Prima zi a stagiunii de concerte organizate de Societatea Enescu, la ICR Londra

Strălucire şi "atenţie obsesivă la detaliu"
ICR Londra a inaugurat stagiunea de concerte a Societăţii Enescu
joi, 4 octombrie, cu un regal de muzică de cameră susţinut de violoncelistul Adrian Brendel şi pianista Nicola Eimer. Programul a inclus lucrări de Bach, Schubert, Schumann şi sonata nr. 2 pentru violoncel şi pian de Enescu. 

Sala de concert de la primul etaj al elegantei clădiri a ICR din 1 Belgrave Square reprezintă în opinia criticului Ben Hogwood cadrul ideal, cu o intimitate aparte, readucând muzica de cameră la principiul său prim: un public meloman de nu mai mult de 80-90 de persoane a intrat în rezonanţa excepţională cu doi muzicieni de prim rang, ascultând un program de o valoare şi frumuseţe deosebite.

Adrian Brendel ne-a mărturisit că l-a descoperit pe Enescu relativ recent, cu prilejul unui concert susţinut împreună cu violonistul Remus Azoiţei. A fost provocat de complexitatea tulburătoare a lucrărilor enesciene şi, în cazul Sonatei nr. 2, de atenţia obsesivă asupra detaliului a compozitorului, care 'înlănţuie' interpretul, solicitându-i la maximum atât virtuozitatea tehnică cât şi resorturile de expresivitate emoţională.

Un compozitor a cărui valoare se descoperă tot mai mult în Marea Britanie şi care, spre bucuria noastră, intră în repertoriile unor muzicieni ca Adrian Brendel şi Nicola Eimer - aceştia concertând curent pe marile scene ale lumii, în Europa, Statele Unite şi Japonia. Brendel va concerta de altfel în noiembrie şi la Bucureşti, în cadrul festivalului internaţional de muzică de camera SoNoRo. 

Contribuţia lui Enescu este impresionantă, atât în calitate de compozitor, cât şi ca violonist. Opera lui este de o importanţă deosebită pentru muzicieni, de aceea suntem onoraţi să susţinem concertul de deschidere al societăţii care îl celebrează, ne spune Nicola Eimer în timpul repetiţiei – prilej cu care ne-a făcut plăcere să îi spunem că este precedată în istorie la clapele pianului nostru Steinway de muzicieni de talia lui Dinu Lipatti.
Societatea Enescu este un proiect al Institutului Cultural Român Londra, sub patronajul regal al ASR Pincipesa Margareta a României, şi are ca scop promovarea patrimoniului muzical enescian în Marea Britanie.

Stagiunea de concerte a Societăţii Enescu se desfăşoară la ICR Londra în perioada octombrie 2007 - iunie 2008. Concertele au loc în prima zi de joi a fiecărei luni în sala de concert a Institutului. Următoarele concerte: 1 noiembrie - Serban Lupu şi Luiza Borac şi 6 decembrie - Mihaela Ursuleasa. 

http://www.icr-london.co.uk/ro/enescu-society.php