei la Academia de Arte Frumoase si în filologie clasică la Universitatea Bucureşti, este doctor în filologie clasică. Este conferenţiar la Facultatea de Litere, în cadrul Universităţii din Bucureşti şi membru al Grupului pentru Dialog Social. Publică periodic articole în revista 22. Printre volumele publicate se numără Turnirul Khazar (Nemira, 1997; reed. Polirom, 2003); Cuvintelnic fără frontiere (Polirom, 2002), De la Şcoala din Atena la Şcoala de la Paltiniş (Humanitas, 2004), Când Socrate nu are dreptate (Humanitas, 2005, volum publicat şi în Canada în 2009); Scriere şi oralitate (Humanitas, 2006).
Florin Ţurcanu este istoric, absolvent al Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi al Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales din Paris, este în prezent profesor si secretar stiintific la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti şi cercetător la Institutul de Studii Est-Europene din Bucureşti. A publicat articole si studii in reviste academice si volume colective. Este autorul biografiei Mircea Eliade. Prizonierul istoriei (Humanitas, 2006), volum publicat iniţial în Franţa, în 2003.
Sorin Cucerai este licenţiat în filozofie, cu specializarea filosofie moral-politica. A lucrat ca cercetător la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi este membru fondator al Asociaţiei Liberalism.ro. Publică periodic articole în reviste culturale şi este colaborator al Direcţiei Relaţii Interne a ICR.
„ Pro şi contra la ICR" este un program de dezbateri organizat de Institutul Cultural Român, care are ca valori centrale onestitatea interogativă şi curajul dezacordului cordial şi care îşi propune să promoveze eleganţa intelectuală ca instrument de cunoaştere într-un mediu public devenit tot mai străin de aceste opţiuni.
Intrarea publicului este liberă.